Sari direct la conținut

De ce ar fi atacat ISIS la Moscova. Gruparea teroristă „a făcut o fixație asupra Rusiei în ultimii doi ani”

HotNews.ro
Atac terorist la Moscova, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia
Atac terorist la Moscova, Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Statul Islamic a revendicat atacul de vineri seară de la periferia Moscovei, iar SUA au confirmat varianta, arătând cu degetul spre ISIS-K, ramura din Asia Centrală și de Sud a organizației. Experții citați de Reuters spun că ISIS-K are o problemă cu Vladimir Putin și cu Rusia, în vreme ce oficialii avertizează că gruparea ar putea ataca în curând și ținte occidentale.

Statul Islamic (ISIS), organizația teroristă care a încercat la un moment dat să controleze zone întinse din Irak și Siria, a revendicat atacul de vineri seară din Moscova, într-un mesaj trimis de agenția Amaq, a grupului, pe Telegram.

ISIS a susținutcă luptătorii săi sunt cei care au atacat la periferia Moscovei, „ucigând și rănind sute de persoane și provocând mari distrugeri în acest loc înainte de a se retrage în siguranță la bazele lor”. Sâmbătă dimineață, bilanțul provizoriu al atacului vorbea despre cel puțin 115 morți.

În vreme ce Rusia nu s-a pronunțat pe această temă, SUA au confirmat scenariul, spunând că dețin informații în acest sens, și au spus chiar că au avertizat Moscova în ultimele săptămâni cu privire la posibilitatea unui atac, suspiciunile îndreptându-se împotriva ISIS-K.

ISIS-K sau ISKP – Statul Islamic – Provincia Khorasan – este o ramură regională a grupării teroriste, care activează în Asia Centrală și de Sud, în principal în Afganistan, dar și în Pakistan, Tadjikistan și alte țări vecine, unde urmărește instaurarea unui califat.

Popularul canal de Telegram Baza, care frecvent obține informații din rândul autorităților ruse, a scris sâmbătă că patru din cei șase atacatori ar fi fost identificați, toții fiind cetățeni ai Republicii Tadjikistan.

„ISIS-K a făcut o fixație asupra Rusiei în ultimii doi ani, criticându-l frecvent pe Putin în propaganda sa”, a declarat Colin Clarke, de la Centrul Soufan, un think-tank specializat pe securitate internațională, citat de Reuters.

Ce este și ce a făcut ISIS-K

Numit după un termen vechi pentru regiunea care includea părți din Iran, Turkmenistan și Afganistan, Statul Islamic – Provincia Khorasan a apărut în estul Afganistanului la sfârșitul anului 2014 și și-a stabilit rapid o reputație de brutalitate extremă.

Una dintre cele mai active afiliate regionale ale organizației teroriste, ISIS-K a înregistrat în timp o scădere a numărului de membri, vânați fiind de militarii SUA, dar și de talibanii afgani.

Statele Unite au declarat însă că abilitatea lor de a aduna informații împotriva grupurilor extremiste din Afganistan, cum ar fi ISIS-K, a fost redusă de la retragerea trupelor americane din țară, în 2021.

ISIS-K are un istoric de atacuri teroriste, inclusiv împotriva moscheilor, în interiorul și în afara Afganistanului.

La începutul acestui an, SUA au interceptat comunicații care confirmă că grupul a organizat două atentate gemene cu bombă în Iran, în urma cărora au murit aproape 100 de persoane.

În septembrie 2022, militanții ISIS-K au revendicat responsabilitatea pentru un atentat sinucigaș mortal cu bombă la ambasada Rusiei din Kabul.

Grupul a fost responsabil pentru un atac asupra aeroportului internațional din Kabul în 2021, care a ucis 13 soldați americani și zeci de civili în timpul evacuării haotice a SUA din țară.

La începutul acestei luni, cel mai important general american din Orientul Mijlociu a declarat că ISIS-K ar putea ataca interesele americane și occidentale din afara Afganistanului „în doar șase luni și cu un avertisment mic sau deloc”.

Ce are ISIS-K cu Rusia?

Deși atacul ISIS-K de vineri din Rusia a fost o escaladare dramatică, experții au declarat că grupul s-a opus în mod constant președintelui rus Vladimir Putin în ultimii ani.

Putin a schimbat cursul războiului civil sirian prin intervenția din 2015, susținându-l pe președintele Bashar al-Assad împotriva opoziției și a Statului Islamic.

Michael Kugelman, de la think-tank-ul american Wilson Center, a declarat că ISIS-K „vede Rusia ca fiind complice la activități care îi oprimă în mod regulat pe musulmani”.

El a adăugat că grupul numără printre membri și o serie de militanți din Asia Centrală care au propriile nemulțumiri față de Moscova.

Rusia însăși știa că are motive de precauție. Atacul de vineri a avut loc la doar două săptămâni după ce ambasada SUA din Rusia a avertizat că „extremiștii” au planuri iminente pentru un atac la Moscova.

Cu câteva ore înainte de avertismentul ambasadei, FSB a declarat că a dejucat un atac asupra unei sinagogi din Moscova care ar fi fost organizat de ISIS-K.

CNN a scris că surse oficiale americane le-au comunicat jurnaliștilor încă din noiembrie că există „informații specifice” cum că ISIS-K intenționează să organizeze atacuri în Rusia.

Reacția nemulțumită a Rusiei, vineri seară

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a criticat vineri seară Casa Albă, după reacția oficială americană la atacul armat din Moscova.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, declarase că „nu există niciun indiciu în acest moment că Ucraina a fost implicată”. Reacția nu a fost bine primită în Rusia.

„Casa Albă a declarat că nu vede niciun semn că Ucraina sau ucrainenii sunt implicați în atacul terorist de la Moscova”, a declarat Zaharova. „Pe ce bază trag oficialii de la Washington concluzii în mijlocul unei tragedii despre nevinovăția cuiva?”, a spus ea.

Zaharova a adăugat că, dacă Washingtonul are informații, acestea ar trebui împărtășite și că, dacă Washingtonul nu are informații, nu ar trebui să vorbească în acest mod.

La rândul său, Dmitri Medvedev, fostul preşedinte rus şi actualul număr doi în Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, a ameninţat vineri, după atacul de la sala de concerte din Moscova, că „Rusia îi va ucide pe liderii ucraineni dacă au legătură cu atacul de la Moscova”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro