De ce regimul lui Putin e unul fascist

Odată cu începutul atacului asupra Ucrainei, dar și înainte de asta, regimul de la Kremlin a operat cu mai mulți termeni. Unul dintre cei mai des folosiți a fost: “denazificarea Ucrainei”. Prin declarația din 24 februarie, dar și în intervențiile televizate ulterioare, Vladimir Putin ne anunța că guvernul de la Kiev este condus de un grup neonazist (sic!) care a preluat puterea prin lovitură de stat în 2013, deci este un guvern nelegitim, în opinia sa. Singura problemă este că nici Putin, nici apropiații săi nu au prezentat nicio dovadă care ar demonstra acest lucru. Pe cale de consecință deducem că acest mesaj este pentru populația rusă care are o aversiune firească față de război și de nazism (pe care ei îl numesc fascism). Astfel, atunci când Putin numește guvernul de la Kiev nazist, el de fapt legitimează folosirea forței militare.

Luînd în considerare faptul că Ucraina este condusă de un președinte vorbitor de rusă de origine evreu, sau faptul că regiunea Mykolaev e condusă de un vorbitor de rusă cu origini coreene, termenul de denazificare folosit de Kremlin pare ridicol și deplasat. Sigur că Ucraina este o democrație, una fragilă cu mii de probleme (corupția fiind cea mai mare dintre acestea), dar totodată în Ucraina avem luptă politică, libertate de expresie, schimbări de guverne etc.

Putin vede democrația ucraineană ca pe un pericol personal. Dacă democrația le va aduce prosperitate ucrainenilor, asta ar crea un exemplu pentru ruși, care ar putea dori o schimbare de regim la Kremlin. Așa că strategia aleasă este de a discredita democrația din Ucraina, prin a numi guvernul de acolo nazist sau fascist. Aceasta însă ne determină să ne întrebăm: ce fel de regim se află la Kremlin?

Într-un eseu din 1995, filozoful Umberto Eco definește unele trăsături comune ale sistemelor politice care s-ar asemăna foarte mult cu fascismul interbelic (el numește aceste regimuri Ur-fascism sau Fascismul etern). Eco ne avertizează că chiar şi existența uneia dintre aceste trăsături ar fi suficientă pentru apariția fascismului.

Să revenim la Putin. După 2003-2004, Putin a început să fie tot mai convins că schimburile de regim din Georgia și Ucraina au fost coordonate de occident și că Rusia ar fi următoarea, prin urmare a accelerat consolidarea puterii și crearea unui sistem politic autoritar (verticala puterii o numesc ei în Rusia). Însă discursurile și acțiunile recente arată că avem de a face cu un regim tot mai radical și astfel putem să distingem tot mai clar trăsăturile descrise de Umberto Eco.

Luînd drept reper descrierea de către Eco a Ur-Fascismului, voi prezenta fiecare trăsătură și voi arăta prin exemple cum se manifesta acestea în Rusia lui Putin. Din lipsa de spațiu, voi face o abstractizare a fiecărui exemplu. Abstractizarea însă ar putea servi drept început pentru o dezbatere mai largă asupra sistemului politic din Rusia și pericolul comportat de fascinația pe care o au tot mai mulți europeni față de Putin și regimul său.

1. Cultul tradiției. Tradițiile (folosit la plural) reprezintă unul dintre elementele centrale ale regimului lui Putin. Tradiția este repezentată printr-un sincretism între valorile și tradițiile rămase de pe timpul URSS, în combinare cu interpretările religioase oferite prin Biserica Ortodoxă Rusă. Referirea la tradiție, de cele mai multe ori, legitimează și oferă justificări pentru acțiunile regimului. Drept exemplu poate servi folosirea concomitentă a simbolurilor religioase și potretelor lui Stalin în cadrul unor manifestații.
2. Respingerea modernismului. Modernismul în accepția regimului putinist este reprezentat de sistemul liberal-democrat occidental. În discursul public din Rusia deseori este vehiculată ideea occidentului decadent și faptul că singurul stat care se opune occidentului decadent este Rusia.
3. Cultul pentru acțiunea de dragul acțiunii. Orice acțiune a regimului este corectă și trebuie acceptată, fără nici un fel de reflecție sau critică, de către cetățenii Rusiei. Cei care se opun sunt liberalii occidentaliști care și-au trădat valorile naționale. Aici regăsim eternul clivaj din viața social-politică a Rusiei: occidentaliștii-slaviniștii. În discursul regimului, occidentaliștii sunt tradătorii de țară care sunt doar niște pioni ai SUA (coloana a 5-a ne explică Putin), pe când slaviniștii sunt reprezentați de conservatorii și patrioții care apără tradițiile rusești și urmează orbește regimul.
4. Dezacordul este trădare. Dezacordul față de politicile sau acțiunile lui Putin niciodată nu a fost acceptat (cazul lui Navalnîi, care e la a doua condamnare penală cu ani grei de pușcărie, este cel mai cunoscut). Însă în ultima perioadă, în special de la începutul războiului cu Ucraina, dezacordul a devenit chiar periculos pentru oricine. Putin a declarat că cine nu e de acord cu acțiunile sale în Ucraina este trădător de țară, iar Parlamentul a înăsprit legile și oricine dezaprobă războiul poate fi persecutat, inclusiv penal.
5. Frica de diferențe. Atât regimul, cât și televiziunile de stat prezintă orice ar veni dinafară ca fiind implicit rău. Asta se referă atât la persoane, cât și la idei sau valori. Foarte des putem observa în Rusia retorică și acțiuni ostile sau chiar violente față de anumite grupuri sociale. Atitudinile ostile față de persoanele LGBT sau față de persoane venite din Asia Mijlocie sunt exemple foarte des întâlnite. Cel mai recent și extrem exemplu este declarația patriarhului Kirill că războiul din Ucraina va opri pătrunderea valorilor occidentale și a paradelor gay (sic!).
6. Apelul la o frustrare individuală sau colectivă. Atît în discursul oficial, dar și în cel impus de propagandă, se vehiculează ideea că după destrămarea URSS Rusia și rușii au fost umiliți de către occident pe plan politic, social și economic. Perioada lui Putin e văzută ca o renaștere națională. Când au îndoieli referitor la politicile regimului, Putin îi întreabă pe ruși: Vreți să revenim la anii 90? În acest fel, regimul lui Putin apelează la frustrarea și frica față de acea perioadă, iar populația continuă să susțină regimul cu o înverșunare și mai mare.
7. Obsesia unui complot. Recent, Putin a declarat că Rusia e atacată de către occident, iar unicul scop al acestui atac este distrugerea Rusiei. Desigur, acest mesaj este prezent într-o formă sau alta din 2007 încoace. Însă în ultimul timp mesajul a devenit mai virulent și extremist și a culminat cu atacul asupra Ucrainei. Putin a declarat că Rusia se simțea amenințată și a atacat preventiv Ucraina pentru a evita un atac asupra sa în viitor.
8. Inamicul este ba slab, ba puternic. În Rusia putinistă, SUA și UE sunt prezentate ba fiind puternice economic, dar slabe militar și divizate politic. Ucraina este prezentată ba ca o țară mare care se uită spre Rusia, ba ca un stat marionetă a occidentului. Umberto Eco precizează că această schimbare permanentă a retoricii are drept rezultat incapacitatea regimurilor fasciste de a evalua obiectiv oponentul. Războiul din Ucraina a demonstrat acest lucru. Putin credea într-un occident slab și divizat și spera la un blitzkrieg în Ucraina, însă s-a împotmolit și acum, fiind în impas, nu are nici soluții politice, nici militare la conflicatul pe care tot el l-a început.
9. Viața e o luptă continuă. Venirea lui Putin la putere a însemnat o militarizare exacerbată a Rusiei. Discursul public este axat pe confruntarea cu occidentul și amenințarea unui război direct cu NATO.
10. Disprețul față de cei slabi. Eco spune că conducătorul într-un sistem fascist disprețuiște masele și consideră că ele au nevoie să fie conduse. Deși nu există oficial un cult al personalității lui Putin, în mentalul colectiv este prezentă idea că fără Putin Rusia nu ar mai exista. La orice buletin de știri majoritatea noutăților au o anumită legătură cu Putin, astfel cetățenilor li se induce ideea că orice decizie sau acțiune politică este sub controlul strict al președintelui.
11. Toți sunt educați să devină eroi. Îndoctrinarea în Rusia putinistă începe foarte devreme, chiar din primii ani de școală. Mitificarea trecutului și propaganda sunt elementele esențiale ale îndoctrinării. În ultima perioadă școlilor li se trimit materiale didactice care promovează regimul putinist și li se insufla copiilor că ei vor fi următorii apăratori ai statului, iar orice abatere poate fi considerată drept o trădare.
12. Machismul. Putin e reprezentat în media oficială ca un bărbat hotărât, inteligent și cu mână forte. El pilotează avioane, merge călare, se scufundă la mare adâncime etc. În altă parte, multe dintre aceste lucruri ar părea ridicole, dar nu și în Rusia, unde lui Putin i se creează în acest fel imaginea unui leader providențial.
13. Populismul selectiv. Eco spune că într-un sistem fascist cetățenii nu au putere și sunt chemați doar să joace rolul de popor. Astfel, cu ajutorul media, răspunsul emoțional este prezentat drept vocea poporului. Putin este cunoscut pentru manifestările grandioase la care sunt aduși zeci și sute de mii de oameni care au rolul de a arăta că tot poporul îşi susține conducătorul. Ultima astfel de manifestație a fost sărbătorirea anexării Crimeei.
14. Nouvorba. Preluat din romanul 1984 a lui Orwell, Umberto Eco spune că partidele fasciste folosesc un limbaj simplificat, care are menirea să fie înțeles de mase. Astfel, şi în perioada premergătoare războiului, și în timpul războiului, Putin și mass media rusă operează cu fraze scurte, repetând ostentativ aceeași termeni: nazist, neonazist, banderoveț, fake etc. Cetățenii nu trebuie să înțeleagă sensul acestor cuvinte, doar trebuie sa le învețe și să le repete, astfel se crează un răspuns emoțional și nu unul rațional.
    Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro