Despre drama lui Mihăilă Cofar și despre Martie Negru la Tg.Mureș

Dispariția lui Mihăilă Cofar „românul care a ajuns pe paginile ziarelor din toată lumea”, cea mai mediatizată victimă a conflictului interetnic din zilele de 19/20 martie 1990 de la Tg.Mureș a readus în atenția opiniei publice evenimentele de atunci.

Presa din Capitală a încercat să descrie atmosfera și contextul în care a avut loc conflictul violent din 19-20 martie1990 la Tg.Mureș, soldat cu cinci morți (trei unguri și doi români) și cu peste 100 de răniți. Memoria celor care și-au dat viața crezând că apără o cauză demnă nu este cultivată, prezentarea conflictului interetnic sângeros în general se oprește la momentul M. Cofar și la ”denaturarea adevărului” în privința etniei victimei. Din păcate nu se vorbește nicăieri despre faptul că viața lui Cofar a fost salvată de regretatul neurochirurg dr. Kisgyörgy Árpád, care l-a descoperit printre răniții aduși în holul Prefecturii și a efectuat intervenția chirugicală salvatoare. Dânsul a relatat că ”l-am găsit pe M. Cofariu în incinta Prefecturii înainte de începerea luptei corp la corp, filmată de echipa irlandeză de televiziune”. Această declarație consună întrutotul cu mărturia lui Mihăilă Cofar, care în cursul cecetărilor a precizat clar și categoric faptul că imediat după ce a coborât din autobuz a fost lovit în cap, doborât la pământ și nu-și amintește de nimic din ceea ce a urmat. A mărturisit și faptul că în ziua de duminică, 18 martie, la slujba de la biserică, preotul ortodox a anunțat că trebuie să se ducă cu toții la Tîrgu-Mureș ca să-i apere pe români de unguri. Această declarație se coroborează perfect cu imaginile înregistrate de irlandezi din care lipsesc cu desăvârșire autobuzele care i-au adus la Tîrgu-Mureș pe atacanți. Autobuzele lor au fost parcate la peste o sută de metri de locul incidentului filmat. După ce în anul 1996 am putut reveni în ţară şi mi-am reluat activitatea avocaţială la Tg.Mureș am fost angajat de domnul Ernő (Ernest) Barabás. Dânsul a fost condamnat la zece ani închisoare, în același dosar cu Pál Cseresznyés, pentru agresarea lui Cofar, dar s-a refugiat în Ungaria. Fiind judecat în lipsă, am putut exercita căile de atac împotriva hotărârii de condamnare. În faţa instanţelor de judecată am solicitat de mai multe ori, dar în zadar, efectuarea unei expertize tehnice video care să elucideze dacă cel filmat ca victimă căzută la pământ a fost într-adevăr M. Cofar. Din păcate instanţele de judectă au respins această probă absolut utilă, perfect îndreptățită! Dezvăluirea suspiciunilor mele privitoare la identitatea persoanei doborâte nu are scopul de a demonstra că victima agresiunii iultramediatizate nu a fost un român.

Revista germană Bild am Sonntag a scris deja în data de 25 martie 1990 că victima imortalizată de televiziunea irlandeză este Ion Secarea, un român din comuna Ungheni. Acest articol, în care este descrisă „cumplita faptă” (un bărbat este căzut pe asfalt, iar alții îl bat cu bâte de lemn și drugi de fier) este una din anexele cărții mele, Martie negru la Tîrgu-Mureș.

În legătură cu evenimentele „spontane” din Tg.Mureș, Smaranda Enache, copreședinta Ligii ”Peo Europa” mi-a spus că aflase în 11-12 martie la Bucureşti că la Satu Mare ș.a.m.d. se pregătesc manifestaţii antimaghiare pentru 15 martie, ziua revoluției budapestane din 1848. Dânsa şi Gelu Netea, atunci director al ziarului „Viitorul”, organ al Partidului Naţional Liberal au rugat-o pe dr. profesor Zoe Petre, decan al Facultăţii de Istorie de la Universitatea din Bucureşti, să vorbească cu Răzvan Theodorescu, (directorul Televiziunii române) cerându-i acestuia să publice înainte de 15 martie materialele corespunzătoare spre a informa corect opinia publică românească. Doamna Petre a acceptat să intervină, însă demersul ei nu a avut succes. Subliniez și cu acest prilej, în ziua aniversării revoluției maghiare din 1848 nici la Tg.Mureș, nici la Satu Mare nu s-a arborat steagul Ungariei – de altfel un act legal admisibil – iar această afirmație mincinoasă cu care se justifică ”mânia” românilor este tot mereu reluată, inclusiv în articolul comentat de mine. În justificarea ”mâniei” a fost invocată și desfășurarea incidentului din 16 martie 1990 de la Farmacia nr. 28 din cartierul Tudor din Tg.Mureș.(Înainte de acest incident a fost înscripționată statuia lui Avram Iancu cu ”le ved” – jos ia, deci de cineva care nu cunoștea topica și ortografia limbii maghiare.)

Redau succint descrierea evenimentului ”la cald” publicat în ziarul „Româniai Magyar Szó” din București, sub titlul „Anatomia unei ştiri, sau: în ajun de pogrom la Tîrgu Mureş”:

Mulţi susţin că unul din detonatoarele care au declanşat avalanşa, a fost corolarul de evenimente de la Farmacia numărul 28 din cartierul Tudor. În legătură cu acestea, numărul din 17 martie1990 al ziarului „Adevărul” publică o ştire Rompres de opt rânduri, sub un titlu aproape ca textul însuşi „Ce îşi permite o farmacistă. Duminicăseara, în municipiul Tîrgu-Mureş, s-au întâmplat următoarele: doamna Kormoczy, şefa farmaciei, a schimbat firma unităţii, înlocuind-o cu text maghiar şi declarând că din acel moment farmacia nu este deschisă pentru români, aceasta servind numai cetăţeni maghiari (?)”. Să disecăm deci această mostră de dezinformare: de ani de zile, conducătorul farmaciei era László Győrffy, doamna ponegrită Emese Kormoczy (s.n. corect: Körmöczky, iar incidentul a avut loc vineri, nu duninică!) lucra la receptură, dar nu dânsa este „şefa” farmaciei şi, deci, ab ovo, nu putea să modifice la modul „samavolnic” sugerat de ştirea Rompres, inscripţia acesteia. Dr. Levente Nagy, directorul Întreprinderii Farmaceutice Judeţene a prezentat COMUNICATUL emis de către Biroul Executiv al Consiliului Judeţean Mureş F.S.N asupra hotărârii sale din 14 ianuarie 1990 (votată deopotrivă de români și de maghiari!) prin care s-a dispus organelor teritoriale ale administraţiei publice să se îngrijească, acolo unde este cazul, de inscripţii în limbile naţionalităţilor conlocuitoare, privind denumirea localităţilor, unităţilor, instituţiilor etc. În executarea hotărârii, am început încă din ianuarie să refacem în unităţile noastre inscripţiile bilingve în forma în care ele existaseră cu zece ani în urmă. Pentru executarea lucrării, ne-am adresat Întreprinderii Judeţene de Producţie şi Prestaţii, cu comanda nr. 20 din 24 ianuarie, preluată mai târziu de către Cooperativa „Metalul”. Ca executant general, aceasta, încă de la sfârşitul lui ianuarie şi până în 16 martie, a înscris cuvântul „GYÓGYSZERTÁR” alături, şi nu în loc!, de cuvântul „FARMACIE”, la 10 farmacii din întreg oraşul. Cea de a 11-a – ultima – ar fi fost unitatea 28 din cartierul Tudor. Șeful farmaciei nr.28, László Györffy relatează: pe la ora 11.00, după ce îşi terminase lucrul la farmacia din cartierul 7 Noiembrie, a sosit la noi lucrătorul de la Cooperativa „Metalul”, care şezând şablonul pe geamul vitrinei a procedat la aplicarea înscripției în limba maghiară. Un polițist l-a legitimat pe omul de la cooperativă şi i-a cerut socoteală pe ce temei are loc aranjamentul cu inscripţia. Atât eu, cât şi muncitorul, i-am spus că lucrarea se execută oficial, pe bază de comandă. După aceasta, poliţistul a ieşit din farmacie, dar în aceeaşi clipă a apărut, fără s-o fi chemat noi!, o maşină ARO, roşie, a poliţiei, oprindu-se în preajma farmaciei. Pe la 11,45 a început să se adune lumea în jurul ei, trăgându-se către intrare. Brusc, mulţimea a năvălit apoi în farmacie, forţând uşa glisantă, căreia i-au rupt şi mânerul. În spatele intruşilor venea acelaşi poliţist. În biroul meu, aflat în imediata apropiere a intrării, spre stânga, au pătruns cinci-şase persoane, împreună cu poliţistul. Strigau toţi, deodată, la mine, cerându-mi socoteală pentru zugrăvirea firmei şi pretindeau să se întrerupă imediat lucrul, ştergându-se şi inscripţia maghiară. Deoarece în farmacie se aflau o mulţime de oameni agresivi, am telefonat la conducerea întreprinderii, arătând ce situaţie se crease. După puţin timp, a sosit la faţa locului farmacista Lelia Munteanu, în calitate de director adjunct.

Farmacista Lelia Munteanu, director adjunct: „Puţin după unsprezece şi jumătate, m-a sunat la telefon László Győrffy, informându-mă asupra evenimentelor de la Farmacia 28. Am pornit imediat la faţa locului, împreună cu alţi doi membri ai conducerii. Când am sosit noi acolo, în faţa unităţii se aflau cca. 200 de oameni. În farmacie şi în biroul şefului unităţii, mare dezordine. Şabloane rupte, vitrine mâzgălite, vopsea cursă pe jos, mânerele uşii glisante rupte. Colectivul de muncă se afla într-o stare extrem de tensionată. Am ieşit în faţa intrării, întrebând mulţimea de manifestanţi: «Ce vreţi cu farmacia?». Deoarece mulţimea era psihic extrem de agitată, am propus să intre patru-cinci persoane în birou, ca să putem discuta. Iar prima mea întrebare a fost dacă îi deranjează inscripţia în limba maghiară? Mi s-a răspuns negativ, adăugându-se dorinţa ca inscripţiile să fie de aceeaşi dimensiune şi să nu apară alături ci una sub alta. Am promis că aşa va fi, apoi am ieşit din nou la manifestanţi, rugându-i să plece acasă”.

László Győrffy: Tratativele cu mulţimea mai erau încă în curs când, socotind că presiunea străzii este în creştere, pericolul devine prea mare, am solicitat ajutor. Poliţia ne-a răspuns că, din lipsă de cadre, nu sunt în măsură să ne ajute. Atmosfera ajunsese atât de încordată, încât mulţimea pretindea la unison să se şteargă complet inscripţia maghiară, ceea ce s-a şi făcut, spre marea mulţumire a mulţimii. Iată, deci, realitatea din spatele ştirii de 8 rânduri”, folosită mereu în justificarea aducerii țăranilor din Valea Girghiului etc. în vederea ”pacificării” tîrgumureșenilor. Şi, pentru că onoarea unui om nevinovat a fost terfelită în faţa unei ţări întregi prin acuze neîntemeiate, să stea aici şi declaraţia doamnei farmaciste Emese Körmöczky: „Am terminat facultatea la Tîrgu-Mureş, în 1974. Până acum, am lucrat în 15 unităţi, începând cu Laboratorul de Verificare a Medicamentelor, din Bacău. De acolo, am trecut la Saschiz şi, mai apoi, la Sighişoara. Între timp, am lucrat la Joseni, Tîrnăveni, Tuşnad, Ilva, Cîrţa, Sîngeorgiul de Pădure şi Sovata. La Tîrgu-Mureş am fost mutată în 1982 şi lucrez la unitatea 28 de când a fost înfiinţată. Niciodată n-am avut vreo problemă, cu nimeni. De ani de zile lucrez în interior, la receptură, la prepararea medicamentelor. N-am legătură directă cu cumpărătorii. Niciodată nu s-au ridicat obiecţii împotriva muncii mele. Dovadă şi calificativele mele anuale. La 16 martie mă aflam în laborator şi am aflat despre cele întâmplate doar când mulţimea a pătruns în farmacie. Auzind zgomot mare, am venit spre birou, unde m-am pomenit în faţa mulţimii înfuriate care m-a ameninţat şi pe mine, fără vreun motiv. Un bărbat înalt, blond, a apucat o vază de ceramică brună zbierând la mine: «Te omor! Te fac praf!» Când i-am răspuns «Hai, omoară-mă!» a lăsat vaza din mână. Un altul voia să mă sugrume cu propriile-i mâini, dar n-am păţit nimic. Atâta doar că, izbucnind într-un plâns convulsiv, m-am retras în magazie. Nu mă gândeam la nimic. Plângeam amarnic şi atât. Acuza adusă împotriva mea am aflat-o sâmbătă, din emisiunea maghiară a Televiziunii din Bucureşti. Eram acasă şi făceam curăţenie. Am fost atât de consternată, încât stăteam locului şi nu ştiam ce să fac. Se prăbuşeau lumi în mine şi în jurul meu. Oare de ce tocmai eu? M-am speriat îngrozitor. De atunci, nici nu locuiesc acasă. Mi-e teamă. Dacă se pot debita minciuni atât de neruşinate, dacă se poate terfeli în aşa hal cinstea unui om, atunci ce mai poate urma?”

Oare prin ce a ”binemeritat” Emese Körmöczky să fie popularizată de către Rompres drept steaua mondială a naţionalismului şi şovinismului?

Explicaţia rezidă în personalitatea colonelului vetrist Judea Ioan, președintele C.P.U.N. Tg.Mureș. Cu vreo zece zile înainte de incidentul de la farmacie, într-o consfătuire a C.P.U.N. Tîrgu Mureş, soțul doamnei farmaciste terfelite, inginerul Zoltán Körmöczky, ceruse demiterea lui Judea, deoarece într-o şedinţă anterioară acesta propagase basmul de pură invenţie, cum că ar exista un plan maghiar, în trei trepte, pentru „răpirea Transilvaniei”. Körmöczky a declarat categoric că asemenea instigări nu îşi au locul în România democratică… Din cauza aceasta a implicat-o Judea în chestiunea de la farmacie pe soţia lui Körmöczky: voia să pună întreaga familie în imposibilitate. După câte am mai spus, era supărat şi pe scriitorul András Sütő, şi i-a plătit-o şi lui. Renumitul om de cultură, laureat al premiului ”Herder” la 19 martie 1990, atunci când la prima descălecare ”hodăcenii” au devastat sediul UDMR a fost grav maltratat, pierzând un ochi.

În ziua bătăliei de la farmacie, au fost bătuţi foarte mulţi maghiari, printre care redactori de la ziarul târgumureşan „Népújság”, trei redactori de la emisiunea „Panoráma” a televiziunii maghiare. (Cea mai dură bătaie a luat-o ziaristul târgumureşean Zoltán Bakó, deorece s-a crezut că este reprezentantul mass-media din Ungaria).

Încăierarea de la farmacie putea să ia o şi mai mare amploare dacă nu ajungea acasă la Tg.Mureș vechiul disident Károly Király, vicepreședintele C.P.U.N. În continuare, îi dau cuvântul. În memoriile sale intitulate „Cu cărţile deschise” (Nyilt kártyákkal), descrie cele întâmplate la data de 16 martie astfel: „La 15 martie m-am aflat la Bucureşti unde am avut o discuţie mai mult de o oră cu Iliescu, ocazie cu care i-am prezentat situaţia şi am încercat să-l conving de necesitatea implicării puterii. «Dacă acest lucru nu se va întâmpla, înseamnă că intenţionat ai sprijinit provocările». Din păcate, în doar câteva zile, în atitudinea lui Iliescu s-a produs o schimbare. A fost de acord cu stoparea acţiunilor, dar a adăugat: de ce trebuie separate şcolile atât de urgent, de ce e nevoie de inscripţie bilingvă ce jigneşte sentimentele românilor etc. Cu alte cuvinte: mulţumiţi-vă cu puţin şi atunci, eventual, veţi scăpa. La Tîrgu-Mureş, declanşarea pogromului a fost programată a doua zi, pe data de 16 . Cel de la Satu Mare (15 martie) a luat sfârşit, a urmat problema farmaciei. Trebuie să menţionez că acel om şchiop care a declanşat atunci scandalul a fost securist, fiind identificat ulterior. După anumite semne, şi cu această ocazie au fost aduşi oameni de la sate, din zona Iernutului şi de la Câmpie. Faptul că situaţia nu s-a agravat se datorează întoarcerii mele acasă în seara de 16. Ajuns acasă, l-am sunat pe comandantul Poliţiei judeţene, colonelul Gambra. «Ce noutăţi sunt, dle colonel?» – «Nimic special.» – «Chiar nimic?» – «A da, a fost ceva, o demonstraţie la o farmacie, dar am rezolvat problema.» – «Chiar nu mai este nici o problemă acolo?» – l-am întrebat. «Mă interesez domnule vicepreşedinte, trimit imediat pe cineva şi dacă nu vă deranjez, vă sun mai târziu.» Deci, muşamalizarea… îl chem pe comandantul garnizoanei, generalul Cojocaru. «Ce e nou, dle general?» -«Păi merge aragazul, facem curăţenie cu nevastă-mea etc. …» – «Dar cu politica cum stăm?» – «Nici o problemă.» – «Şi cu farmacia?» – «A da, dimineaţă s-au certat doi inşi, dar de mult s-a făcut ordine.» – «Eu aşa ştiu că nu este ordine.» – «Păi o să-l întreb pe Gambra ce naiba fac» – mi-a răspuns. A treia oară nu am mai sunat, la domiciliul meu având linie telefonică directă cu guvernul, l-am contactat pe dl. ministru de interne Chiţac. «Ce ştii despre Tîrgu-Mureş?» Mi-a răspuns că nimic special. A primit totuşi nişte semnale cum că, în faţa unei farmacii ar fi fost o ceartă, dar problema s-a rezolvat de mult. I-am spus: «Să