Dezvrajirea de Sergiu Nicolaescu

Aveam 8 ani cand l-am vazut pe Sergiu Nicolaescu in magazinul universal „Dumbrava” din Sibiu. Fan al filmelor lui, am intrat imediat in fibrilatie, am tras-o pe maica-mea dupa mine sa-mi cumpere un carnetel de 80 de bani si l-am prins tocmai cand dadea sa urce pe scara rulanta. M-a mangaiat pe cap si a zambit ca Andrei din „Pistruiatul”, spunand magulit: „Copii….”. Autograful nu mai stiu cum l-am ratacit, iar peste ani m-am dezvrajit fara durere.

Sergiu Nicolaescu a fost pentru mine, ca pentru milioane de alti romani, o persoana foarte populara. N-as spune un erou, chiar daca la varsta copilariei aveam alt sistem de valori. Ii stiam filmele si era singurul regizor roman al carui nume il cunosteam. In naivitatea mea de copil care recita ca un automat poezii la serbare, desi nu foarte tarziu am aflat si de Europa Libera, exista o acceptare la fel de automata a filmelor lui Sergiu Nicolaescu. Cu deosebirea ca acestea aveau si de ce sa imi placa.

Erau animate, aveau actiune, glume, erau nepretentioase – cam in genul filmelor americane la care mergeam cu prietenii de pe strada. Mai tarziu am aflat de „epopeea cinematografica nationala”, de fragmentele din cuvantarile lui Ceausescu strecurate in discursurile marilor domnitori („Mihai Viteazul”, regizat de Nicolaescu, a fost un hit construit pe soclul domnitorului cel mai apreciat de Ceausescu), de compromisurile pe care trebuia sa le faci daca doreai sa fii regizor in comunism.

La fel de tarziu am aflat de alti cineasti ca Lucian Pintilie si Mircea Saucan care ori au plecat din tara ori au ramas si s-au imbolnavit ca n-au putut face filmele pe care le doreau, cand altii au stiut sa se mentina, fara scrupule ori remuscari, in gratiile puterii.

Cand filmele confratilor sai, in cazul in care erau aprobate, erau forfecate la nesfarsit, iar dupa premiera ingropate in vreun cinematograf marginal, Sergiu Nicolaescu ramanea singurul cineast care beneficia de ajutorul armatei pentru impresionantele sale productii.

E de admirat capacitatea acestui om de a rezista o viata intreaga descurcandu-se in orice context nu pentru a supravietui, ci pentru mai mult de atat. Pe celalalt taler al balantei sta integritatea morala. Sper ca nu vor fi prea multi cei care vor spune: „S-a descurcat, foarte bine!”, desi societatea de azi favorizeaza tot mai mult acest gen de idei.

Cred ca la modul ideal, disparitia lui Sergiu Nicolaescu ar trebui sa marcheze un moment de cotitura in mentalul colectiv pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, cu totii ar trebui sa ne dezvrajim de filmele sale, iar dezvrajirea ar fi un semn de insanatosire a natiei.

Pana la urma, nici nu mai conteaza daca Sergiu Nicolaescu isi facea filmele copiind filme de succes de prin alte parti, dar unii dintre noi nu ne dam seama nici azi ca filmele sale au facut jocul ideologiei comuniste, fiind micul drog de care aveam nevoie ca sa rezistam obedienti. Ele ne ofereau sentimentul reconfortant al unei istorii marete – in care, subliminal, intra si prezentul pe care il traiam -, la care se adauga iluzia data de dolce far niente-ele unor filme aparent lipsite de pretentii.

E un merit paradoxal pe care Sergiu Nicolaescu si l-a asumat, facand entertainment intr-o societate opresiva şi cu sprijinul opresorului. Si mai paradoxal este ca are in continuare extrem de multi fani.

Cei care i-au ramas fideli si-l asuma cu totul, cu tot ce a facut, de la „Dacii” pana la „Ultimul corupt din Romania” (cel din urma titlu), trecand prin „Pentru patrie”, seria Comisarului Moldovan si „Ciuleandra” , si pana la patina elegiaca pe care filmele sale au capatat-o de la „Orient Express” incoace, cand isi pierduse suflul, dar simtea nevoia unui testament complet (nu doar estetic).

In ultimele filme, Sergiu Nicolaescu era tot mai contemplativ, presimtind sfarsitul unei lumi, desi in viata publica a continuat sa fie prezent, fiind persoana care s-a opus cel mai mult reformei in cinematografie – si cea care a fost cea mai influenta.

Si din acest punct de vedere, paradigma se schimba acum. Sa vedem in ce directie o va lua filmul romanesc dupa Sergiu Nicolaescu. E drept, e imposibil sa-ti imaginezi cum ar fi aratat cinematografia romana fara el. Nici un alt regizor roman nu a facut atatea filme si nu s-a bucurat de atata succes de public. Astept ca peste un timp un tanar regizor sa faca un film inteligent si onest despre acest controversat personaj. Cand acest film va apare, probabil ca acela va fi momentul cand ne vom fi dezvrajit cu totul.

Filme regizate de Sergiu Nicolaescu:

„Ultimul corupt din Romania” (2012)

„Poker” (2010)

„Carol I” (2009)

„Supravieţuitorul” (2008)

„15” (2005)

„Afganistan” (2004)

„Orient Express” 2004)

„Triunghiul mortii” (1999)

„Punctul zero” (1996)

„Inceputul adevarului / Oglinda” (1993)

„Coroana de foc” (1990)

„Mircea” (1989)

„Francois Villon, poetul vagabond” (1987)

„Cautatorii de aur” (1986)

„Noi, cei din linia intai” (1986)

„Ciuleandra” (1985)

„Ringul” (1985)

„Ziua Z” (1985)

„Viraj periculos” (1983)

„Intalnirea” (1982)

„Wilhelm Cuceritorul / Glorie şi onoare (Cucerirea Angliei)” (1982)

„Duelul” (1981)

„Capcana mercenarilor” (1980)

„Ultima noapte de dragoste” (1980)

„Mihail, caine de circ” (1979)

„Nea Marin Miliardar” (1979)

„Pentru patrie” (1978)

„Revansa” (1978)

„Osanda” (1977)

„Razboiul Independentei” (serial TV) (1977)

„Accident” (1976)

„Insula comorilor” (1975)

„Piratii din Pacific” (1975)

„Zile fierbinti” (1975)

„Nemuritorii” (1974)

„Un comisar acuza” (1974)

„Ultimul cartus” (1973)

„Atunci i-am condamnat pe toti la moarte” (1972)

„Cu mainile curate” (1972)

„Der Seewolf „/ „Lupul marilor” (1971)

„Mihai Viteazul” (1970)

„Aventure en Ontario” / „Aventuri in Ontario” (1969)

„La prairie” (1968)

„Ultimul mohican” (1968)

„Dacii” (1967)