Sari direct la conținut

Demonstratie violenta anti-G8 la Rostock

50.000 de demonstranti impotriva summit-ului G8 au iesit sambata pe strazile portului german Rostock.

Protestele incepute pasnic si carmavalesc au degenerat intre timp in adevarate lupte de strada intre politie si opozantii intalnirii la nivel inalt a sefilor de state si guverne ale celor 7 mari puteri industriale ale lumii -SUA, Canada, Japonia, Marea Britanie, Franta, Italia, Germania- si Rusia.

Manifestantii striga pe strazi ca elitista intalnire reprezinta „inmormantarea democratiei“ lumii actuale.

La pietrele razlete aruncate de unii demonstranti, politia germana a actionat in forta, cu gaze lacrimogene, jeturi de apa sub presiune si bastoane de cauciuc.

16.000 de politisti si lucratori ai ministerului de interne german sunt mobilizati in vederea asigurarii protectiei regiunii Rostock, a aeroportului, a zonei Heiligendamm de pe malul meklemburgic al Marii de Est si hotelului de lux Kempinski, unde va avea loc reuniunea din 6-8 iunie.

Demonstratie interzisa

Organizatorii protestului au anuntat 100.000 de demonstranti, politia da cifra de 30.000. Mass-media germana situeaza cifra participantilor la proteste, cam la mijloc. Intre timp, s-a retras la nivel local orice autorizatie de organizare a vreunei demonstratii in zona vizata, pretextandu-se „ingustimea cailor de acces“.

Criticii G8 au organizat insa marsuri de protest prin oras, in Rostock si Schwerin.

La Schwerin politia a arestat azi 150 de persoane „din scena demonstrantilor violenti“ dupa cum anunta deutsche Presseagerntur (dpa) din surse oficiale. Partidul de extrema dreapta german Nationale Partei Deutschlands (NPD) a reclamat la Curtea Constitutionala a Germaniei interzicerea demonstratiei inregistrate la autoritatile din Schwerin.

NPD este secondat in protest de cealalta extrema, de stanga, reprezentata de federatia Antifa.

Trei trenuri speciale din Basel si Salzburg, cu cca 2.000 de membri si simpatizanti ai asociatiei antiglobalizare Attac, au ajuns dupa 17 ore de calatorie, la Rostock, unde au avut surpriza interzicerii demonstratiei. Protestatari au venit insa din toate colturile Germaniei, din Bonn, Munchen sau Duesseldorf.

Pentru cauza, nu pentru bataie

„Aceasta este o sansa unica sa le spunem politicienilor parerea noastra!“ spune o studenta din Duesseldorf. I se alatura nu doar voci de tineri, ci si oameni de 50-60 de ani, porniti si ei pe trenurile de moda veche de pe ruta Rostock.

Chiar daca in trenuri s-au strecurat politisti in civil, pentru supraveghere, calatoria si primele ore ale zilei de sambata in Rostock s-au desfasurat in liniste.

Un purtator de cuvant al politiei locale, Joachim Bebensee, declara: „Demonstrantii care vin aici, vin pentru o cauza, nu pentru bataie!“.

Cu toate acestea, evenimentele zilei de sambata au escaladat puternic, ajungandu-se la violente de strada. In sensul acesta, Vladimir Putin ia pozitie in Spiegel, impotriva folosirii de gaze lacrimogene impotriva manifestantilor.

Presedintele rus mentioneaza in interviul dat renumitei publicatii germane, si „maltratarile fizice si psihice ale detinutilor de la Guantanamu“, aspecte sesizate si condamnate de Amnesty International.

O alta Lume

„E posibila si o alta lume“ este motto-ul anti-G8. Protestatarii la G8, in afara de „eterogenitatea doleantelor“ (NTV), reproseaza neindeplinirea angajamentelor marilor puteri ale lumii, in ce priveste politica mondiala vizavi de tarile lumii a treia, in special cele din Africa.

In duminica din 3 iunie este anuntata Ziua Actiunii Agriculturii Globale, cu un mars al demonstrantilor la Gross Lusewitz, unde se afla un mare centru de cercetare agrar- genetica.

Tot in 3 iunie sunt anuntati cca 20.000 de amnifestanti in piata centrala din Rostock, sub deviza: „Jos puterea G8- impiedicati razboiul!“. Luni 4 mai este ziua de actiune in politicile de migratie si pentru straini, in 6 iunie la aeroportul Rostock-Laage va fi organizata demonstratia impotriva torturii, razboiului si militarismului.

Intre 5-7 iunie vor avea loc in diferite puncte ale Rostock-ului, sesiuni de comunicari si discutii concentrate in jurul conceptului de „Summit alternativ“, la cel al G8.

Toleranta zero

Mass-media germana relateaza despre o luare de atitudine „pestrita“ impotriva G8, referindu-se la toate categoriile de varsta, populatie, nationalitate, orientare religioasa sau sexuala. Protestul are si forme pitoresti, de exemplu „Miscarea Hedonistilor Internationali“, defilarea in haine de carnaval, sau concertele in aer liber, o fronda muzicala.

Zero-toleranta se reproseaza fortelor de ordine, in special politiei din SUA care, incepand din 1993, trimite pe loc in instanta -care, la trandul ei, condamna in regim de urgenta- betivii, prostituatele, soferii fara carnet, oamenii fara acoperis de pe strada, ba chiar si pictorii in grafitti.

La randul sau, politia vorbeste de „un concept functional“, care ar reduce spirala violentei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro