„De ce îmi spui muiere, când poți să-mi spui pe nume?” / Academicieni și oameni de rând vorbesc despre curajul femeilor

Două voci academice, profesori ai Universității din București – Ionela Băluță, specializată în studii de gen, și istoricul Alin Ciupală – analizează, într-un dialog cu HotNews.ro, felul în care curajul feminin a fost ignorat, marginalizat sau distorsionat, în istorie, dar și în discursul public actual.

• În urmă cu câteva săptămâni, președintele AUR, George Simion, a spus „eu sunt luptător, nu muiere, nici trădător”, în contextul contestării alegerilor prezidențiale. Politicianul a fost aspru criticat de societatea civilă pentru folosirea termenului „muiere”. 
• HotNews i-a întrebat pe profesoara Ionela Băluță și pe istoricul Alin Ciupală cum sunt percepute, definite și poziționate femeile în limbaj, istorie și discursul politic actual. 
• „Am putea scrie o veritabilă enciclopedie a curajului femeilor din trecutul societății noastre”, spune Alin Ciupală, care admite însă că istoricii s-au aplecat prea puțin asupra acestui subiect.

Folosirea cuvântului „muiere” de către lideri politici nu este un accident lingvistic, ci o alegere deliberată, cu implicații culturale și sociale adânci, crede profesoara universitară Ionela Băluță. 

„Termenul muiere este un termen popular, dar care din secolul 20 are o conotație peiorativă. Acest cuvânt plasează femeia într-o sferă redusă la biologie și la reproducere, iar prin contrast, întărește poziția de superioritate a bărbatului”.  

Cum vorbea Adolf Hitler despre femei

Ionela Băluță face o comparație istorică cu limbajul folosit de regimul nazist. Potrivit acesteia, Adolf Hitler, în „Mein Kampf”, recurgea la un termen cu sens depreciativ pentru a se referi la femei: „Regimul nazist folosea cuvântul în germană «Weib», care e traducerea în română a cuvântului muiere, în loc de «Frau», care înseamnă femeie sau doamnă”. 

Băluță explică faptul că, la fel ca în limba română, termenul Weib avea deja, la începutul secolului XX, o conotație peiorativă, reducând femeia la dimensiunea sa biologică și animalizantă.

Profesoara remarcă, în același timp, un fenomen în creștere: radicalizarea băieților tineri către ideologii de extremă dreaptă, în care se regăsesc narative misogine. Mai grav este, în opinia ei, că astfel de idei sunt propagate și de persoane publice. 

„Aceste discursuri care sunt rostite totuși de un lider politic cu vizibilitate mare – AUR este în prezent al doilea partid parlamentar, Simion a fost în turul al doilea al alegerilor prezidențiale – poziția lui simbolică este foarte importantă și asta atrage o și mai mare responsabilitate”.

„Să nu lăsăm să treacă neobservate”

Profesoara subliniază că în cazul acestor derapaje reacția nu poate lipsi: „E nevoie să criticăm, să nu lăsăm să treacă neobservate și nesancționate afirmațiile, indiferent cine le face”.

În privința educației, subliniază că este un proces pe termen lung, care are nevoie de voință politică: „Educația cere timp, cere răbdare și cere angajament politic”. Și subliniază că „egalitatea de gen tot timpul a fost și de democrație, dar este mai mult decât oricând un element de consolidare a democrației”.

Curajul feminin

Profesorul universitar Alin Ciupală, autor al unor cărți despre condiția femeii de-a lungul istoriei, vorbește, într-un dialog cu HotNews, despre formele invizibile ale curajului feminin. 

„Probabil am putea scrie o veritabilă enciclopedie a curajului femeilor din trecutul societății noastre. Faptul că istoricii s-au oprit mai puțin sau aproape deloc asupra acestui fenomen nu înseamnă că el nu a existat”, spune Ciupală.  

Curajul feminin nu s-a exprimat doar în evenimente majore, ci și în viața de zi cu zi, prin gesturi care, deși aparent modeste, au avut un impact profund, continuă istoricul: „Tipurile curajului feminin sunt diverse, de la momente legate de viața cotidiană, la participarea directă și implicată a femeilor pe parcursul unor evenimente deosebite”.

Profesorul Ciupală spune că trăim într-o societate de tip tradițional. „În pofida libertății și a dezvoltării de după Revoluția din decembrie 1989, mai avem foarte multe de făcut. Mentalitățile se schimbă cel mai greu și mai avem de parcurs un drum lung în acest sens”.

„Categoric curajul nu este deloc o trăsătură rezervată unui anume gen”, spune el.

