De ce a trebuit ca Charlie Countryman sa moara in Romania?

„Ce fac acum?”, o intreaba Charlie (Shia LaBeouf) pe fantoma mamei proaspat decedate (Melissa Leo) . „Te duci la Bucuresti!”, ii spune aceasta, cu o sclipire sugubeata in ochi. E un miracol ca „The Necessary Death of Charlie Countryman”, filmat aproape in intregime la Bucuresti cu o mana de vedete internationale, a fost inclus in competitia mare a Berlinalei. Nu doar ca e prost indiferent unde ar fi fost filmat, dar inlocuieste Bucurestiul cu un snop de clisee despre Europa de Est.

Comparat de regizorul debutant Fredrik Bond (care pana acum a facut reclame) cu New York-ul din „Taxi Driver”, Bucurestiul e, de fapt, un oras unde politistii te electrocuteaza in aeroport daca esti recalcitrant, unde abunda gardurile de tabla acoperite cu graffiti, casele coscovite, cainii si puradeii vagabonzi, si unde tinerii occidentali vin sa se drogheze in hosteluri mizerabile si sa faca sex mai mult sau mai putin pe gratis.

Eroul filmului, Charlie Countryman, ajunge dupa cum spuneam la indemnul spiritului mamei. In avion, un calator adoarme cu capul pe el. Pentru publicul strain, sigur e un roman autentic; pentru noi e Ion Caramitru. El il joaca pe Victor Ibanescu, un roman care se intoarce de la Chicago si care il roaga pe Charlie, dupa ce moare pe umarul lui (sic!), sa-i dea fiicei sale o caciula zbanghie si sa-i spuna – aici vine un citat in romana, „fetita mea cu picioare de catel” (!).

Confuzia Bucuresti-Budapesta si viteversa e la baza filmului. „Esti sigur ca nu doreai sa mergi la Budapesta?”, il intreaba Caramitru pe LaBeouf. Motivul pentru care confuzia nu s-a produs invers e simplu: sa filmezi la Budapesta e mai scump decat sa filmezi la Bucuresti.

Dar, cum spune si personajul lui Ion Caramitru, „problemele ne fac pe noi, romanii, ceea ce suntem; ele ne-au format caracterul”. Ce incepuse oarecum interesant ca un film in cheie realist magica cu Shia La Beouf, Melissa Leo si Vincent D’Onofrio intr-un spital din Chicago, si a continuat cu Ion Caramitru in avion se da peste cap la aterizarea pe Otopeni. Ba nu, cand moare Ibanescu si stewardesa ii pune o patura in cap, ca sa nu sperie calatorii.

Turnura grotesca pe care o ia filmul deviaza iremediabil spre violenta si incoerenta cand, odata eliberat de politia de frontiera (Florin Piersic Jr. pe post de politist), Charlie o cunoaste pe Gabriela (Evan Rachel Wood), care e nici mai mult nici mai putin decat fiica lui Ibanescu, adica romanca.

Evan Rachel Wood e imbracata si machiata ca o rusoaica din anii 90, vorbeste engleza cu accent rusesc si conduce un Trabant. Gabi a fost/e combinata cu gangsterul Nigel (Mads Mikkelsen), un individ periculos care nu se stie ce invarte prin Bucuresti, dar care apare ca o fantoma unde nu te astepti, imbracat intr-o camasa cu catelusi Tekel. La un moment dat isi face aparitia si Til Schweiger in chip de patron de bordel pe nume Darko. Rupert Grint si James Buckley sunt doi tineri englezi veniti sa se distreze la Bucuresti si care, cum intra in scena, asa si ies (James Buckley ar fi putut sta mai mult pentru ca e singurul cu umor din intreaga distributie).

Dintre romanii mai pregnanti, Gabriel Spahiu e (inevitabil!) sofer de taxi, iar Andrei Finti dirijorul orchestrei Operei Nationale (care pe dinafara e Ateneul Roman), Gabi fiind violoncelista acolo. Mi-e greu sa rezum actiunea filmului pentru ca e o varza totala.

Ideea e ca Charlie se indragosteste de Gabi care e dependenta de Nigel, iar Nigel o are la mana cu nu stiu ce sau il avea la mana pe tatal ei sau mai degraba invers pentru ca exista o caseta inregistrata cu ceva compromitator pe care Charlie o descopera la Gabi acasa, iar Darko si Nigel sunt mana in mana – sau nu sunt? Iar Charlie alearga mult si mananca bataie pentru ca nu e un tip cool.

In esenta, filmul vorbeste despre calatoria initiatica a lui Charlie (vorbind despre rol, Shia LaBeouf se refera la Siddharta), pentru ca acesta descopera dragostea si se salveaza prin ea. E evident ca Fredrik Bond iubeste la randul lui cinemaul, caietul de presa abunda in referiri la „True Romance”, „Wild at Heart”, „Slumdog Millionaire”, „Trainspotting” sau”Pulp Fiction”, dar „The Necessary Death of Charlie Countryman” nu seamana cu niciunul dintre acestea. Mai bine ar fi incercat regizorul sa faca un film original.

Nu e nici film de actiune, nici love story, nici film social, nici thriller, realismul magic nu e nici realist, nici magic; daca exista ceva magic, e selectionarea acestui film in mari festivaluri ca Sundance sau Berlin. Pana la urma, confuzia Budapesta-Bucuresti putea functiona oricum; inlocuiai Bucurestiul cu Budapesta si filmai acelasi lucru (tot il cheama Bela pe personajul lui Andrei Finti).

Scenaristul Matt Drake spune, insa, in caietul de presa ca s-a inspirat din propria experienta de profesor intr-o scoala din Romania. „Am avut un mic flirt cu una dintre mame, iar dupa doua luni scoala a fost temporar inchisa de politie. Mai tarziu am aflat ca fostul sot al acestei femei amenintase ca va veni inarmat la scoala ca sa-si recupereze copilul. De aici m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca as fi avut o relatie cu aceasta femeie?”

Poate ca nu ar mai fi scris scenariul. „The Necessary Death of Charlie Countryman”, despre care revista „Variety” scrie ca e „profund nenecesar”, a avut macar un rost: sa le dea de lucru celor de la MediaPro Pictures, furnizorul de servicii din partea romana. Cronica din „Variety” e extrem de negativa fata de eleganta obisnuita a cronicilor din marile reviste de profil.

John Anderson scrie in „Variety” ca Evan Rachel Wood are un accent si un comportament de parca cineva ar fi aruncat Ambien (sedativ) in apa potabila din Bucuresti, si ca regizorul impreuna cu scenaristul „furnizeaza o calatorie lipsita de carisma intr-o lume a violentei gratuite (…) si a plictiselii.”

Criticul american a apreciat partea tehnica si imaginea lui Roman Vasyanov, si i-a placut o singura scena, cea in care Charlie e urmarit la metrou, scena care i-a adus aminte de „Filiera franceza”, dar, scrie el, „sfarsitul filmului ii va face pe spectatori sa clatine din cap a exasperare; o fi necesitatea mama inventiei, dar ‘Charlie Countryman’ e tatal exasperarii.”

Fara vedetele din planul intai, doar cu Fredrik Bond, Rupert Grint si Til Schweiger, conferinta de presa de dupa proiectie a fost calma, cu moderatoarea punand mai multe intrebari in locul jurnalistilor apatici.