ştii că nu s-a făcut ordine. S-au adunat sute de oameni, care deja se îndreaptă spre centrul oraşului. Dacă ţi-au spus că este ordine, te-au minţit». La care el: «O să-l sun pe Gambra şi o să-l aşa şi pe dincolo…» I-am spus: «înainte să-l suni, să ştii două lucruri: trebuie văzut care-i situaţia în celelalte judeţe, în special acolo, unde populaţia este mixtă. Poliţia trebuie alertată imediat: să aibă grijă pentru că ar putea să apară provocări. Ajunge cuvântul meu sau vreţi ordin şi de la Iliescu?» Chiţac: «Domnule vicepreşedinte, am luat la cunoştinţă ordinul şi iau imediat măsurile necesare.» (…)Atitudinea ambivalentă a lui Iliescu s-a manifestat şi cu această ocazie: mi-a spus că el va acţiona acolo, iar eu, fiind aici, şi fiind vicepreşedinte, să iau măsurile necesare. L-am întrebat: «Să înţeleg că am împuternicire totală din partea ta?» Mi-a spus că da. I-am răspuns că e în ordine, dar să spui lui Stănculescu şi Chiţac, pentru că armata nu se află sub comanda mea. Colonelul Judea era preşedintele pe oraş al Frontului; în timp ce vorbeam, a pus receptorul la geam ca să aud demonstranţii care au ajuns în acel moment în faţa Prefecturii. Mulţimea scanda. Voiau să-i spânzure pe Király, Tőkés, Sütő şi Kincses. L-am chemat la ordine şi l-am făcut răspunzător pentru cele întâmplate. Conform planului, demonstranţii trebuiau să treacă pe lângă Monumentul Secuilor Martiri, unde vreo 60 de maghiari, în frunte cu József Mihály, păzeau coroanele de flori, de acolo se deplasau în faţa Universităţii, unde se aflau studenţii maghiari grevişti, astfel că nu era dificilă provocarea unei încăierări. În acest moment, mulţimea era alcătuită din circa 2000 de oameni. Până la urmă, i-am ameninţat cu Curtea marţială pe comandanţii de înalt rang. Cojocaru, Scrieciu şi Gambra. Scrieciu a luat în serios ameninţarea şi a afirmat: «Vă promit că nu se va întâmpla nimic». Atunci era deja ora 23.00. Scrieciu a coborât la demonstranţi, a preluat conducerea, astfel că nu s-au mai dus la Monumentul Secuilor Martiri, ci au pornit spre biserica cetăţii şi nu au mai ajuns la studenţii protestatari, ci s-au întors în centru. Cu excepţia strigătelor, nimic nu s-a întâmplat. Când s-au întors, Scrieciu m-a sunat din biroul lui Judea: «Domnule vicepreşedinte, raportez că nu s-a întâmplat nimic iar oamenii se împrăştie , se întorc acasă». I-am răspuns: «Din moment ce mi-aţi promis că nimic nu se va întâmpla, eram sigur că aşa va fi, deoarece dvs. sunteţi organizatorii, iar dacă nu vroiaţi, nici atât nu s-ar fi întâmplat».

