Sari direct la conținut

DNA a extins urmărirea penală în dosarul Coldea – Dumbravă pentru trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat

HotNews.ro
Florian Coldea, Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru
Florian Coldea, Foto: Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au anunțat luni că au dispus extinderea urmăririi penale față de cele patru persoane inculpate în dosarul Coldea-Dumbravă.

Este vorba despre fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, generalul Dumitru Dumbravă – fost șef în SRI, avocatul Doru Trăilă și Dan Tocaci – un apropiat al celor trei.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale fată de cele patru persoane menționate în comunicatul inițial (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență (față de trei persoane) și constituire a unui grup infracțional organizat”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, anchetatorii susțin că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

  • „În cursul anului 2023, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600.000 de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat.
  • În contextul menționat mai sus, martorul, prin intermediul unei rude, ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială din folosul pretins, respectiv suma de aproximativ 234.000 de euro.
  • În același timp, inculpații ar fi folosit o societate de avocatură pentru a transfera sumele de bani provenite de la potențialii beneficiari ai presupusului trafic de influență către societățile de consultanță pe care le controlează, creând aparența de legalitate a acestui circuit financiar, prin încheierea unor contracte de asistență juridică, respectiv contracte de consultanță.
  • În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor”.

Florian Coldea s-a prezentat, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

El a fost chemat pentru a-i fi aduse la cunoştinţă noi acuzaţii şi prelungirea controlului judiciar, conform unor surse judiciare citate de Agerpres.

DNA a anunţat pe 24 mai că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea şi pe generalul Dumitru Dumbravă, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti şi o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea”, a transmis inițial DNA, într-un comunicat.

Dosarul a fost deschis în urma unui denunţ formulat de către omul de afaceri Cătălin Hideg.

„În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată şi că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale. În contextul menţionat mai sus, în aceeaşi perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro”, conform procurorilor DNA.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane juridice cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

De asemenea, inculpaţii vor depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei (stabilită faţă de cei doi oameni de afaceri şi avocatul din cadrul Baroului Bucureşti), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceloraşi sume de bani, în favoarea DNA.

Cătălin Hideg a declarat în luna mai că Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.

Hideg, patron al companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.

Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.

„Am avut o întâlnire cu domnul Dumbravă, care l-a recomandat pe domnul Trăilă ca viitorul meu avocat. Am fost la dânsul la birou, la cabinetul de avocatură, unde mi-au spus iniţial că vor 700.000 de euro plus TVA. Ulterior, eu i-am spus că e o sumă foarte mare, că nu am mai văzut asemenea onorarii în România. Dânsul mi-a spus că aşa a primit ordine de la domnii generali, că asta e suma pe care trebuie să o plătesc dacă vor să mă ia ca şi client. I-am spus că este foarte mult şi ofer suma de 500.000 de euro. Dânsul a zis: ‘Bine, nu pot să decid eu, trebuie să vorbesc cu domnii generali şi peste câteva zile să vă transmit care a fost decizia. Ulterior, m-am prezentat din nou la cabinetul domnului avocat Trăilă şi mi-a spus că singura variantă pe care o acceptă este de 600.000 de euro cu TVA, altfel nu putem încheia acest contract de asistenţă juridică. Şi am semnat contractul”, a afirmat Cătălin Hideg, într-o intervenţie la Antena 3 CNN.

În schimbul acestor bani, i s-ar fi promis „optimizarea problemelor sale din justiţie”, adică să primească o pedeapsă cu suspendare. „Când am încheiat contractul, mi-au spus că dacă lucrurile decurg bine la instanţa de fond şi judecătorul, care a fost student al domnului Trăilă, va da o rezoluţie pozitivă, la Curtea de Apel va fi mai simplu şi că vom scădea aceşti ani”, a spus Hideg.

Cătălin Hideg a mai susţinut că a plătit o primă tranşă de 100.000 de euro, însă nu a mai avut bani, după care ar fi fost ameninţat să achite restul sumei. El a precizat că a depus un denunţ la DNA şi peste 20 de înregistrări cu „probe clare” împotriva celor care l-au ameninţat.

Citiți și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro