Depresiune si depresie economica ( de Ovidiu Pecican )

Cine s-ar fi asteptat in urma cu circa doua decenii ca profetia ganditorului american Francis Fukuyama referitoare la „sfarsitul istoriei” – preluata, de altfel, din Hegel, via Alexandre Kojève – sa se dovedeasca valabila printr-o confirmare deloc triumfalista, asa cum este actuala criza economica? Lumea se astepta la o locuire a pamantului lipsita de griji, fara conflicte majore, la o dominatie a liberalismului care infransese, in principiu, comunismul (desigur, nu si in Cuba sau China)… Cand colo insa, astazi confirmarea vine, dar e tocmai pe dos. Individualismul pare sa primeasca o corectie dinspre comunitarism, cel putin in discursul politic al lui Barack Obama, iar liberalismul suporta azi grefe drastice dinspre interventionismul statal in economie.

Acelasi presedinte american nou-ales, intr-un comunicat de presa adoptat in comun cu fostul lui adversar McCain, se refera, in plus, la zilele pe care tocmai le traversam ca la un moment istoric inaugural, anuntand o noua epoca istorica deci. Suntem, s-ar zice, intr-un scenariu science fiction, unde un mic detaliu aparent nesemnificativ dintr-un trecut indeterminat, poate chiar indiferent, duce la incurcarea borcanelor si reasezarea valorilor. Constati astfel ca vechile delimitari si clasificari nu mai ofera raspunsuri corecte. Democratii si republicanii americani strang randurile si se pozitioneaza de aceeasi parte a baricadei atunci cand vine vorba de amenintari la adresa intregului sistem si, mai ales, a pozitiei proeminente a SUA. Liberalismul si neoliberalismul cedeaza in fata constrangerii evenimentiale, abandonand vechile programe pentru a se regasi in preajma statului, noul tatuc salvator al economiilor in declin si degringolada.

Tot acum, spre a contura o imagine si mai contradictorie, primele care solicita sprijinul statelor, in Europa, sunt mari companii de faima: Nokia, Saint-Gobain si Renault. Ele se pun in fruntea listei a patruzeci si sapte de petitionari si solicita Germaniei, socotita protagonistul de prim ordin al fuziunii europene, sa dea un exemplu vizibil, palpabil, in materie de decizie politica. Ce s-a decis in formula G20 e bine, minunat, dar cu totul insuficient, zic cei cu jalba, si pe buna dreptate. Ei afirma „nevoia unor masuri precise si care sa mearga mult mai departe” decat s-a preconizat in recentul summit preocupat de soarta economiilor afectate de cutremurul financiar. Este firesc ca marile prezente pe scena productiei de marfuri europene sa traga semnalul de alarma, aratand ca pretentia politicienilor ca ar purta smoking nu ajunge pentru a le acoperi nuditatea.

Integral in Romania libera.