Sari direct la conținut

DOCUMENT O instituție a statului arată, punct cu punct, cum a fost favorizată firma prietenului lui Iohannis în licitația pentru mașinile Poliției

HotNews.ro
BMW-uri Poliție, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
BMW-uri Poliție, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Combinația de specificații tehnice pentru cele 600 de autospeciale ale Poliției au făcut ca firma Automobile Bavaria, a prietenului președintelui Iohannis, să nu aibă practic concurent la licitație, autoritatea contractantă nejustificând cerințele foarte specifice. Asta reiese, negru pe alb, din raportul de neconformitate al Direcției Generale Organismul Intermediar pentru Transport din Ministerul Transporturilor, prin care se finanțează din fonduri europene achiziția MAI.

Mai exact, potrivit documentului prezentat marți de președintele USR, Cătălin Drulă, au fost excluse din start vehicule de la firme precum Audi, Volkswagen, Mercedes, Porsche sau Skoda, în cerințe încadrându-se doar BMW-urile de la Automobile Bavaria.

CONSULTĂ AICI RAPORTUL DE NECONFORMITATE DAT DE TRANSPORTURI

Specificațiile tehnice incluse în documentația de atribuire de către autoritatea contractantă se referă la cerinte tehnice foarte specifice, respectiv:

  • cutie de viteze automată exclusiv cu 8+1 trepte;
  • ampatament de min. 2.800 mm și max. 3.000 mm;
  • lățime de min. 1.800 mm și max 2.100 mm;
  • înălțime de min. 1.410 mm și max 1.450 mm – lungimea de min 4.500 mm și max 4.800 mm.

„Combinația acestor aspecte tehnice foarte specifice restrânge în mare măsură concurența, deoarece, prin comparația vehiculelor similare de clasă cu vehiculul ofertat de S.C. Automobile Bavaria S.R.L. (BMW seria 3), rezultă urmatoarele:

  • cerința din specificațiile tehnice cu privire la necesitatea unei cutii de viteze 8+1 exclude un număr mare de vehicule de clasă similară (de la Audi, Volkswagen și Mercedes, precum și toate vehiculele Porsche comparabile,
  • Porsche a depus o solicitarea de clarificari nr.DFL 881/ 19.05.2022), sistemul de transport fiind proiectat diferit de catre concurenții primari.
  • cerinta privind ampatamentul exclude, de exemplu, autovehicule precum Skoda Octavia (utilizat de alte forte de poliție), ampatamentul acestui tip de autovehicul este de 2680 mm, mai puțin decat minimul de 2800 mm;
  • cerinta de lungime a exclus alti potențiali producatori”, se arată în raportul de neconformitate al DGOIT.

Potrivit documentului, „combinatia de cerinte tehnice foarte specifice fară justificarea corespunzatoare legată de utilizare și/sau alte constrângeri a condus la restrictii tehnice, fiind restrânsă în mod nejustificat concurența, cu încalcarea articolului 18 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE”.

Direcția din Transporturi, concluzionează în raport că, Poliția a stabilit criterii sau condiții care, deși nu sunt discriminatorii pe baza preferințelor nationale, regionale sau locale, conduc la restrictionarea accesului operatorilor economici la procedura de achiziție”, aplicând o penalizare de 10%.

Cum a justificat Poliția că BMW-urile sunt cele mai bune

În Raportul de neconformitate a achiziției, se precizează că punctul de vedere justificativ transmis de Interne întărește, de fapt, concluziile experților că accesul celorlalți operatori economici a fost restricționat la licitație.

Poliția a invocat faptul că trebuie să aibă mașini cu o dotare cel putin similară cu cea a contravenienților, că trebuie să aibă loc pentru drug și alcool teste, că polițiștii trebuie să intre în mașini echipați cu vestă și baston sau că trebuie să vorbească la stație în timp ce conduc. În plus, s-au invocat legile fizicii, când și cum se poate răsturna o mașină.

Iată ce a scris Poliția în punctul de vedere transmis Transporturilor:

  • Astfel, așa cum am arătat, aspectele tehnice impuse iși au justificarea în specificul activitătii poliției rutiere care necesită o dotare cel putin similară cu cea a cetățenilor care savârșesc contravenții pe drumurile publice, periclitând siguranta cetateanului prin conduita manifestată.
  • Astfel, cu cât lățimea unui autovehicul este mai mică, cu atât capacitatea de a se încadra pe trasa dorită de polițist în conditiile utilizării extreme (operativ) este mai mică. La baza acestora stau principiile fundamentale ale fizicii care pot determina răsturnarea unui autovehicul mult mai ușor, când lățimea acestuia este mai mică.
  • În specificața tehnică au fost supuse spre aprobare un ampatament de minim 2800mm și maxim 3000mm și o lătime de minim 1800mm și maxim de 2100mm. Astfel, ampatamentul influenteaza stabilitatea, manevrabilitatea și comportamentul la frânare al autovehiculului, precum și dimensiunea interioară a autovehicului (habitaclu) raportată la aceleași necesități de încadrare în eficiență și consum. Practic nu se putea permite accesul unor variatii mari de caroserie, în lățime sau ampatament, ale constructorilor auto, decât cele uzuale pentru tipul de caroserie AA. În concret intervalul de limite a fost ales marjându-se pe optimizarea raportului dintre nevoile ocupanților (spatiu disponibil dotarii specifice ulterioare, truse pentru alcool, droguri, radare și altele) și parametrii menționați.
  • Totodata, s-a avut în vedere accesibilitatea în habitaclu a polițistului cu echipamentul din dotare (vesta, pistol, baston etc.), o dimensiune mai joasă a caroseriei nu asigura posibilitatea politistului de a ajunge facil în interior.
  • Cutia de viteze automată permite polițistului desfășurarea altor activități operative in timpul conducerii, respectiv utilizarea stației de emisie recepție, comanda semnalelor acustice și luminoase, etc.
  • Cutia de viteze cu 8+1 rapoarte conduce la o economie mai mare de carburant și o limitare a pierderii din putere a motorului.

Drulă: „Documentele arată cum 50 de milioane de lei au fost jefuite din bugetul statului”

Potrivit unui alt document prezentat de Cătălin Drulă, până acum nu a fost depusă nicio cerere de rambursare, deși acestea erau cuprinse în calendar. Internele au precizat că pot face acest lucru până la finalul lunii ianuarie.

„Documentele arată cum 50 de milioane de lei au fost jefuite din bugetul statului pentru ca acești bani să fie dați unei clientele de partid. Arată cum Bode a mințit permanent și este acoperit de Predoiu prin nerambursarea acestor bani europeni pentru proiectul BMW-urilor de la prietenul președintelui Klaus Iohannis. Documentele indică faptul că, deși erau disponibile pentru rambursare fonduri semnificative din partea Uniunii Europene, nu a fost făcută nicio solicitare în acest sens. Astfel, în luna iulie 2023, ar fi trebuit cerute 14 milioane de lei, iar în septembrie 2023, 12 milioane de lei.”, a declarat Drulă.

Parchetul Uniunii Europene și DNA cercetează contractul de achiziție încheiat de Poliția Română cu firma Automobile Bavaria, pentru cumpărarea a 600 de mașini BMW.

Presa a semnalat, în septembrie anul trecut, că Inspectoratul general al Poliției Române (IGPR) cumpără 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL, firmă condusă de Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis. Sindicatul Europol a acuzat o licitație cu dedicație.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că prietenia sa cu omul de afaceri Michael Schmidt nu a contat în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW şi a subliniat că, dacă sunt suspiciuni privind legalitatea procedurii, există suficiente autorităţi competente să facă verificări.

„Acum, despre prietenia cu mine pot să vă spun că nu a contat, cu siguranță, iar informațiile mele despre această procedură sunt doar cele care au apărut pe sursele deschise, adică pe media. Însă, pot să vă spun un lucru foarte clar, dacă există suspiciuni, atunci avem suficiente autorități competente să verifice aceste lucruri. Și, dacă îmi permiteți, mă aștept ca aceste autorități să verifice toate lucrurile la sânge. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu și poziția mea să fie trase într-o chestiune care poate fi verificată tehnic. Cred că este evident pentru toată lumea că eu personal nu am nicio treabă cu această achiziție, dar dacă există, încă o dată, dacă există suspiciuni, atunci mă aștept la clarificări și cam foarte repede”, a spus șeful statului.

Automobile Bavaria a spus ulterior că Michael Schmidt, fondatorul companiei și apropiat al președintelui Iohannis, „nu mai deține nicio funcție și nu este implicat în operațiunile din România”.

Poliția Română susține că a ajuns să cumpere „un minim de 300 și un maxim de 600 de autoturisme marca BMW” de la firma condusă de un prieten al președintelui Iohannis pe motiv că la licitație s-a prezentat un singur distribuitor, deși patru producători îndeplineau cerințele, Mercedes, Jaguar și Alfa Romeo.

Sursa citată susține că demararea procedurilor pentru stabilirea specificațiilor tehnice datează din 2018, iar acestea „sunt aliniate standardelor europene”.

Poliția mai spune că a fost semnat un acord cadru, pentru un minim de 300 și un maxim de 600 de autoturisme marca BMW, seria 3, 4×4, la un preț per unitate de numai 32.000 de euro, fără TVA, iar în cei 32.000 de euro, intră și dotări specifice muncii de poliție, de aproximativ 4.000 de euro, respectiv, rampă, colantare, baterie suplimentară, precum și un set de anvelope de iarnă.

Pentru detalii citește:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro