De ce și cât de mult ne sperie iarna energetică? Atentie la detalii dacă vrei să devii prosumator

Știre bombă: actorul Marius Manole a primit o factură uriașă la energie! „Eu cred că plătesc pentru Casa Poporului, 7000 de kW, măi să fie și nu e glumă!” a scris actorul pe contul său de Facebook. Apoi, după ce s-a mai gândit puțin și a (re)citit contractul, a nuanțat serios mesajul inițial într-o declarație de presă:

„Am râs nervos, normal, m-am gândit că e o greșeală nu m-am gândit că ar putea fie așa o factură, sigur că nu m-am uitat cu mare atenție, după am văzut că e regularizare. Să nu își imagineze telespectatorii că eu nu am plătit facturi în ăștia doi ani. Am plătit facturi imense de 10, de 11 milioane, dar pe lângă asta mai trebuie lucruri de făcut. În mod normal indexul trebuie trimis în fiecare lună, ceea ce eu nu am făcut. Dar uite că toate lucrurile astea se întorc împotriva ta și trebuie să fim atenți, chiar să fim atenți.”[1]

Să încercăm să traducem: așa cum a recunoscut în final, Marius Manole își asumase obligația contractuală de a trimite lunar citirea indexului contorului de energie furnizorului. Ar fi putut opta pentru varianta plății consumului în baza unei estimări și regularizare trimestrială, dar nu a făcut-o. N-ar fi fost rău să opteze pentru a doua variantă, în condițiile în care are un job solicitant, care-i lasă puțin loc să se gândească că are de citit periodic un contor electric.

Dacă nu dai citirea și ai contorul electric undeva în apartament, situația se complică atunci când nu acorzi personalului furnizorului acces la citirea indexului. La fel de des întâlnită este și varianta în care furnizorul are acces la contor, dar nu face citiri de regularizare trimestriale din lipsă de personal dedicat și pentru că nu este presat de controalele ANRE[2]-ului ori ANPC[3]-ului.

Azi așa, mâne așa… vine o zi fatidică când furnizorul trebuie, chiar trebuie să facă o citire de regularizare serioasă. De ce? Pentru că (de exemplu) altminteri devine complicat când depune la ANRE dosarul cu documentația pentru aprobarea cererii de rambursare a subvenției care acoperă diferența la prețul facturat clienților: riscă în acel moment respingerea sau amânarea cererii și controale suplimentare.

În zilele fatidice furnizorul se mobilizează și face citiri de regularizare. În cazul lui Marius Manole a făcut citirea de regularizare după 21 de luni (decembrie 2020 – august 2022), găsind o diferență mare de consum, motiv pentru care și factura de regularizare a fost una consistentă. În acest caz particular furnizorul a realizat că este în culpă, așa că i-a făcut actorului o ofertă de plată eșalonată a facturii. Că așa e la noi, toți greșim, nu? Mai dificil este să ne ținem de litera contractelor.

Guvernul a emis o Ordonanță ce instituie o schemă de subvenționare a consumului energetic, ce va fi valabilă în această iarnă – revizuită în Parlament, dar nu în mod fundamental; prin prevederile acestei legi guvernul își propune să recompenseze economia de energie electrică.

În condițiile crizei energetice actuale, acutizată de războiul energetic dus de Europa cu Federația Rusă, este de așteptat ca în vârfurile de consum datorate unor temperaturi foarte scăzute, disponibilul de capacitate de producție să nu satisfacă cererea.

Cum energia electrică nu se stochează, iar sistemele de transport și distribuție trebuie să îndeplinească permanent condiția de echilibru între producție și consum, dacă cererea este mai mare decât capacitatea sistemului, vor fi decuplați anumiți consumatori (definiția ca întreruptibili), ca să nu se producă avarii de sistem.

Așadar cuvântul de ordine pentru iarnă este: să ajutăm prin economie la menținerea echilibrelor în rețelele energetice.

Orice criză aduce cu sine și anumite oportunități. Vestea bună este că toți avem de unde și, mai ales, cum să facem economie de energie electrică. Nu este ca pe vremea dictaturii lui Ceaușescu, când nu puteai gândi sistemic, pentru că nu existau instalații și echipamente care să permită reglajul instantaneu pentru consum optimal, ori stocarea de energie la nivel domestic pentru a trece orele de eventuală decuplare de la rețea; acum toate acestea există.

Eu am procedat cam așa: în primul rând, mi-am activat contul pe platforma internet a furnizorului, ca să am acces la istoricul de consum și de facturare. Miza este să mă încadrez în consumul plafonat din această iarnă și să plătesc facturi la prețurile subvenționate și nu la cele din contract; pe scurt, să rămân sub 255 kWh consum lunar, dacă se poate, dacă nu, măcar să nu depășesc 300 kWh.

Am schimbat corpurile de iluminat, ceva aparatură ca să atenuez din consum, mai ales la cel permanent și ne-am schimbat unele obiceiuri (de exemplu folosirea prăjitorului de pâine sau a fierbătorului rapid de apă pentru cafea, lăsatul aparatelor electrice în stand-by etc.), nimic dramatic în fond, ș.a.m.d.

La un calcul simplu, să reduci cu 1 kWh consumul zilnic (cu 41,5 W într-o oră, adică) aduce lunar o economie de 30 kWh fără mare efort, nici nu observi că faci o astfel de economie. Dar ea te poate duce sub un plafon: sub 300, 255, ori chiar sub 100 kWh. Totul este să știi bine de la ce istoric de consum pornești.

Pentru centrala casei am făcut aprovizionarea cu peleți încă din primăvară. Am cumpărat cu amănuntul (cu portbagajul, 20 – 30 de saci lunar), sau cu paletul în lunile în care am putut să rup din buget o cheltuială mai mare.

Peleții s-au scumpit dramatic (anul trecut în august am luat la 21 lei sacul de 15 kg, astăzi este 45-46 de lei sacul), dar am reușit totuși să asigur cam 85% din nevoia pentru iarnă până în septembrie, plătind cel mai scump 40 de lei pentru un sac, și cel mai ieftin 30 de lei (acum mă tem că plafonând prețul, guvernul tocmai a pus umărul la dispariția lor din magazine).

Trăim într-o nouă realitate, care a început să se instaleze nu de ieri de azi, ea se prefigura încă în urmă cu zece ani: vremea energiei scumpe. România, dacă este să studiem separat situația, a făcut tot ce i-a stat în putință să calce în străchini în tot acest timp și să nu pună în operă niciun proiect energetic serios, ba chiar și-a autosabotat puținele proiecte a căror lansare a fost încercată.

Cel mai flagrant exemplu este cel al exploatării gazelor naturale din Marea Neagră, sabotat fățiș de guvernările Liviu Dragnea – care se supărase rău pe tot ce înseamnă concern străin, după protestele populare începute în 2017 – printr-o ordonanță de urgență care a oprit continuarea proiectului Neptun Deep și a generat un arbitraj cu compania care exploatează gazele din perimetrul Midia.

Cât despre „investitorii străini cei răi”, mai spun doar atât: Romgaz a demarat proiectul centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 400 MW, în anul 2016; acum se estimează că ar putea fi finalizat cel mai devreme în 2023. Ei bine, OMV Petrom a construit centrala pe gaze de la Brazi, de 800 MW, în doar doi ani (2009 – 2011).

Capacitatea de a implementa proiecte serioase a companiilor de stat din România este mult sub cea a companiilor private, ceea ce este inacceptabil – punctual, „performanța managerială” dezastruoasă de la Romgaz cred că a devenit o mare vulnerabilitate de securitate energetică, iar guvernul nu pare preocupat să rezolve problema.

Îngrijorarea legată de iarna energetică este concretă și preocupantă, nu doar în România, ci în întreaga Europă. Răspunsul la îngrijorările europenilor despre cum vom traversa iarna, fie cu facturile de acasă, fie cu afacerile noastre, trebuie să vină de la guverne și de la Bruxelles desigur, dar este vorba aici și de propria noastră implicare, în zonele unde avem control.

Scuzându-mă pentru lunga introducere, trecem la chestiune împreună cu Vlasti Milanovici și încercăm să punctăm temerile noastre, fie ele obiective sau subiective, dar și să formulăm câteva proiecții în dialogul despre cât de pregătiți putem fi pentru lunile de iarnă ori ce lebede negre ne pândesc și ne pot prinde descoperiți.

Vlasti, te rog să începem dialogul nostru de la soluțiile pe care le-ai găsit pentru iarna energetică, și nu mă refer doar la chestiunea domestică, ci și la așteptările pe care le ai pentru afacerea ta. Ai temeri că îți va fi afectat foarte mult bugetul de business, că va trebui să renunți la anumite proiecte de dezvoltare în dauna costurilor cu energia? Întrebarea nu este gratuită, pentru că la nivel domestic guvernul a explicat pe larg cum va susține facturile, dar pentru segmentul de business lucrurile sunt mai puțin clare.

Vlasti către Cristi:

Eu activez în zona de servicii și nu am o problemă directă cu explozia costurilor de energie, dar pot spune că foarte mulți agenți economici vor fi afectați major de creșterile de preț la energie. Soluțiile sunt conjugate, de la mărirea cantităților de energie produse, la economisirile de consum. Statul român, cât și statele europene, ar trebui să readucă în sistem orice unitate de producție de energie ieftină pentru a domoli explozia de costuri la producătorii industriali și consumatori casnici.

Pierderea competitivității bazei industriale și de manufactură ar angrena pierderea de productivitate, devastarea balanței comerciale, colapsul monedei și intrarea într-un ciclu inflaționist, plecând de la costul de energie. Degeaba susții consumatorul casnic (să zicem cu 30%), dacă tu ai o devalorizare de 30% a monedei cu care vei cumpăra mai scump cu 30% energia de pe piețele internaționale; ajungi doar într-un ciclu de subvenții, inflație perpetuă, anularea valori subvențiilor, obligativitatea unor noi subvenții, amploarea creditului, noi devalorizări – intri într-o spirală din care nu poți ieși.

Ce vor statele europene și România este să păstreze artificial o putere de cumpărare a populației în fața unui puseu inflaționist venit dinspre energie, reușind să îl difuzeze în toată economia, cu consecințe agravante. Dacă nu poți influența cantitățile de producție și de consum, atunci ai doar o poveste de redistribuire. Redistribuire, adică subvenția consumatorului prin mărirea datoriilor statului – adică spre cei care plătesc mai mult taxe și dinspre consumatorii industriali spre cel casnic.

Înțeleg că este pentru a nu intra într-o spirală inflaționistă care se auto-hrănește, ajungând în timp la șomaj mare, pierderea competitivității și a unei balanțe comerciale internațională decentă, probleme de credit pe toate cele 3 axe (public, întreprinderi, casnic) și astfel incapacitatea de a investi în echilibrarea nevoilor energetice.

În schema de raționalizare a consumurilor, producătorii industriali (și manufactura) trebuiau să fie principalii protejați și statul ar fi trebuit să raționalizeze 30% din consumuri (iluminat public, fântâni etc.) și casnic 30%, iar întreprinderile undeva la 5%, maxim 10% păstrând prețurile neatinse și astfel să se ajungă la un consum 20% agregat redus. Adică e prioritar, în opinia mea, să ai un loc de muncă 12 luni, decât să poți susține prin credit niște facturi mari sau să recurgi la consumuri serios ponderate.

Cristi către Vlasti:

Românul este descurcăreț, mai în glumă, mai în serios. Există o categorie de întreprinzători, de „oameni de afaceri” cu inițiativă care „economisesc” serios energia, branșându-se direct la liniile electrice aeriene fără să se obosească să semneze un contract.

De curând, mai multe televiziuni au dat știrea cu furturile de energie, distribuitorii de energie descoperind anual că li se face o pagubă (lor și furnizorilor) de circa 10 milioane de euro.[4] Ne putem aștepta cu această explozie a prețurilor la energie ca numărul cazurilor de furt să crească și mai mult.

Așa cum atenționează asociația „Energia inteligentă”, ne vom lovi de cazuri dificile în această iarnă, mai ales în orașele în care sistemul centralizat de distribuție a agentului termic va avea probleme când va fi gerul mai aspru, forțându-i pe oameni să folosească încălzitoarele electrice.[5]

Mulți dintre cei ce vor avea nenorocul să se afle într-o atare situație și nu sunt suficient de informați privind limitele protecției statului prin ajutoare, ar putea ajunge adevărate cazuri sociale ori să-și piardă micile afaceri. Pe cei aflați în astfel de cazuri eu îi îndemn de pe acum să ia în calcul să se adreseze ANPC ca să afle despre procedura de protecție prin faliment personal[6], ori să analizeze prevederile legii 216 din 2022 privind prevenirea insolvenței și să contracteze din timp consultanță de specialitate.

Europa nu este un continent bogat în resurse energetice fosile, acest aspect este cert și obiectiv. Nu poate fi negat. Atunci când Comisia Europeană, în mandatul Jean-Claude Juncker, a început pledoaria pentru Green Deal, miza trecerii de la producția energetică din resurse preponderent fosile la producția din surse regenerabile era mai importantă pe termen scurt și mediu decât miza climatică, care este un pariu pe termen lung. Energia produsă din resurse fosile nu doar că pune Europa la remorca unor regimuri autocrate, ci o și face extrem de vulnerabilă la șantajul energetic. Cu toate acestea, până la ora la care purtăm dialogul, proiectul Green Deal a fost sabotat de mai toată lumea: oameni de afaceri, concerne, guverne. Doar că șantajul energetic ajunge Europa din urmă în cel mai greu moment din noul mileniu, odată cu izbucnirea acestui război periculos pe continent.

Vlasti către Cristi:

Europa nu este un continent foarte bogat în resurse, dar nu este un continent fără resurse. Cauzele pentru care suntem în poziția în care suntem ar fi următoarele: militantism irațional pentru desființarea energeticii nucleare, stoparea explorărilor din motive de militantism ecologic, stoparea exploatărilor curente sau posibile din cauza militantismului ecologic.

Dacă nu vrei să folosești energie produsă nuclear, nu vrei să cauți surse noi de exploatare (chiar dacă geologii îți spun că le ai), nu vrei să exploatezi pentru că nu îți poți da seama care este interesul pe termen scurt, mediu și lung, atunci poți importa de la cei care sunt dispuși să facă ce nu vrei tu să faci. Dar să nu spunem că soluțiile nu sunt pe acest continent.

Am ajuns să ne periclităm viitorul, bunăstarea, potențialul și competitivitatea economică la nivel global din cauza unui eșantion demografic supra-vocal, irațional și suprareprezentat din totalul populației.

Green Deal, din numele folosit este un deal între părți din societate – stat și populație/consumatori/gospodari, în privat între patroni și angajați – și nu a trecut pe la urne. Este împins de către stat și unele ONG-uri care nu iau în calcul consecințele exacte asupra participanților dintr-o economie sau din societate.

Green Deal este un plan enorm care ar trebui să stea pe 4 picioare și stă doar pe unul, și acela este pe energii intermitente, scumpe, care au nevoie de subvenții enorme (credit statal) și nu este ecologic când vorbești de producția lor, întreținerea și casarea lor, adică să iei în calcul tot ciclul de viață al lor.

Deci nu aș vorbi de un sabotaj, este vorba de scepticism venit dinspre practicalitatea realizării/implementării. Pare sabotaj pentru că cei care împing acest plan sunt niște entități cu care nu se poate avea un dialog, ocupând poziția de superioritate morală, prin discursul lor bazat pe intenții. Cei care se opun încearcă să prevină o sinucidere economică în masă.

Recapitulez ca să sumarizez: (1) este nedemocratic, nu au trecut pe la urne cu Green Deal, ci ori sunt împinse prin puterea executivă ori sunt trecute parțial prin parlamente, dar nu este trecut pe la urne cu mesajul clar dacă populația dorește să se comită la acest plan și ce riscuri și costuri există, necosmetizate; (2) este autocratic, pentru că sunt atacați cei care au obiecții și contraargumente; (3) presupune să rămâi în dependență de state care ori sunt nedemocratice ori produc energia pe care ți-o vând prin metode pe care tu le ai interzis din motive ecologice (deci ipocrizie); (4) nu se poate realiza fără un base load nuclear major; (5) nu ia în calcul densitatea materialelor folosite și costul ecologic imens al producției, întreținerii și casării surselor eoliene și solare; (6) presupune o pondere mare de energii regenerabile intermitente care te obligă să ai surse (capital comis și blocat) de producție alternativă bazate tot pe hidrocarburi; (7) aceste surse intermitente sunt scumpe, nu sunt fezabile economic dacă nu sunt subvenționate major de credit statal și nu sunt cumpărate predilect prin scheme de subvenționare, (8) necesită o substituție a terenurilor folosite în agricultură pentru bio-diesel-uri (9) este un plan imens pe hârtie, care de regulă în viața reală se lovește de foarte multe bariere (blind spots) când vorbim de o așa mare scalare; (10) nu pare să rezolve ceva la nivel global, dar povara ineficientei economice, pierderea de dinamism economic, scăderea competitivității pe plan internațional sunt evidente și cuantificabile.

Din anul 2014 trebuia să existe un plan de a exploatare accelerată a resurselor europene prin instituirea de moratorii pentru 10-20 de ani a resurselor de gaze de șist[7], până se găseau soluții alternative, ecologice și competitive ca preț, situația din Ucraina având un potențial de agravare accentuată. Dar observăm că Belgia și Germania își închid centrale nucleare, Olanda își diminuează extracția de gaz. Pare că nu toți suntem conștienți de gravitatea crizei energetice și economice.

Cristi către Vlasti

Uniunea Europeană este o structură suprastatală, subiect de drept internațional, dar nu ca stat confederat sau federal. Această „lipsă” face ca legiferarea în Uniune să fie un proces complex și în multe sectoare importante (esențiale chiar) să fie în continuare apanajul statelor naționale. Naționaliștii aplaudă acest lucru și nu sunt interesați de faptul că lucruri ce pot fi rezolvate simplu se complică și fie deciziile întârzie, fie nu se pot lua.

Unioniștii și-ar dori ca în domeniile esențiale deciziile să aparțină executivului european și în aceste domenii să poată legifera Parlamentul European, dar și ei omit faptul că opinia publică din statele membre nu înțelege încă prea bine avantaje ar fi în declinarea suveranității naționale către ceea ce ar deveni o confederație europeană, poate că nici nu le pasă și, prin urmare, încă nu sunt pregătiți să susțină prin vot o centralizare europeană.

Totuși, în actuala criză complexă – despre care Adrian Vasilescu, consilier BNR declara: „Astăzi sunt vremuri speciale sub foarte multe aspecte. Niciodată nu s-au mai adunat atâtea crize laolaltă câte sunt acum. Că nici nu mai știm să le numărăm. Dar oricum, cele mai grave și cele mai importante sunt criza energetică și dezordinea prețurilor, care sunt legate.” – tare ne-ar fi fost de ajutor tuturor acum.

Chiar și în aceste condiții, executivul european a negociat cu cerbicie cu statele membre, punând la treabă toate mecanismele create în timp și imaginația (mult blamaților, în opinia mea pe nedrept) funcționarilor europeni și a comisarilor și au conturat (măcar) câteva planuri de urgență care să unească voința acestei Europe divizate, care arată în linii mari cam așa[8]:

(i) Reducerea cererii: Comisia propune reducerea obligatorie a consumuuil de energie electrică cu cel puțin 5% în timpul orelor de vârf stabilite ca interval de fiecare stat național. Statele membre vor trebui să identifice 10 % din totalul de ore, care au cel mai mare preț preconizat, și să reducă cererea în timpul acestor ore de vârf. Comisia propune, de asemenea, ca statele membre să urmărească reducerea cererii globale de energie electrică cu cel puțin 10% până la 31 martie 2023.

(ii) Plafonarea temporară a veniturilor (excepționale) ale producătorilor inframarginali[9]: Comisia propune stabilirea plafonului veniturilor inframarginale la 180 Euro/MWh. Acest lucru va permite producătorilor să își acopere costurile de investiții și de funcționare fără a afecta investițiile în noi capacități, în conformitate cu obiectivele privind energia și clima pentru 2030 și 2050.

(iii) Instituirea unei contribuții de solidaritate temporară din profiturile excedentare generate în sectoarele extracției petroliere și comerțului cu produse petroliere, al gazelor naturale și rafinăriilor: aceasta ar urma să fie colectată de statele membre pentru profiturile din 2022 care sunt peste o creștere de 20 % față de profiturile medii din ultimii trei ani.

Comisia propune și o schemă de ajutor prin licitarea aplicațiilor din partea companiilor care propun voluntar planuri concrete de reducere a consumului de energie oprindu-și activitatea peste iarnă. Astfel, o companie își face un plan de oprire și o structură de costuri de finanțare a opririi (indemnizații pentru angajați – șomaj tehnic, conservarea utilajelor, securitatea amplasamentului etc.) și de reluare a activității în primăvară și, dacă planul este acceptat, Comisia va finanța din fonduri europene compania care a aplicat.

Desigur, nimeni nu oprește statele naționale să conceapă propriile programe de ajutor de stat, să obțină aprobări de la Comisie și să le pună în operă, țintind sectoare sensibile: IMM-uri, producătorii energointensivi, sectorul turistic ș.a.m.d.

România, în particular, este un eșec de anvergură al guvernărilor care s-au succedat în ultimii 10 – 15 ani în privința programelor energetice. Au fost neglijate sau chiar sabotate, cum am arătat mai sus, proiecte prin care cantitatea de energie disponibilă pentru piața internă ar fi putut să crească. Nu s-au pus în operă programe realiste de eficiență energetică. În fine, nu avem o legislație pentru definirea și protecția consumatorului vulnerabil. Când peste acest dezolant tablou suprapunem criza energetică actuală, reușim să înțelegem cât de mult rău au făcut țării noastre cei care au girat politicile energetice dezastruoase din ultimii ani.

Vlasti către Cristi:

În ce nu suntem un eșec când e vorba de evoluția prin intermediului statului? S-au realizat poduri, spitale, scoli, grădinițe, aziluri, servicii publice de amploare de succes la nivel național în 30 de ani? Sistemul feroviar, sistemul de drumuri și autostrăzi, șist energetic, sistemul de încălzire și apă caldă din București alte orașe ș.a.m.d. sunt total neevoluate, căpușate la limita capacităților fizice. Doar unde au intervenit punctual grupuri de oameni dinamici sau au fost privatizate au existat modernizări și evoluții pozitive.

Cristi către Vlasti:

Producția de energie primară a României a scăzut cu 18,1% din 2007 până la 22,35 milioane tone echivalent petrol (tep) în 2020, iar cea de electricitate – cu 9% până la puțin peste 55,93 miliarde kWh (relativ similar în 2021 și 2022), potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Consumul final energetic a scăzut cu o rată mult mai mică, de 4,6%, în același interval, prin urmare producția națională nu mai satisface cererea și este nevoie de importuri. Din 2019 România a devenit importator net de energie electrică.

Singura capacitate nouă de producție de electricitate din combustibili fosili, construită după 1990 este cea a OMV Petrom, de la Brazi, de 860 MW, finalizată în 2012. S-au realizat investiții în parcuri eoliene, care au acum o putere de 3.015 MW, cea mai mare parte în perioada anilor 2010 – 2015.

Importurile de electricitate au crescut de șase ori din anul 2007 până în 2020, până la 7,6 GWh. Anul 2021 a mai adăugat 6,7 MWh, până la mai mult de 8,11 GWh, iar în primul semestru din 2022 s-a importat circa aproape jumătate din cât s-a importat în anul 2021.

Producția de electricitate eoliană a crescut de aproape 23 de ori din 2010, până la mai mult de 6,94 GWh. A scăzut în anul 2021 cu 5,4%, dar și-a reluat creșterea în 2022, cu peste 17% (S1 față de S1-2021), depășind 4 GWh (date provizorii ale INS).

Producția de gaze a României scăzut cu 18,6% în intervalul anilor 2007 – 2020, iar cea de țiței cu 27,3%. Producția de gaze a recuperat pierderile din anul pandemiei în 2021, ajungând la peste 10 milioane tep, în timp ce producția de țiței a mai pierdut alte 2,3% în anul 2021, până la 9,93 milioane tone tep.

În noiembrie 2020, gazoductul BRUA a fost finalizat, interconectând Bulgaria, România și Ungaria. Gazoductul are o capacitate de transport de gaze de 1,75 miliarde de mc anual. Pentru ca BRUA să atingă capacitatea proiectată, era necesară interconectarea cu TAP/TANAP prin interconectorul Transbalcanic; această cerință a fost îndeplinită la 1 octombrie ac., când s-a pus în funcțiune acest interconector (în parte, capacitatea sa mai poate crește), asigurând nevoile de import de gaz non-rusesc ale României.

Vlasti către Cristi:

Da, este evident că prioritatea și calea înainte înseamnă investiții în cel puțin un nou grup nuclear la Cernavodă, preferabil două, intensificarea căutării, explorării și exploatării resurselor din Marea Neagră și echilibrarea acestora cu resurse regenerabile (aport scăzut de carbon și alte substanțe nocive).

De la facturi am plecat, să ne întoarcem la facturi pentru a încerca în final și o concluzie. Panouri solare, pompe de căldură, sisteme de baterii și UPS[10]-uri, surse de iluminat cu baterii solare… Românii au luat cu asalt magazinele de specialitate și firmele specializate în proiectarea de soluții și montaj pentru a-și reduce prin astfel de investiții consumul de energie și a-și asigura securitatea energetică a căminului. O frenezie ia locul nepăsării anterioare și nu puțini sunt cei care privesc aceste soluții ca pe un panaceu. La fel cum se întâmplă cu automobilele electrice, mulți vor descoperi că aceste investiții pot avea costuri neanticipate, mai ales dacă instalarea lor se face pe baza unui proiect făcut pe genunchi.

Vlasti către Cristi:

90% dintre români nu își permit investiții de anvergură în producția alternativă de energie, care să substituie costurile viitoare de energie, adică mai mult de câteva sute de lei lunar. Pentru aceștia doar o raționalizare masivă și pragmatică este soluția. Și nu se poate face cu succes decât prin schimbarea radicală a mindset-ului privind desfășurarea vieții personale, adică reanalizarea calității vieții în ce înseamnă confort și status.

Dacă oamenii nu vor înțelege să se uite pe ce au consumat în ultimii ani și să își reducă consumul cu 30% prin soluții utile, pragmatice, rapide și decisive, vom avea o lamentare națională fără să existe o soluție de mărire peste noapte a cantităților disponibile în iarna asta.

Deci mai bine ai o discuție cu tine serioasă, tai acum toate consumurile inutile, impui niște noi standarde de confort pentru iarnă și ajungi la costurile prognozabile pe care ți le permiți. Dacă nu știi ce trebuie să faci, cât să tai, să ai un plan, ai doar o îngrijorare permanentă și stări de leșin când or să vină facturile.

Statul poate ajuta prin credit să lungească povara din lunile de iarnă pe restul de luni când consumurile scad. Dar asta este doar diminuare de cheltuieli din lunile de iarnă și transferul unei părți a lor către lunile de vară. Alte cheltuieli de consum trebuie angrenate în substituție pentru un buget echilibrat al gospodăriei. Cu cât sunt realizate mai din timp și realist, înfrângerea este amânată.

Cristi către Vlasti

„REPowerEU Plan”[11] este planul de răspuns al Uniunii Europene la situația actuală de criză, care își propune eliminarea treptată a dependenței statelor membre ale Uniunii de combustibilii fosili importați din Rusia, respectiv avansarea pe drumul deja asumat al gestionării crizei climatice, ale cărei efecte sunt tot mai greu de negat.

Măsurile incluse în planul REPowerEU pot permite realizarea acestui obiectiv prin economii de energie, prin diversificarea aprovizionării cu energie și dezvoltarea accelerată a energiei din surse regenerabile, care ar urma să înlocuiască combustibilii fosili în locuințe, în industrie și pentru generarea de energie electrică.

Așa cum foarte bine ai observat încă de la început, marii producători de energie din surse regenerabile, cu acele proiecte ce includ hectare întregi de panouri fotovoltaice și ferme de zeci sau sute de mori de vânt, sunt uneori o pacoste pentru Dispeceratul de Sistem, pentru că pornesc și se opresc aleatoriu, în funcție de soare și vânt.Citeste intregul articol si comenteaza pe contributors.ro