De ce scrisoarea lui Zelenski către Putin este destinată altor urechi. „Ei bine, Ucraina demonstrează asta acum”
Scrisoarea deschisă a președintelui Volodimir Zelenski, prin care a propus negocieri de pace față în față pentru a se pune capăt războiului din Ucraina, era adresată președintelui rus Vladimir Putin, dar ea a fost mai degrabă menită să răsune pe coridoarele forumului de investiții de la Sankt Petersburg din această săptămână și nu numai, scrie Reuters vineri, într-o analiză.
Zelenski a publicat scrisoarea joi seară, în timp ce Putin ținea o informare pentru jurnaliștii străini la cel mai important eveniment de afaceri din Rusia – Forumul Economic de la Sankt Petersburg. Cu o zi înainte, dronele ucrainene loviseră un terminal petrolier din Sankt Petersburg, provocând nori de fum care s-au ridicat spre cer în apropierea locului de desfășurare a evenimentului.
Kievul consideră că anumite segmente ale elitei ruse – „oficiali, oameni de afaceri și partenerii Rusiei” – doresc să vadă sfârșitul conflictului militar care a lăsat economia de 3 trilioane de dolari a țării în stagnare, potrivit unui oficial ucrainean familiarizat cu conținutul scrisorii.
Întâlnirea fastuoasă a scos în evidență viziunile rivale din Rusia cu privire la războiul care durează de patru ani.
În timp ce unii participanți au afirmat că Rusia ar trebui să continue lupta și să se pregătească pentru o confruntare pe termen lung cu Occidentul, alții au subliniat avantajele economice ale încheierii războiului, final care a părut tot mai apropiat odată cu presiunile venite din partea administrației SUA.
Ce caută să transmită Ucraina
De luni de zile, Zelenski reiterează apelul său pentru un armistițiu și oferta de a se întâlni cu Putin, doar pentru ca liderul de la Kremlin să le respingă, așa cum Putin a făcut-o din nou vineri.
Oficialul ucrainean, care a vorbit sub protecția anonimatului, a insistat că Zelenski era hotărât să relanseze negocierile de pace.
Însă Dmytro Iarovyi, profesor asociat la Școala de Economie din Kiev, specializat în psihologie politică, afirmă că atacul cu drone și scrisoarea „de atitudine” au reprezentat o încercare concertată de a modela narațiunea conferinței economice.
El spune că scrisoarea are scopul de a transmite societății ruse și guvernelor occidentale – în special președintelui american Donald Trump – că recentele câștiguri teritoriale și atacurile dureroase de la distanță asupra Rusiei au pus Kievul într-o poziție mult mai puternică în orice negocieri.
„Trump spune mereu că «Ucraina nu are niciun atu»”, a declarat Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO și emisar special pentru Ucraina în timpul primei administrații Trump. „Ei bine, Ucraina demonstrează acum că se află într-o poziție mai puternică”, a adăugat fostul ambasador.
Luni întregi de negocieri de pace susținute de Washington au dus la un impas, ambele părți rămânând pe pozițiile lor.
Putin le-a spus editorilor de politică externă că discuțiile cu Trump de la Anchorage, Alaska, din august anul trecut, schițaseră deja condițiile necesare pentru încheierea conflictului – o aparentă referire la cererea lui ca Ucraina să cedeze restul Donbasului, inima industrială și bastionul militar din estul țării.
Însă Zelenski pare acum mai puțin dispus ca niciodată să cedeze presiunilor SUA ca Ucraina să renunțe la teritoriu. În scrisoarea lui, liderul ucrainean a afirmat că salută implicarea SUA, dar că problemele Ucrainei „nu vor fi decise la Anchorage”, ci de către Ucraina și Rusia, care nu mai poate spera astfel, potrivit viziunii Kievului, să pună stăpânire pe întreg teritoriul Donbasului.