Despre naturala fuziune (de Cosmin Pacuraru)

In perioada scursa de la alegeri si pana acum au fost prezente in presa cateva valuri de comunicare in favoarea desfiintarii Aliantei Dreptate si Adevar si fuziunea celor doua partide componente. Chiar acum cateva zile Valeriu Stoica a adus subiectul in actualitate la o conferinta de presa.

Noi ne propunem o dezbatere asupra acestei probleme in sensul cat este de folositoare aceasta fuziune si cui.

Pe baza punctelor slabe si punctelori tari ale fiecaruia, pe baza capacitatilor de comunicare si a imaginii fiecaruia si tinand cont de ideologie, tipul de organizare si a personalitatii conducatorilor celor doua partide putem trage o concluzie in sensul daca este fezabila o astfel de fuziune si care ar fi cea mai buna cale spre ea.

Intre timp Partidul Democrat si-a schimbat ideologia, trecand de la social – democratie la popularism. Acesta miscare, putin perceputa de electorat, s-a facut in sensul de a ocupa locul liber lasat de PNT-cd pe echiserul politic, in constiinta electoratului si de pe scaunele Parlamentului romanesc si Parlamentului European in dreptul ideologiei populare – crestin democrate.

Ar mai exista si supozitia ca PD-ul are tendinta de a se transforma intr-un partid catch-all si partid inter-clase si din acest motiv renunta la o ideologie, adoptand ideologia popular crestin – democrata.

Partidul National Liberal are o ideologie insusita de o mare parte din membrii, inclusiv de cei cu o scolaritate scazuta.

Problema este ca exista mai multre doctrine liberale care a divizat o vreme, la propriu, partidul dar care acum se manifesta numai in interior: Dinu Patriciu impreuna cu Horia Rusu au clarificat doctrina actualului grup conducator al PNL, reprezentat de Calin Popescu Tariceanu in cartea „Liberalismul Romanesc – Un Proiect”.

O alta grupare cu tente vizibile social – liberale, cea a lui Valeriu Stoica nu si-a facuta vizibila docrina decat numai prin documentele PNL din timpul guvernarii CDR si din perioada in care Valeriu Stoica era presedintele PNL.

Deasemeni trebuie mentionate grupusculele mai mult sau mai putin efemere ce apar in jurul liderilor regionali sau ministeriabililor, formate in special pe baza intereselor politice sau economice de grup.

Aici putem avea exemple: pe senatorul Paul Pacuraru sau fostul primar al Brasovului, Ioan Ghise sau exemple mai de actualitate pe Gheorghe Flutur, Ministrul Agriculturii, Aristotel Cancescu, presedintele Consiliului Judetean Brasov sau Primarul Brailei, Constantin Cibu.

Bineinteles ca si la Partidul Democrat exista astfel de grupari, dar acestea nu sunt bazate pe ideologii sau docrine, pentru ca acestea au fost schimbate cand a existat interes, ci mai degraba bazate pe distanta pana lider sau pe interese economice de grup. Pana in 2001 distanta pana la liderul PD Petre Roman a fost unitatea de masura, astazi este distanta pana la Presedintele Traian Basescu.

Partidul Democrat se diferentiaza de PNL prin faptul ca intotdeauna a fost un partid de lider. Chiar acum cateva zile seful Grupului Parlamentar din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu a afirmat ca PD este un partid prezidential.

Avand in vedere numai probleme legate de ideologie sau doctina o fuziune este foarte usor de primit in randul electorilor deoarece PNL-ul a obisnuit electoratul cu fuziuni si PD-ul a obisnuit electoratul cu schimbarea ideologiei.

Daca incercam sa intelegem urmarile in randul simplilor membrilor putem afirma ca gradul scazut de cunoastere a doctrinei populare in randul membrilor Partidului Domocrat face sa nu existe un clivaj stanga – dreapta. In schimb membrii PNL, indiferent de gradul de scolaritate au o constiinta liberala, lucru care se demonstreaza prin faptul ca PNL-ul are mai multi activisti decat PD-ul.

Faptul ca PNL-ul are mai multi activisti se deduce din faptul ca numarul alesilor locali este mult mai mare decat cei ai PD-ului.

Din pacate aici putem trage o concluzie: fuziunea cu cele mai mici stricaciuni in imagine si perceptii este cea facuta sub stindardul liberalismului.

Daca ar fi sa analizam influentele celorlalte ideologii trebuie sa amintim tentele nationale mult mai accentuate in ultima perioada a Presedintelui PD, Emil Boc.

Acestea trebuiesc intelese in sensul ca domnul Emil Boc este si primar al Clujului si domnia sa se bazeaza pe recuperarea electoratului PUNR, absorbit de Partidul Conservator, sau din recuperarea electoratului PRM ce se afla in deriva, si care nu trebuie sa se indrepte spre potentialul pol, partidul lui Gigi Becali.

Acesti alegatori raportandu-se pe axa electorala nationalista cu UDMR-ul in celalalt pol. Partidul National Liberal nu are nici cea mai mica inclinatie spre discursul nationalist.

Am mai putea analiza si apetenta Presedintelui Traian Basescu catre colaborarea cu sociatatea civila, pe care am putea interpreta-o ca o aplecare catre ideologia crestin democrata, dar credem ca Presedintele doar foloseste organizatiile neguvernamentale numai in atingerea tintelor si scopurilor si nu putem sa o translatam catre PD.

O alta problema pe care trebuie sa o tratam este pozitinarea Partidului Democrat pe linia „a treia cale”, cea a popularismului crestin – democrat. Analizand situatia electorala constatam ca primul care si-a ocupat pozitia in echiserul politic este PSD-ul, care in 2001 a fuzionat cu Partidul Social Democrat a lui Sergiu Cunescu.

In 2004 s-a format Alianta Dreptate si Adevar cu componentele PNL si PD si care este perceputa in special ca anti-PSD si mai apoi ca liberala. Intervine o mare problema in definirea situatiei electorale de catre simplul elector care nu percepe decat doi poli: PSD si Alianta anti-PSD.

Paradoxal, din aceasta alianta electorala se doreste plecarea spre o „a treia cale” populara, pe care o propune Partidul Democrat.

Exista posibilitatea ca aceasta „a treia cale” sa fie propusa numai de Traian Basescu care trateaza actiunile sale in afara Aliantei ca pe o formula de lupta impotriva „oligarhilor” si „grupurilor de interese nelegitime” si sa fie insusita de Partidul Democrat numai formal.

Este posibil ca aceasta impunere a conceptului de „a treia cale” din punctul de vedere al situatiei electorale pe care si-o defineste alegatorul de rand, sa nu ofere posibilitatea unei definiri corecte ci ar putea duce mai curand la confuzie. Explicatia este cat se poate de simpla: Traian Basescu reprezinta Alianta.

Alegatorul nu percepe componentele aliantei, PNL-ul si PD-ul ca pe niste competitori ci ca pe un intreg cel mult ca pe niste colaboratori. Deci se poate naste paradoxul: PD-ul, componenta a Aliantei ce se afla la putere, se pozitioneaza ca si competitor si nu ca si colaborator al celeilalte componete a Aliantei, PNL-ul.

O concluzie putem trage: fuziunea celor doua partide componente ale Aliantei ar duce la o simplificare a situatiei electorale, aceasta tinzand catre o bipolaritate perfecta, eliminand actuala situatie cu mai multe partide la guvernare si eliminand si „jumatatea de partid”, numind aici UDMR-ul.

Trebuie sa analizam aceasta fuziune si din punctul de vedere a structurii organizatorice. In toate organizatiile celor doua partide exista o lupta continua intre diversii lideri de a controla resursele colective sau individuale ale organizatiei. De asemenea fiecare organizatie se bazeaza pe cativa finantatori care doresc o influenta cat mai mare in organizatie.

Este clar ca finantatorii PNL-ului sunt mai multi, mai potenti si mai fideli fata de cei ai PD-ului. Acestia ar putea bloca fuziunea analizandu-si potentialul de influenta dupa fuziunesi dorind conservarea puterii castigate.

Dar putem trata si altcumva aceasta problema: partidul rezultat dupa fuziune ar fi mai mare, ar avea o forta mai mare, ar castiga mult mai multe locuri in parlament si probabil guvernul nu ar mai fi al unei coalitii de partide ci al partidului rezultat din fuziune. Deci ar exista sanse mai mari ca acesti finantatori sa-si atinga scopurile cu cheltuieli mai mici.

Un alt avantaj ar fi o mai mare masa de resursa umana in noile stucturi ce rezulta: mai multi expeti, mai multi oameni competenti in diversele domenii de actiune, mai multi activisti.

Mutandu-ne pe un alt nivel al analizei organizatorice a celor doua partide observam ca PNL-ul este un partid club, unde amatorii de discutii politice sunt atrasi de un mediu propice dezbaterilor, unde nu exista actiune politica in afara campaniilor electorale. Dar PNL-ul se transforma la cateva luni inainte de alegeri in partid de circumscriptie, membrii actionand spre castigarea alegerilor.

PD-ul in schimb este un partid de avangarda, avand dintotdeauna liderul charismatic, ce impune linia de actiune politica, ce dispune de o mobilitate permanenta a militantilor devotati, care sunt bine instruiti si foarte disciplinati. In perioadele cand este la putere PD-ul are tendinta de a se transforma in partid de mase.

Trebuie sa amintim si tendinta ambelor partide de a se comporta ca partide de clientela ce genereaza un sistem nesanatos, imoral si neprofesional de vot a liderilor si de alegere a condidatilor pentru Parlament, acest sistem fiind in functie de contribuiile materiale sau in functi de serviciile aduse partidului sau in functie de subventiile oferite alegatorilor.

O fuziune ar fi de dorit pentru ca de fapt aceste tipuri diferite si complementare de organizare ar ajuta la crearea partidului de mase: caucus-ul format din militantii disciplinati ai PD pe de o parte si caucus-ul format din grupurile de aristocrati, industriasi si oameni de afaceri, notabilii, cei ce practica profesiuni liberale si specialistii PNL-ului pe cealalta parte, in mod sigur ar creea organizatii mult mai puternice.

Daca PD-ul singur s-ar desprinde din Alianta si ar actiona in sensul de a deveni partid de mase ar avea un electorat foarte volatil si dependent de existenta Presedintelui Basescu.

In acest sens, de o scurta perioada de timp, PD-ul duce o campanie de atragere a alesilor locali PSD, PRM sau PC, care in mare parte sunt perceputi ca „oligarhi locali”. Aici putem veni cu exemplu atragerii primarului Craiovei sau a primarului independent de la Targu Mures.

O alta explicatie a acestei actiuni ar fi o viitoare negociere mai buna a PD-ului cu PNL-ul la care ar intra si un criteriu al numarului de alesi locali.

O alta latura ce trebuie atinsa este problema alegerii liderilor locali. Partidul National Liberal ofera o mai mare libertate filialelor locale in sensul ca acestea isi desemneaza liderul, dar acesta nu este ales pana cand acesta nu are si un sprijin central.

Acesti lideri provin si din alte medii decat dintre militantii partidului, conferind dezavantajul PNL-ului ca acestia nu sunt legati prea tare de organizatii. In schimb Partidul Democrat de obicei impune un lider, din randul militantilor foarte activi, care pana la urma va avea si sprijin local, clivajul centru – provincie fiind mult mai accentuat in Partidul Democrat.

In cazul unei fuziuni trebuie sa se aiba in vedere o negociere care sa stabilesca clari niste reguli de competitie si de alegere a liderului local. De fapt miza alegerilor interne este desemnarea candidatilor pentru alegerile viitoare. Cu alte cuvinte in cadrul negocierilor de fuziune ar trebui sa se stabileasca si regulile de desemnare a candidatilor pentru parlament. Ar fi de dorit ca sa se organizeze alegeri preliminare.

In aceasta eventuala fuziune trebuie sa analizam si imaginea pe care o au cele doua partide in fata electoratului, capacitatile de comunicare si vectorii disponibili pe care ar putea sa ii intrebuinteze partidul ce ar rezulta dupa fuziune.

Este clar ca liderii PNL sunt mult mai vizibili decat cei ai PD. Imaginea PD este data si de presedintele Boc care este primarul Clujului, care se afla la 500 de kilometri de capitala. Acest lucru duce la o ingreunare a deciziilor in partid si a deciziilor in Parlament, ingreunare care este perceputa si de electorat. Emil Boc are o comunicare dificila si nu intotdeauna mesajele sunt bine alese.

Putem aprecia ca Ministrii Vasile Blaga si Anca Boagiu ca si liderii grupurilor parlamentare PD, Radu Berceanu si Cristian Radulescu au o vizibilitate mult mai buna si se bucura de o notorietate si o credibilitate mai mare.

Gestionarea buna a crizelor de anul trecut de catre ministri PNL Nicolaescu si Flutur (inundatiile si gripa aviara), fac ca ministrii liberali sa aiba o imagine mult mai buna. De asemeni trebuie sa amintim si pe Mona Musca care are cea mai mare credibilitate dintre oamenii politici, dupa Presedintele Basescu.

Un alt vector de imagine, care nu este folosit corespunzator de PNL este Theodor Stolojan, in fond unul din artizanii Aliantei si un bun colaborator al presedintelui Basescu.

Trebuie sa remarcam si faptul ca sociatatea civila este mult mai favorabila lui Traian Basescu si Ministrului de Justitie Monica Macovei (fost lider al societatii civile si numita ministru din partea PD), lucru care ofera in fond credibilitate Partidului Democrat.

Daca ar fi sa adunam, un partid rezultat din fuziunea PNL – PD ar avea o imagine buna prin personalitatile sale si o credibilitate foarte mare.

Nu putem sa tragem concluzii fara a analiza si stiuatia din exteriorul celor doua partide.

Partidul Social Democrat trece printr-o criza de lider. Acesta s-a bazat intotdeauna la Ion Iliescu, care dupa 16 ani nu mai poate fi „locomotiva” partidului. Fostul candidat la presedentie, Adrian Nastase, are mari probleme de imagine prin acuzatiile de coruptie ce i se aduc.

Nu este singurul lider care are astfel de probleme: Dan ioan Popescu, liderul organizatiei Bucuresti si fost Ministru al Comertului si Industriei, Mircea Geoana, presedintele PSD si Marean Vanghelie, primarul Sectorului 5 si lista ar putea continua.

Important este ca in acest moment singurul potential lider ar fi Sorin Oprescu, dar acesta nu are o importanta sustinere in PSD, cu toate ca dovedeste calitatile „liderului charismatic”. In aceasta situatie exista pericolul ca o parte a electoratului PSD sa devina inactiv.

Orientarea acestuia catre PRM sau PNG este putin probabila datorita desuietitudinii luptei mediatice dintre cei doi lideri, Vadim Tudor si Gigi Becali.

Cunoscand ca PNL si PD au acelasi scop: castigarea urmatoarelor alegeri in scopul de a mai gestiona cativa ani afacerile publice si tinand cont de cele aratate mai sus putem trage concluzia ca in acest moment si probabil inca cateva luni de zile de acum incolo, ar fi un moment prielnic de organizare a fuziunii dintre PNL si PD.

Aceasta fuziune trebuie sa atenueze punctele slabe ale fiecaruia si sa mareasca calitativ punctele tari ale potentialului partid.

Un avantaj pe care trebuie sa il mentionam este depersonalizare partidului nou rezultat, acesta avand posibilitatea sa nu mai depinda ca imagine si credibilitate de un lider sau de presedintele Basescu. In mod cert recrutarea si selectia personalului se va face dupa criterii cat mai apropiate de moralitate si competenta.

Probabil ca greseala facuta in perioada formarii guvernului, actualii guvernanti nefiind cei care au redactat programul de guvernare prezentat in alegeri, nu sa va mai repeta. Exista posibilitatea ca controlul parlamentar asupra guvernarii si fie real si sa se renunte la controlul Guvernului asupra parlamentarilor puterii.

O alta oportunitate este ca noul partid creeat sa aiba o „capacitate de santaj” mai mare pe scena politica fiind potential cel mai mare partid din Romania.

cosmin.pacuraru@infomix.ro