De ce politicienii au tendința de a fura? Radu Umbreș: Un politician cinstit înconjurat de politicieni hoți nu poate rezista, va fi eliminat

Nu e doar un fenomen românesc. Se întâmplă peste tot în lume. În general, politicienii au tendința de a fura din banii publici. Asta nu înseamnă că toți o fac. În literatura economică găsim o explicație prin termenul de „stimulent”. Pe această temă, HotNews.ro a discutat și cu antropologul Radu Umbreș (vedeți în partea a doua a textului).

“Stimulentele” egalizează comportamentul, conform literaturii economice.

Dacă o amendă este mică, atunci cei care își permit, pot încălca o lege. Cu cât ea este mai mare, cu atât oamenii se vor gândi de două ori înainte de a face un pas greșit. Evident, atunci când potențialul câștig este foarte mare, atunci se pune în balanță riscul cu viitorul beneficiu necuvenit. Adică trebuie să merite acțiunea.

„Orice stimulent este în mod inerent un compromis; trucul este să echilibrezi extremele”, scriau în Freakonomics, economistul Steven Levitt și jurnalistul Stephen J. Dubner.

Literatura economică (chiar și cartea menționată) spune că aproape oricine trișează, dacă miza este corectă, chiar dacă îți spui că nu trișezi, indiferent de miză, sugerând să ne gândim, de exemplu, când am trișat la un joc de societate.

În Freakonomics sunt date două exemple, foarte detaliate, din sistemul de învățământ american despre cum trișează profesorii (în privința notelor date elevilor), făcând o paralelă cu sportul japonez Sumo (arătând că era aranjat).

Explicațiile antropologului Radu Umbreș

HotNews.ro a discutat cu antropologul Radu Umbreș pentru a înțelege fenomenul, adică de ce politicienii au tendința de a fura din banii publici.

“Pot fi două explicații. Una, generală, este că oamenii pot să fie tentați de a profita de pe urma unor bunuri care nu le aparțin. Însă nu toți oamenii și oricând, sunt așa. Pot exista niște înclinații specifice care duc spre criminalitate (cum ar fi oportunismul, obținerea de rezultate rapid, pe termen scurt). Sau anumite contexte (cum ar fi sancțiunile reduse sau monitorizarea scăzută) pot favoriza furtul din banii publici. Un sistem netransparent de asemenea favorizează asemenea acte”, a declarat Umbreș.

În ceea ce privește raportul risc/beneficiu, spune el, acestea explică până la un punct fenomenul, însă nu este suficient. Aici intervin normele sociale ca sisteme de așteptări reciproce.

“Dacă mă astept ca orice politician în locul meu sa fure, atunci o voi face mai ușor stiind că este o practica recurentă și acceptată/tolerată/nepedepsită de societate sau de către ceilalti politicieni sau alegători”, a explicat Umbreș.

• Mai mult, dacă alegătorii au așteptarea că politicienii oricum vor fura, atunci poate apărea o selectie negativă – cei care nu sunt înclinați să fure vor evita politica (și asocierea cu furtul), lăsându-i doar pe politicienii „mânjiți” să candideze.

• Apoi, dacă funcționarii, corporațiile sau alti actori sociali au așteptarea ca politicienii să fure, vor avea așteptari conexe (să împarta cu ei o parte de pradă, să le ofere posibilitatea de a fura pentru a le obține benevolență, etc) ce duc la reproducerea fenomenului.

„În final, aș adăuga că exista unele mecanisme sociale ce împiedică sau reduc furtul din bani publici. Frica de costuri reputaționale (rușine, mai pe românește), oferirea de prestigiu simbolic pentru politicienii cinstiti (ranguri de noblete, medalii, un loc în panteonul național), venituri suplimentare după încheierea activității politice (lobby, speaker fees, consultanță). Toate acestea depind însă de o perspectiva pe termen lung unde câștigurile întârziate sunt percepute ca fiind mai ridicate decât cele immediate”, a explicat antropologul.

Însă, spune el, cel mai important rol îl joacă efectul acesta de coordonare în jurul unor norme.

“Un politician cinstit ]nconjurat de politicieni hoți nu poate rezista, va fi eliminat, marginalizat, sau va pierde cursele electorale mai devreme sau mai tarziu”, a mai arătat Radu Umbreș.