Dan Voiculescu, mostenitorul lui Ceausescu

Istoricul Marius Oprea pregateste o carte cu titlul „Mostenitorii Securitatii”, care se refera la activitatea politiei politice din Romania dupa 1989 si pana in prezent * Din cartea sa – care se anunta a fi un best-seller in domeniu – publicam in premiera capitolul referitor la legaturile dintre Securitate – Crescent – Dan Voiculescu

Ziarul ZIUA publica in premiera fragmente din cartea istoricului Marius Oprea, care realizeaza o radiografie a marilor imbogatiti post-decembristi, care au facut afaceri sub stindardul Securitatii.

Capitolul pe care-l redam in continuare, prin amabilitatea autorului, referitor la persoana lui Dan Voiculescu si a controversatei firme CRESCENT, vine sa faca si mai multa lumina in cazul neelucidat al disparitiei „Averii Diavolului”, cum au fost denumite conturile secrete ale lui Ceausescu si ale Securitatii.

Razvan SAVALIUC

„A fost Dan Voiculescu securist? Dar mai conteaza apartenenta sa strict birocratica la fosta Securitate, pe care „profesorul doctor” a slujit-o cu abnegatie, pentru a se servi dupa 1989 de decesul ei, ca si de cel al comunismului, ca si de cel al lui Ceausescu? Ca liderul PUR nu e deloc pur din acest punct de vedere o arata o multime de dovezi publicate in presa, privind afacerile necurate

ale firmei CRESCENT, ajunsa de notorietate datorita legaturilor cu acea parte a Securitatii implicata in strangerea „banilor negri” pentru Ceausescu sau in „operatiuni speciale” ale politiei politice comuniste.

Ca liderul PUR este mai degraba ingropat in contracte, datorii si jocuri de culise pe care nici el pare ca nu le mai intelege este de la sine inteles: cu siguranta, daca ar fi rasfoit in ultimul deceniu nu doar bilanturi contabile ci si „Elogiul nebuniei”, ar fi avut o minima decenta sa nu foloseasca umanismul ca nume al partidului sau.

Caci intre Erasmus din Rotterdam si Voiculescu din Baneasa este totusi o diferenta: primul a scris „Elogiul nebuniei”, al doilea foarte probabil nu l-a citit; daca ar fi facut-o, nu si-ar fi botezat din prima partidul sau drept „umanist”, stiind ce scria Erasmus – si anume ca „omul nu se naste om, el devine”.

Iar daca si-ar fi cumparat mai repede un intelectual de pe piata „libera” drept consilier, ar fi fost poate mai atent si in privinta propriilor declaratii. Caci chiar umanistul autodeclarat Dan Voiculescu afirma: „la momentul Revolutiei erau securisti foarte puternici, cei care lucrau in comertul exterior si in structurile de partid”.

Raspunzand nelamuririi reporterului, care spune „pai, dumneavoastra ati lucrat in comertul exterior!”, Voiculescu raspunde cu o seninatate de personaj cehovian: „Am lucrat, sigur ca da!”. Si a facut-o asa de bine, incat este singurul care se pare ca s-a ales cu bani buni de pe urma mortii lui Ceausescu.

Brigada DIE in Armani cu epoleti

Inainte de 1989, existau in Departamentul Securitatii Statului doua unitati care desfasurau activitati cu caracter exclusiv economic: Intreprinderea de Comert Exterior „Dunarea”, aflata sub comanda colonelului Constantin Gavril si Serviciul Independent pentru Comert Exterior, codificat UM 0650, aflat sub comanda colonelului Stefan Alexandru.

La ICE Dunarea lucrau 115 ofiteri, 10 subofiteri si 12 civili. In cadrul Serviciului Independent pentru Comert Exterior lucrau 41 ofiteri, 2 subofiteri si 2 civili. Sarcinile acestor compartimente erau de a controla in integralitatea sa comertul exterior al Romaniei (atat exporturile), cat si importurile si de a realiza venituri substantiale din comisioane si intermedieri.

Cadrele fostei Directii de Informatii Externe sau UM 0544, actualmente Serviciul de Informatii Externe derulau si ele asa-zise „operatiuni speciale”, care constau in contrabanda, furturi sau vanzari de tehnologii si arme, precum si in vanzarea de sasi si evrei, in baza unor intelegeri nici astazi recunoscute cu autoritatile vest-germane, respectiv israeliene.

Ofiterii romani au pus la punct chiar formulare tipizate, prin care se stabilea valoarea fiecarui om vandut, in functie de studii, varsta si stare de sanatate. Asemenea formulare mai exista in arhivele actualului Serviciu de Informatii Externe.

De asemenea, o parte importanta a ofiterilor din UM 0544 au lucrat sub acoperiri comerciale in Occident, gestionand foarte multe dintre afacerile regimului comunist si ale Securitatii. In spionajul Romaniei Socialiste lucrau in preajma evenimentelor din decembrie 1989 un numar de 715 ofiteri, 36 maistri militari, 197 subofiteri si 111 incadrati ca personal civil.

O data cu „preluarea” fostelor unitati ale DSS de catre Ministerul Apararii Nationale in ianuarie 1990, Gelu Voican Voiculescu si Nicolae Militaru au hotarat includerea in MApN a uneia dintre unitatile specializate in comert exterior a Securitatii – este vorba de catre ICE Dunarea, care „se contopeste cu ROMTEHNICA”.

Ratiunea nu putea fi decat una – dinamizarea exporturilor „speciale” ale unitatii producatoare de armament militar, in conditiile in care concurenta pe piata crescuse invers proportional cu posibilitatile de desfacere.

in aceste conditii, unele dintre fostele cadre ale Securitatii, din acea mica armata de ofiteri care se ocupau de comertul exterior, camuflati in costume Armani sub care se puteau ghici lesne epoletii, s-au angajat la ROMTEHNICA. Unitatea a reusit ulterior performante deosebite, precum vanzarea de echipamente militare Iranului si Irakului – dar aceasta este o alta poveste, pentru un alt articol.

Securitate = comert, comert = Voiculescu

Nu numai armata a beneficiat de aportul in „cadru organizat” al fostilor ofiteri de la ICE Dunarea. Pe ruinele acestei unitati a Securitatii a crescut chiar si un partid politic, condus de cel mai cunoscut dintre colaboratorii ei in afaceri, Dan Voiculescu, presedintele Partidului Umanist.

Voiculescu a negat intotdeauna si neaga si in prezent cu inversunare apartenenta sa la fosta Securitate, dar aceasta deja conteaza mai putin, in comparatie cu serviciile pe care le-a adus structurilor ei, prin contributia sa la operatiunile AVS („aport valutar special”), denumire sub care se ascundeau afacerile dubioase sau comisioanele percepute de politia politica comunista.

Sumele in valuta din conturile alimentate de AVS erau destinate finantarii unor actiuni externe, economice sau de alta natura ale Securitatii, pentru plantarea in Occident a unor „dizidenti” ai regimului sau a asa-ziselor „fantome”, agenti cu o identitate fabricata si pentru cheltuielile rezidentelor DIE.

Dar „partea leului” se varsa in conturile lui Ceausescu. Didi Secrieru, un fost coleg de breasla al lui Dan Voiculescu de la o alta firma a Securitatii, ICE ARPIMEX, care nu si-a ascuns insa calitatea de ofiter acoperit al Directiei de Informatii Externe estima ca aceste conturi ale lui Ceausescu insumau „minimum doua miliarde de dolari”.

El dadea si un exemplu in legatura cu modul in care se alimentau conturile dictatorului, neidentificate pana in ziua de azi. Intreprinderea de comert exterior in care „lucra” s-a ocupat multa vreme cu comercializarea in SUA a bocancilor romanesti, la pretul de 8 USD perechea.

Din acesti bani „doar sapte intrau in contul ICE ARPIMEX si restul de un dolar lua calea unui cont intermediar”, din care banii erau varsati in conturile lui Ceausescu sau ale Securitatii. Toate intreprinderile de comert exterior, ca si centrala ministerului de resort erau sub controlul Securitatii si foloseau aceleasi practici.

La fel s-a intamplat si cu firma CRESCENT, infiintata in noiembrie 1980 la Pireu, in Grecia. Ea a servit drept paravan pentru colectarea unor comisioane dupa modelul de mai sus.

Ulterior, datorita faptului ca serviciile secrete grecesti il banuiau pe primul „patron” al firmei, Fouad Sanbar, pentru relatii cu Organizatia de Eliberare a Palestinei, firma si-a schimbat sediul in Cipru si a „primit” in curand un alt patron, de asta data britanic. Dar nu intram acum in amanunte privind istoria „veche” a CRESCENT-ului.

Retinem doar ca la 1 martie 1982 s-a deschis la Bucuresti o filiala a acesteia si ca director a fost numit nimeni altul decat Dan Voiculescu, pana atunci cu o cariera de economist in doua intreprinderi de comert exterior romanesti, mai intai la TEHNOFORESTEXPORT, de unde a fost transferat la 15 august 1970 la ICE VITROCIM.

Cum spuneam, Voiculescu contesta cu tarie ca ar fi fost ofiter de securitate „deplin legendat” in aceste intreprinderi de export, desi practica generala in cazul unor asemenea responsabilitati impunea racolarea sa. In fine, conteaza mai putin daca a fost sau nu securist; exista oameni care au facut servicii imense Securitatii fara a fi fost neaparat cadre ale ei.

Nu mult dupa infiintarea filialei CRESCENT la Bucuresti, Voiculescu controla tranzactii care au adus firma la cifra de afaceri de 200 milioane dolari anual si un profit pe masura, de circa 5 milioane USD. Succesul afacerilor lasa sa se intrevada relatiile privilegiate pe care le avea Dan Voiculescu cu autoritatile regimului si cu Securitatea.

Sa urmarim, drept dovada, cum s-au derulat unele dintre acestea.

Umanismul si alumina

Un control preliminar realizat in perioada 17 iulie – 10 august 2000 in arhivele operative si neoperative ale ICE Dunarea, de un procuror specializat din Parchetul General a pus in lumina mai multe aspecte ale „afacerilor” Securitatii, dintre care mai multe semne de intrebare sunt ridicate in legatura cu activitatile derulate prin intermediul CRESCENT.

S-a constatat ca firma nu si-a respectat angajamentele de a livra in totalitate „comisioanele confidentiale” datorate catre firma Securitatii ICE Dunarea, pentru favorul de a i se fi acordat statutul de unic operator al comertului cu alumina pe piata romaneasca.

In arhiva s-a identificat in dosarul operatiunii AVS „ALUMINA” o nota informativa referitoare la desfasurarea unei intalniri intre Alexandru Voinic, ofiter de securitate de la ICE Dunarea si un reprezentant al CRESCENT.

Voinic i-a „batut obrazul” subalternului lui Voiculescu, reamintindu-i „promisiunea facuta in anul 1987, luna februarie ca, daca se va perfecta operatiunea de aport valutar, adica daca CRESCENT va fi aleasa pentru operatiunile comerciale cu alumina – n.n.t, atunci se vor remite circa 100.000 dolari”, drept comision al Securitatii pentru aranjarea afacerii.

Operatiunea s-a derulat, dar in contul ICE Dunarea s-a remis o suma mult mai mica.

In continuare, netinand cont de scuzele functionarului de la CRESCENT, care spunea ca tocmai au facut o serie de plati care le-au cam golit conturile, „Alexandu Voinic s-a aratat foarte suparat ca nu s-a respectat promisiunea facuta initial si ar fi mai bine daca s-ar analiza din nou situatia, deoarece, pentru viitor, el nu se va mai preocupa pentru perfectarea de afaceri cu firma CRESCENT”.

Cu Securitatea nu era de glumit. Speriat, functionarul a promis ca va discuta cu Dan Voiculescu „si probabil, vor reveni asupra acestui subiect”. Dar Voiculescu s-a aratat mai tare decat ofiterul Voinic de la Securitate: „din verificarea documentelor identificate pana in prezent in arhiva operativa, rezulta ca actiunea ALUMINA a fost inchisa fara sa se incaseze intreaga suma convenita – 100.

000 USD, ci doar 27.690 USD”, se consemneaza in investigatia procurorului. Nu s-a putut stabili destinatia finala a diferentei de 62.310 USD. Dar ea se poate banui. Ceea ce ramane in orice caz relevant este ca Dan Voiculescu isi permitea sa „traga tepe” securistilor de la ICE Dunarea, intr-o perioada in care nimeni nu indraznea sa se joace cu Securitatea.

Era un prim semn de vocatie umanista a omului de afaceri de succes de astazi? Sau o forma de curaj civic, prin care se dadea o lovitura structurilor represive ale statului comunist?

Bazele de ciment ale umanismului

Exemplul de mai sus a fost ales doar ca sa arate puterea lui Dan Voiculescu in raport cu Securitatea.

CRESCENT ramanea, dincolo de ciupelile unor comisioane confidentiale si de supararile unor ofiteri precum Voinic, partener de afaceri privilegiat al ICE Dunarea, intreprinderea Securitatii care intermedia si percepea comisioane pe majoritatea activitatilor de comert exterior, prin firme terte din Romania aflate sub controlul DIE (ICE Carpati, TERRA, ARPIMEX, ARGUS s.a.

) sau prin intermediari, precum CRESCENT. Aceasta din urma „a beneficiat in 1989 de livrari masive de ciment pe diferite relatii (Spania, Republica Dominicana, Algeria), uree, produse metalice, aluminiu”.

Firma CRESCENT, cum se afirma in nota citata mai sus, „a reprezentat pentru ICE Dunarea principalul beneficiar al exporturilor vizand produsele amintite, cu urmarirea si derularea livrarilor fiind insarcinate trei din cele sase servicii ale celei din urma (Serviciile 3, 4 si 6)”.

Pentru exporturile de ciment (de incasarea comisioanelor si a contravalorii se ocupa in acest caz Serviciul 6 al ICE Dunarea) sumele au fost in general incasate.

In vederea stabilirii ponderii participarii firmei CRESCENT la realizarea volumului de afaceri al ICE Dunarea, investigatorii arhivei acesteia au efectuat o evaluare a contractelor si a livrarilor efectuate in anii 1988 – 1989 de catre firma Securitatii catre cea condusa de Dan Voiculescu. Cifrele sunt in sine sugestive.

In 1988, ICE Dunarea a realizat, prin intermediul CRESCENT 66,98 % din volumul sau total de export si aproape integral exportul de ciment pe diferite relatii finale. Tot prin intermediul CRESCENT, ICE Dunarea a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale Romaniei (totalul exportului de ciment in 1988 a fost de 3.325.

000 tone, dupa cum se arata in Anuarul Statistic al Romaniei, 1990, din care CRESCENT a preluat 1.324.740 tone). In 1989, ICE Dunarea (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT 49, 94 % din volumul sau total de export si aproape integral exportul de ciment pe diferite relatii finale, reprezentand 26 % din exporturile de ciment ale Romaniei (total exportat 1.893.

200 tone, din care CRESCENT a preluat 493.227 tone).

Pina aici, toate bune si frumoase, s-ar putea spune ca a sprijini activitatea de export a tarii tale e mai mult decat o dovada de umanism – e chiar una de patriotism.

Numai ca intregul volum de afaceri mentionat mai sus a fost realizat fara dublarea actelor comerciale propriu-zise cu operatiuni AVS, iar „aspectul contravine flagrant practicii curente a ICE Dunarea si naste intrebari referitoare la avantajele reale ale partii romane” de pe urma acestor tranzactii cu CRESCENT, care s-ar zice ca au favorizat serios firma a carei reprezentanta romaneasca era

condusa de Dan Voiculescu. Dar Securitatea nu iubea chiar intr-atat de tare firma cipriota, incat sa-i indese milioane de dolari in cont prin intermediul directorului ei roman. Explicatia se pare ca este alta si privea „realizarea deturnarii fondurilor ce ar fi putut fi obtinute – conform regulilor epocii – prin operatiuni AVS.

Beneficiarul sau beneficiarii acestor actiuni nu au fost inca identificati”. Dar pot fi presupusi ca fiind trei: unul mort, altul disparut, al treilea uman si prosper.

Fata umana a Securitatii

Este evident faptul ca relatia dintre directorul Dan Voiculescu al sucursalei CRESCENT la Bucuresti, o firma straina conform actelor publice de constituire si ICE Dunarea, o firma care de fapt era o unitate in toata regula din organigrama Securitatii a fost una „foarte speciala si atipica”.

Dupa cum releva documentele firmei-paravan a Directiei de Informatii Externe, s-au identificat cazuri in care notele de protocol intocmite dupa incheierea unor negocieri comerciale cu parteneri externi il mentioneaza pe Voiculescu drept „membru al delegatiei romane”.

Una dintre acestea este Nota confidentiala 5907 din 3 decembrie 1989, aflata in dosarul 221 al Serviciului Protocol de la ICE Dunarea.

Ca semn al apropierii „atipice” intre CRESCENT si unitatea de comert exterior a DIE, cu ocazia primirii in anul 1988 de catre aceasta a titlului de „Erou al Muncii Socialiste”, Dan Voiculescu a trimis ofiterilor-afaceristi de la ICE Dunarea o telegrama prin care felicita firma partenera in numele sau si al „colectivului CRESCENT” (oficial, o firma cipriota!) pentru distinctia primita.

Afacerile firmei nu incepeau si nu se terminau la Bucuresti, dar Bucurestiul agrea tot ce purta marca CRESCENT. Firma CRESCENT – Cipru a fost actionara in cadrul firmelor grecesti BALKANMAR si INTERMAR, firme de navlosire.

Aceste firme detineau, conform verificarilor efectuate, „o pozitie absolut privigeliata in relatia lor comerciala cu ICE Dunarea, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operatiunilor derulate de catre Serviciul 6 – este vorba de serviciul care a gestionat exporturile de ciment si alte materiale de constructie – n.n.t: 77% in 1988 si 62% in 1989”.

Prietenii si asociatii CRESCENT deveneau deci automat prietenii Securitatii. Mai mult, s-a ajuns ca, pe langa volumul imens de afaceri derulat cu firma cipriota, aceasta sa fie favorizata prin stabilirea unor preturi evident preferentiale de catre ICE Dunarea, atat in propriile contracte de export, cat si in cele incheiate cu firme terte de comert exterior aflate sub acelasi control securistic.

Fata de CRESCENT Securitatea isi arata doar fata sa umana, chiar si la necaz. Un control efectuat in legatura cu favorizarea firmei cipriote in ultimii ani ai regimului comunist a fost consemnat intr-un proiect de raport al Curtii Supreme de Control Financiar, ca fiind incheiat la fosta ICE METALIMPORTEXPORT.

In document se arata: „din analiza si controlul efectuat a rezultat ca reducerile de preturi facute la propunerea si de catre directorul METALIMPORT EXPORT Ghita Constantin la contractele incheiate cu firmele EZZ si CRESCENT nu sunt justificate”.

Constatarea era argumentata in proiectul de raport amintit prin descrierea ilegalitatilor comise, care mergeau pana la fals si uz de fals, deci fapte penale. Bineinteles, securistii prietenosi de la ICE Dunarea au participat la negocierea si derularea tuturor contractelor, implicit la favorizarea firmei CRESCENT. Asa ca nu s-a intamplat nimic.

Documentul se incheie cu adnotarea urmatoare: „propunerile se vor face dupa discutarea proiectului de raport”. Care raport a ramas vesnic proiect. De ce in Romania o firma cipriota era imuna chiar la actul de control al Curtii Supreme de Control Financiar? Din simplu umanism?

O datorie catre Romania: 40.000 tone de otel. Pur

Micul „accident” cu controlul de stat la METALEXPORT IMPORT nu a afectat in nici un fel relatiile privilegiate ale lui Dan Voiculescu cu centrala din cadrul Ministerului Comertului Exterior. In 15 martie 1989, el se afla intr-o sedinta la sediul acestei „unitati socialiste” la care participa conducerea ei, dar si ofiterul Ioan Popoiu de la ICE Dunarea.

Dupa cum reiese din nota de convorbire comunicata superiorilor sai de catre Popoiu, Voiculescu a obtinut fara probleme extinderea termenului de decontare a platilor CRESCENT pentru loturile de marfa plasate in strainatate la 120 zile, de la un termen mult mai redus pana la acea data. In acest sens, s-a semnat un nou contract cu METALEXPORTIMPORT.

Cateva luni mai tirziu, la 5 octombrie 1989, o prima nava care intra sub incidenta noilor prevederi contractuale parasea portul Constanta, cu detinatia SUA. Dar iata lista completa a acestor transporturi:

a) Nava RASELTINA a parasit portul Constanta la 5 octombrie 1989, cu 3.000 tone tabla, destinatia SUA, contract CRESCENT.

b) Nava ILFOV a parasit portul Constanta la data de 6 octombrie 1989, cu 1670 tone tevi, destinatia SUA, contract CRESCENT.

c) Nava MUNZUR a parasit portul Constanta la 9 octombrie 1989, cu 4.066 tone otel beton, destinatia Turcia, contract CRESCENT.

d) Nava DIMIS a parasit portul Constanta la 11 octombrie 1989, cu 8523 tone tabla, destinatia SUA, contract CRESCENT.

e) Nava MUNZUR a parasit portul Constanta la 30 octombrie 1989, cu 3940 tone otel beton, destinatia Turcia, contract CRESCENT.

f) Nava CALAFAT a parasit portul Constanta la 3 noiembrie 1989, cu 7934 tone otel beton, destinatia Egipt, contract CRESCENT.

g) Nava TELEGA a parasit portul Constanta la 22 noiembrie 1989, cu 2000 tone tevi, destinatia Canada, contract CRESCENT.

h) Nava FAGARAS a parasit portul Constanta la 11 decembrie 1989, cu 8000 tone otel beton, destinatia SUA, contract CRESCENT.

Nu exista facturi, note de realizari, declaratii vamale de export sau alte documente care sa probeze plata catre statul roman a contravalorii celor aproape 40.000 de otel, tabla sau laminat de cea mai buna calitate, vandut in cea mai mare parte de catre CRESCENT in SUA si Canada.

Practic, incarcatura tuturor acestor nave a fost facuta cadou de poporul roman firmei CRESCENT – caci nu exista nici o dovada ca s-ar mai fi efectuat vreodata plata pentru contravaloarea marfurilor catre stat.

Nu s-au gasit nici un fel de facturi sau declaratii vamale de export care sa probeze achitarea marfurilor, pentru ca nici nu mai avea cine sa le incaseze: ICE Dunarea, unitatea Securitatii care supraveghea derularea contractului disparuse contopita in ROMTEHNICA. Si, in fond, nu mai avea cine cere socoteala pentru deturnarea banilor, de vreme ce regimul comunist disparuse.

Pagubitul Ceausescu nu a avut timp sa se mai planga cuiva, iar pagubitul principal, statul, a privit cum autoritatile tranzitiei sale isi baga capul in nisip.

In genere, asa s-a intamplat cu investigatiile asupra afacerilor DIE – CRESCENT. Ele s-au oprit intodeauna inainte de a incepe cu adevarat. Nu mult dupa ce in 1990 expertii canadieni angajati de Guvernul Romaniei sa dea de urma conturilor lui Ceausescu au solicitat arestarea lui Dan Voiculescu, investigatiile lor au fost oprite.

Dupa alegerile din 2000, arhivele ICE Dunarea au fost re-clasificate si ulterior au disparut de-a binelea. Procurorul care a realizat cercetari in aceasta arhiva in vara anului 2000 a fost demis din Parchetul General sub un pretext oarecare. Cand a fost vorba de CRESCENT, umanismul autoritatilor nu a cunoscut limite – nici inainte, nici dupa 1989.

Omul lui Ceausescu

Favorurile de care s-a bucurat firma CRESCENT in Romania nu pot fi puse, cu siguranta, in conditiile binecunoscute ale modului in care functiona regimul comunist in anii ’80, numai in seama abilitatii manageriale a lui Dan Voiculescu.

Exista doua explicatii ale motivelor pentru care o obscura firma cipriota s-a bucurat in asemenea masura in derularea afacerilor sale de concursul autoritatilor si al Securitatii: ori reprezentantul sau in Romania avea usa deschisa la Ceausescu, ori CRESCENT e o firma doar asa-zis straina, fiind de fapt o proprietate romaneasca.

Pentru prima varianta pledeaza indirect insusi Dan Voiculescu, care neaga cu inversunare ca ar fi fost securist sub acoperire, desi aceasta era o conditie fundamentala pentru implicarea sa in afaceri comerciale ale statului roman la un asemea nivel.

Daca nu era strict controlat de DIE, atunci inseamna ca relatiile sale erau atat de inalte, incat ajungeau pana la Ceausescu, iesind astfel din „aria de acoperire” a Securitatii.

Pentru cea de-a doua varianta, pledeaza cateva marturii. Raportul de pe urma investigarii in 2000 a arhivelor ICE Dunarea arata ca firma CRESCENT a fost constituita in mod confidential, „actul juridic public de constituire fiind dublat de un act juridic secret”.

Ca o consecinta a unui asemenea fapt, daca statul roman este proprietar sau co-proprietar al firmei cipriote i „s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile acesteia, in raport cu ponderea sa de participare la capitalul social”. Exista, cum spuneam, inclusiv marturii publice cu privire la participarea statului roman in constituirea CRESCENT.

Nas Leon, adjunctul sefului fostei Gospodarii de Partid de la CC al PCR a afirmat categoric ca: „Firma CRESCENT a fost o societate mixta romano – cipriota”. Conform expertilor canadieni angajati sa depisteze conturile secrete ale defunctului nostru dictator, CRESCENT a fost proprietatea lui Ceausescu.

Caz in care Dan Voiculescu este mostenitor de fapt, chiar daca nu de drept, al cadavrului din cimitirul Ghencea”.

Marius OPREA