Sari direct la conținut

Dăncilă îi răspunde lui Iohannis: „Orice alt om cu responsabilitatea funcției ar fi demisionat de mult din fruntea statului român”

HotNews.ro
Viorica Dăncilă, Foto: Guvernul Romaniei
Viorica Dăncilă, Foto: Guvernul Romaniei

După ce președintele a declarat că este „în plin război cu PSD”, Viorica Dăncilă ripostează și susține că, dacă ar fi avut „responsabilitatea funcției și o minimă decență”, Klaus Iohannis ar fi demisionat.

„Klaus Iohannis se poate închipui în tot felul de războaie, însă adevărul este că președintele se află într-un război deschis cu Constituția României și cu legile, cu munca și bunul simț, într-un permanent război cu românii și cu drepturile lor. Ca și PNL și acoliții, care au adoptat un discurs de extremă dreapta periculos, acest om este într-un război declarat cu bugetarii, cu antreprenorii, cu pensionarii și cu toți aceia ce nu votează PNL și pe care vrea să îi arunce în sărăcie și izolare! Acestea sunt războaiele pe care le poartă actualul președinte și viitorul Guvern al României – cu legea, cu românii și cu democrația. Pentru că, atunci când un președinte își dorește dispariția unui partid politic, el devine cel mai mare pericol pentru democrație si istoria a dovedit-o de nenumărate ori. Orice alt om cu responsabilitatea funcției și cu o minimă decență ar fi demisionat de mult din fruntea statului român”, a scris Dăncilă pe Facebook.

Reacția sa vine după ce Klaus Iohannis a declarat la reuniunea PNL de la Timișoara că „despre reconstrucția unei țări se vorbește după un război. Noi suntem în război, în plin război cu PSD”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro