Dacian Cioloș le cere lui Iohannis și Ciolacu să blocheze deciziile majore ale UE până la primirea României în Schengen
Europarlamentarul Dacian Cioloș cere autorităților române să blocheze toate deciziile europene care necesită vot unanim până când România va fi primită în Schengen. Excepție ar trebui să fie în cazul voturilor privind Ucraina, țările candidate și extinderea UE.
„În 16 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, România nu şi-a exercitat niciodată, pe niciun subiect european, dreptul de veto consfinţit prin Tratate, dovedind astfel că este un partener de încredere, loial valorilor europene, dar şi că poporul român este unul dintre cele mai eurofile din întreaga Uniune. Din păcate, vedem cum alte state membre nu au astfel de reţineri, punând la îndoială soliditatea construcţiei europene: veto-ul Austriei nu face decât să alimenteze sentimentul eurosceptic din România şi să menţină percepţia eronată că România nu ar beneficia, de fapt, de pe urma apartenenţei la Uniunea Europeană. În aceste condiţii, vă solicit, în calitate de şefi ai autorităţilor executive şi legislative ale statului român şi de reprezentanţi ai României în Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene, să aveţi o abordare la fel de intransigentă precum cea a Austriei: blocarea tuturor deciziilor europene care necesită vot unanim din partea statelor membre – cu excepţia celor privind sprijinul pentru Ucraina, ţările candidate şi extinderea Uniunii Europene – până la un vot pozitiv pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne”, se arată într-o scrisoare transmisă de Dacian Cioloș președintelui Klaus Iohannis, președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, și premierului Marcel Ciolacu.
Eurodeputatul precizează că ”România este un stat puternic în UE, dar trebuie să arate şi cetăţenilor săi că îşi foloseşte toate mijloacele pentru a-i reprezenta”.
România și Bulgaria sunt membri de facto ai Schengen, dovedind că îndeplinesc toate condițiile de aderare la spațiul european de liberă circulație, a spus, miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său despre starea Uniunii: „Haideți să le aducem, în sfârșit, în Schengen, fără nicio altă întârziere”.
Și Roberta Metsola a vorbit, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Strasbourg, despre blocarea aderării României și Bulgariei la Schengen. Președinta Parlamentului European crede că cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca, în viitor, să vedem astfel de decizii luate în cazul unor țări care „luptă în războaie sau care așteaptă de ani de zile, doar ca să li se spună «nu»”.
În luna iulie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluție, prin care, indirect, face din Austria o problemă a Uniunii Europene, veto-ul său fiind considerat a lovi la temelia construcției comunitare.
Dincolo de faptul că cetățenii români și bulgari sunt discriminați, eurodeputații atrag atenția că „dreptul de veto asupra aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen poate duce la apariția unui sentiment antieuropean în aceste țări, conducând astfel la o scădere a încrederii în proiectul UE și în instituțiile sale”.
Eurodeputații au cerut Comisiei și Consiliului să facă posibilă aderarea la Schengen a României și Bulgariei până la finalul acestui an.
Mai sunt șanse ca România să intre în Schengen în acest an?
Următorul Consiliu Justiție și Afaceri Interne (JAI) are loc în 19-20 octombrie. Este puțin probabil ca Austria să se răzgândească până atunci. Viena joacă meciul pentru publicul intern, fiind an preelectoral, de aceea nici nu se întrevede, pentru moment, o schimbare de atitudine. Planurile se fac deja pentru momentul post-alegeri din Austria, de toamna viitoare.
Va cere România totuși un vot în Consiliu? Deocamdată, nu s-a luat o decizie în acest sens la București. Dacă se va face pasul sau nu se va decide în prezilele reuniunii, susțin oficiali români.
„Avem atuuri, trebuie jucate la momente potrivite, fără a anunța sau a face estimări hazardate sau care să mulțumească opinia publică. Prefer să fiu responsabil decât să fiu imprudent”, a spus Cătălin Predoiu, într-un interviu recent.
„Poziția Austriei e clară”
Deocamdată, este clar că Viena nu cedează și continuă să țină România la ușa Schengen. „Poziția Austriei e clară: întregul sistem Schengen nu funcționează, astfel că nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia”, a declarat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, la finalul discuțiilor avute în 23 august cu ministrul român de Interne Cătălin Predoiu, care a mers la Viena.
Mesajul oficialului austriac a fost „foarte clar”: Austria nu susține extinderea spațiului Schengen, susținând, în continuare, că „sistemul, ca întreg, nu funcționează”.
Întrebat dacă Austria își va schimba poziția până la alegerile parlamentare din toamnă, Gerhard Karner a susținut că veto-ul Vienei „nu are nicio legătură” cu alegerile: „Suntem răspunzători să garantăm siguranța populației și acest lucru nu ține de alegeri parlamentare”.
„Este important să ne continuăm munca și într-o zi vom ajunge și la un rezultat”, a susținut, la rândul său, ministrul român de Interne Cătălin Predoiu.
În 18 august, și cancelarul austriac Karl Nehammer a spus, într-o conferință de presă cu Olaf Scholz, că Viena rămâne hotărâtă să blocheze în continuare aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, potrivit presei austriece.
Cancelarul austriac a afirmat că „acum, pentru prima dată, în interiorul Uniunii Europene au fost luate mai mult în considerare extraordinar de marile provocări ale Bulgariei în problema migrației, prin granița sa deosebit de lungă cu Turcia”. Karl Nehammer a spus însă că asta nu înseamnă însă că Austria își va schimba poziția privind blocarea României și Bulgariei în Schengen.
La rândul său, Olaf Scholz a reiterat poziția Germaniei de susținere a aderării României și Bulgariei la spațiul european de liberă circulație.