Cât de fondată era opinia lui K.Király rezultă din comanda emisă de Uniunea Vatra Românească (înființată deja la 26 decembrie 1989 în sala profesorală a liceului ”Papiu Ilarian”) la 15 martie 1990 prin care s-au solicitat autocare de 40 persoane pe ruta Tg.Mureș-Turda-Tg.Mureș-Reghin-Deda-Tg Mureș. Cu autocarele comandate la 15 martie în zilele de 19 și 20 martie 1990 au fost transportați agresorii la Tg.Mureș. Modul în care a fost organizat acel martie negru la Tg.Mureș, ca și mineriadele din Capitală și dosarul Revoluției nu a fost elucidat nici la ora actuală de organele de urmărire penală. Din cauza escamotărilor de sorginte securistă opinia noastră publică nu are cunoștință despre faptul că la 20 martie trenurile umplute cu minerii din Valea Jiului au fost întoarse la 50 km de Tg.Mureș, din Războieni. Vicepreședintele UDMR, Ferenc Formanek demnitarul udemerist cu rang cel mai înalt aflat în Capitală în ziua respectivă a încercat să intre la președintele Ion Iliescu, dar nu a fost primit. S-a întâlnit însă cu viceprim-ministrul Gelu Voican-Voiculescu, ” care mi-a spus că a auzit de faptul că trenuri cu mineri sunt în drum spre Tg.Mureș”. Trenurile însă nu au ajuns la destinație deoarece am reușit să convingem Secuimea întăritată – care vroia să vină la Tg.Mureș să ne apere de ”hodăceni” – să rămână acasă. Slavă Domnului, ne-au ascultat și astfel am reușit să evităm scenariul cel mai sinistru!

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro