De ce a fost nevoie, până la urmă, să moară Daria Dughina?
„O crimă josnică, plină de cruzime, a curmat prematur viața Dariei Dughina, o persoană strălucitoare și talentată, dotată cu o inimă cu adevărat rusă. Ca jurnalistă, om de știință, filosof și corespondent de război, ea a servit poporul și patria cu sinceritate, ilustrând prin faptele sale ce vrea să însemne o patriotă rusă.„ – Vladimir Putin[1]
Sâmbătă, 20 august 2022, agențiile de presă din toată lumea difuzau vestea că Daria Dughina, fiica celui care este denumit „ideologul lui Putin” – Aleksandr Dughin, a fost ucisă într-un atentat care, aparent, nu o viza ci ar fi fost îndreptat împotriva tatălui său. Deunăzi s-a împlinit o lună de la asasinat și peste tristul eveniment s-a așternut uitarea. FSB a prezentat după 24 de ore o versiune a asasinatului și cu asta, basta. Pare că nu a mai fost nevoie de nicio altă anchetă polițienească specifică, vina a fost plasată în spinarea Kievului.
Și, totuși, mă întreb, de ce a trebuit să moară Daria Dughina? Cui i-a folosit? Care a fost motivul cel adevărat, ca să folosesc o temă pe care orice film polițist serios o pune în scenariu? FSB zice, în esență, că asasinatul a avut ca motiv răzbunarea: Kievul l-a vrut mort pe Aleksandr Dughin și atât. Este acesta un motiv suficient și întemeiat? Este Alexandr Dughin un personaj atât de important în angrenajul de putere de la Kremlin?
I-am văzut pe ucraineni, într-adevăr, ucigând generali, colonei și în general diverși comandanți militari prezenți pe front. De asemenea, i-am văzut ucigând oficiali ruși trimiși să preia anumite funcții administrative de decizie în Donbass sau anumite personaje, cheie, care au fost etichetate trădătoare, pentru că au colaborat cu armata și autoritățile ruse de ocupație. Dar, până la Dughina, nu i-am văzut ucigând civili ruși și încă pe teritoriul Federației Ruse. A fost, deci, asasinatul Dughinei un precedent, un așa zis avertisment?
Ca să nu rămân la întrebări retorice, m-am gândit să fac o scurtă recapitulare a concluziilor publice ale anchetei FSB, ca punct de pornire, iar apoi să încerc să trec în revistă ce anume s-a întâmplat relevant în ultima lună și ar putea să ne ofere, la o adică, o nouă perspectivă asupra cazului.
FEDERALNÎIA SLUJBA BEZOPASNOSTI DIXIT
Ancheta cazului de ucidere cu o bombă plasată sub autoturismului lui Alexandr Dughin a fiicei acestuia, Daria Dughina, nu a aparținut poliției – cu criminaliști, detectivi, ridicarea de probe, interogarea martorilor și a bazelor de date, implicarea medicilor legiști și a pirotehniștilor care să facă constatările proprii în baza unor investigații și expertize, în fine, tot tacâmul -, ci poliției secrete FSB. Care nu a avut nevoie să facă toată procedura criminalistică pentru a concluziona că fiica lui Dughin a fost ucisă de un fel de spion-asasin trimis în misiune (de răzbunare) de guvernul nazist de la Kiev.
Iar lucrurile s-ar fi desfășurat așa: Criminalul a fost identificat în persoana numitei Natalia Pavlovna Vovk, născută Șaban, din Ucraina, care a intrat în Rusia undeva în luna iulie, însoțită de fiica sa de 12 ani și s-a cazat într-un apartament în vecinătatea domiciliului Dariei Dughina. De unde agenții FSB au concluzionat că – în cele din urmă – Vovk pe Dughina a vizat-o ca țintă, și nu pe „ideologul lui Putin”.
Aspect interesant, să recunoaștem, puțin diferit de prima variantă vehiculată, și anume că ținta era Aleksandr Dughin, proprietarul autoturismului minat, cel care s-a răzgândit în câteva secunde la plecare să-și conducă spre casă mașina și i-a lăsat-o fiicei sale.
Mașina nu a explodat la inițierea aprinderii motorului, ci undeva în apropierea casei victimei; de unde rezultă că bomba fie a fost declanșată la telecomandă (dar nu de Vovk, care era deja la sute de kilometri depărtare de Moscova), fie a fost programată să inițieze cu întârziere. Nu știm, FSB nu s-a încurcat în fleacuri, cum ar fi o expertiză tehnică amănunțită (eventual independentă).
Natalia Vovk a avut și un complice, pe Bogdan Petrovici Țiganenko, care și el a intrat în Rusia la finele lunii iulie și a părăsit-o cu o zi înainte de ziua fatidică a atentatului. Nu, nu Țiganenko a apăsat pe buton, după ce Vovk s-a aplecat să strecoare bomba sub mașină; amândoi erau deja departe când bomba a explodat. Țiganenko a fost un fel de curier, care i-a predat lui Vovk niște acte și numere de mașină false (de Kazahstan), atât.
Natalia Vovk, după ce a trecut în Estonia, se pare că a reușit cumva să părăsească țara baltică și să ajungă la Viena, a explicat FSB. Dar nu este clar dacă, după ce a fost identificată la Viena, Vovk a rămas în Austria sau nu și dacă Federația Rusă i-a cerut extrădarea sau nu. Nici despre Țiganenko nu s-a mai spus nimic. Practic cazul a fost închis comunicării publice încă de la începutul lunii septembrie.
Presa a insistat asupra Nataliei Pavlovna Vovk, care se pare că este căsătorită cu Andrîi Vovk, listat de autoritățile ucrainene ca fiind colaboraționist al rușilor, unul dintre responsabilii organizării referendumului de independență din Donbass în 2014.[2]
Internauții au verificat, astfel, mai atent datele din raportul FSB și au ridicat multe semne de întrebare: autoturismul cu care Vovk se presupune că se mișca prin Moscova fusese filmat în același timp de camerele de luat vederi de pe spațiul public din Kiev; la fel, legitimația de membru al „Batalionului Azov” emisă cu fotografia și pe numele Nataliei Vovk prezintă de fapt caracteristicile Gărzii Naționale și așa mai departe.
În condițiile în care nu există o anchetă polițienească credibilă în acest caz, ci doar un raport al FSB, opinia publică din lumea liberă a început să se întrebe dacă, de fapt, scopul poliției secrete nu a fost cumva acela de a acoperi adevărații autori și adevăratul scop al uciderii Dariei Dughina, mai degrabă decât să caute făptașii.
Iar de aici la ipoteza că uciderea Dariei a fost de fapt o operațiune specială ordonată de Kremlin nu a mai fost decât un pas. Pe care, de o lună încoace, autoritățile de la Moscova nu s-au grăbit să-l contrazică.
Pornind de la concluziile anchetei superficiale a FSB, istoricul Mark Galeotti făcea următoarele aprecieri: „Ea (Natalia Vovk, n.m.) s-a îndreptat apoi cu nonșalanță la granița cu Estonia și a trecut-o fără nicio problemă. Cine știe, poate este adevărat, dar asta ar sugera de asemenea un eșec destul de major al MVD[3] și FSB. Până la urmă, acesta este punctul central al criticilor aduse de naționaliștii ruși lui Vladimir Putin: că, în pofida atitudinii sale de manager macho, el este de fapt un campion slab al intereselor rusești, ezitant, corupt și incompetent.”[4]
ALEKSANDR DUGHIN, TATĂL ÎNDURERAT
Încerc să rămân cât mai obiectiv în această analiză. Sunt și eu tatăl unei fete, care nu mai este un copil, este o femeie în toată firea acum, cu o vârstă foarte apropiată de aceea a Dariei. Nici Aleksandr nu este foarte departe de vârsta mea, deci, în principiu exercițiul meu de empatie stă în picioare. Și mă întreb: oare m-aș mai fi împăcat cu mine însumi știind că eu trebuia să fiu în acea mașină ucigașă, și nu fiica mea?
Mai mult, cu toate convingerile mele – mă gândesc – ca tată aș fi vrut mult, mult de tot să știu cu adevărat cine este cel care mi-a ucis fiica și ce motiv a avut? Iar dacă s-ar dovedi că ea era ținta și nu eu, nu ar trece o zi fără să nu mă întreb de ce soarta a hotărât (prin decizia mea!) să nu fiu eu în acea mașină și, astfel, să o salvez, sacrificându-mă, așa cum ar face orice părinte pentru copilul său.
Ori, în lumina acestei perspective, nu pot să cred că Aleksandr Dughin poate fi împăcat cu concluziile din raportul FSB, sau cu faptul că după acel raport încropit în pripă, ancheta a fost practic oprită. Dar eu nu sunt, desigur, „ideologul lui Putin”, gata oricând să sacrific tot ce am mai drag pentru „țarul meu și al imperiului rus”, ci doar un om obișnuit.
Prima declarație a lui Aleksandr Dughin care a fost dată publicității suna așa[5]: „Dușmanii Rusiei au ucis-o pe furiș. Dar noi, oamenii noștri, nu putem fi zdrobiți nici măcar de asemenea lovituri insuportabile. Ei au vrut să ne zdrobească voința cu teroare sângeroasă împotriva celor mai buni și mai vulnerabili dintre noi. Dar nu își vor atinge scopul. Inimile noastre tânjesc după mai mult decât răzbunare. Acest lucru este prea meschin, nu este calea rusă. Avem nevoie doar de victoria noastră… Așa că, vă rog, câștigați!”
La căpătâiul fiicei sale, Aleksandr Dughin a susținut și un discurs, găsind de cuviință să rostească ceva de genul[6]: „Când Dașa era un copil, aproape că primele ei cuvinte, pe care bineînțeles că noi am învățat-o, au fost , , , .” Daria s-a sacrificat, iar Aleksandr a fost mândru de acest lucru. Și de ce s-a sacrificat? Pentru și-a dorit cu putere ca „… oamenii să ne apere credința, ortodoxismul nostru, să iubească poporul nostru rus.”
Fix o lună mai târziu, Aleksandr Dughin a ieșit din nou în fața presei, dar nu ca să rememoreze și să o omagieze pe cea care a fost Daria, fiica sa, ci ca să ceară escaladarea conflictului în care este implicat „imperiul rus”[7]: „Occidentul va continua să ne atace atât din exterior, cu mâinile naziștilor ucraineni înarmați și antrenați, cât și din interior – cu mâinile celei de-a cincea coloane, încă liberale. Dacă se va ajunge la utilizarea armelor nucleare este o întrebare deschisă. Dar probabilitatea unui Armaghedon nuclear crește în fiecare zi.”
Prin urmare, a concluzionat Dughin, „operațiunea specială lansată” în februarie s-a încheiat, în schimb, a început un război pe scară largă cu Occidentul, iar acest război va atinge cu siguranță fiecare rus, deci mobilizarea în țară este pare inevitabilă.
INTERVIURILE HotNews.ro