Ce spun oamenii de rând 

Reporterii HotNews au vorbit și cu câțiva oameni din București, pe stradă, despre cum percep cuvântul „muiere” și ce înseamnă pentru ei când e rostit de un politician sau persoană publică. 

„Este un arhaism. Astăzi se folosește foarte rar. Nimeni nu mai acceptă să-i spui muiere. Înseamnă doar femeie, atât. Nu mai e folosit în sensul acela, deși unii au încercat să-l divizeze ca sens. Poate deveni jignitor, în funcție de contextul în care e rostit”, crede Tudor, un bărbat de peste 50 de ani.

Viviana consideră că „scade imaginea femeii în societate, mai ales că știm unde și în ce context a fost folosit. E o insultă. De ce pentru bărbați nu există un astfel de termen și există pentru femei? Practic a fost inventat tot pentru a aduce un nivel mai jos al discuției față de o femeie și drepturile ei”.

Pentru Gabi, termenul atinge un aspect de autoritate: „Ia din autoritatea femeilor. E puțin jignitor, depinde și de context, dar de ce îmi spui muiere când poți să îmi spui pe nume?!”. 

În discursul politic, cuvântul devine insultă

În opinia Aidei, o femeie de peste 40 de ani, cuvântul este inacceptabil în spațiul politic: „Având în vedere contextul, eu percep că a fost folosit peiorativ. În toată acea situație politică, au existat numeroase referiri deloc potrivite la adresa femeilor și a statutului acestora. Mai mulți politicieni din acea zonă au avut comportamente care nu pot fi numite politicoase sau moderne față de femei. Și da, ca femeie, mă deranjează”.

Sara, 21 de ani: „Poate sunt oameni care încă îl folosesc în mod normal, doar să se refere la sexul feminin, dar de câte ori l-am auzit eu, nu a fost o conotație pozitivă”.

„Folosirea lui în contextul de «nu sunt o muiere» mă atacă și mă ofensează. Mi s-a adresat cineva așa și m-am simțit foarte ofensată”, a continuat ea.

Jignire și regionalism

Lucas, 22 de ani, observă diferențele dintre medii: „Pentru că am crescut în mediul urban, consider că poate fi folosit ca o jignire. Totuși, din experiența mea la bunici, la țară, știu că poate fi folosit cu sensul de femeie obișnuită, nu cu o tentă jignitoare. Într-un discurs politic nu mi se pare potrivit”. 

Marinela spune și ea că, în unele regiuni ale țării, cuvântul nu are o încărcătură negativă: „Dacă vorbim de regiunea Oltenia, atunci muiere este un cuvânt folosit frecvent, cu sensul de femeie, soție, nevastă – deci nu este o jignire, ci un regionalism. Dar strict în acel context”.

Cum s-au schimbat sensurile cuvintelor „femeie” și „muiere” în dicționarele românești

Într-un articol publicat pe platforma Contributors.ro și semnat de socioloaga Cosima Rughiniș, sunt analizate transformările semantice ale cuvintelor „femeie” și „muiere” în dicționarele limbii române, din 1929 până în prezent.

Autoarea pornește de la observația că, în dicționarele mai vechi, „femeie” era definită în primul rând prin raportare la bărbat – ca „soție” sau „persoană căsătorită”.

Etimologic, cuvântul „femeie” provine din latinescul familia, care în româna veche desemna gospodăria – soția și copiii. Sensul s-a restrâns treptat de la „familie” la „soție” și apoi la „persoană adultă de sex feminin”, proces pe care autoarea îl identifică urmărind succesiunea definițiilor din dicționarele principale.

În paralel, articolul urmărește și statutul cuvântului „muiere”, care, în dicționarele mai vechi, apărea ca sinonim pentru „femeie” sau „nevastă”, dar era adesea marcat ca popular și uneori peiorativ. Scriban (1939) nota că „muiere” putea fi folosit ironic despre o femeie răutăcioasă, iar Șăineanu (1929) indica o diferență de percepție regională: cuvântul avea o nuanță optimistă în Muntenia și una peiorativă în Moldova.

În Dicționarul Limbii Române Literare Contemporane (1955–1957), termenul este etichetat ca „popular, uneori peiorativ”, iar în Noul Dicționar Explicativ (2002) apare și sensul depreciativ: „femeie cu apucături urâte; cață; mahalagioaică”. În DEX 2009, aceste conotații negative nu mai sunt menționate. „Muiere” este trecut ca sinonim al cuvântului „femeie”.

„Această re-definire a cuvântului «femeie», îngustându-se dinspre «soția și copiii omului» spre «soție» și apoi spre «persoană adultă de sex feminin», s-a produs în paralel cu marginalizarea în limba literară a cuvântului «muiere», care a căpătat conotații peiorative”, scrie Cosima Rughiniș în articol.