Sari direct la conținut

Dominic Fritz, acuzat de Agenția Națională de Integritate că a comis un conflict de interese administrativ / Replica primarului din Timișoara

HotNews.ro
Dominic Fritz, Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Dominic Fritz, Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Dominic Fritz este acuzat că a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică, iar, după ce a devenit primar al Timișoarei, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese, transmite Agenția Națională de Integritate într-un comunicat de presă.

„Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019”, precizează ANI.

Dacă decizia ANI va fi confirmată în instanță, Fritz „va fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, potrivit legii.

Fritz: „Demersul este absurd”

În replică, Dominic Fritz transmite „că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte” și va contesta în instanță decizia ANI.

„E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani”, precizează Fritz.

Primarul explică și tot circuitul actului administrativ care a dus la această acuzație. „Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL”, argumentează Fritz.

„Arhitectul, care NU este beneficiarul PUZ-ului cum susține ANI, ci doar l-a elaborat pentru un client, fără să beneficieze în vreun fel de votare sau ne-votarea lui, este și consilier local USR. A împrumutat campania de primar din 2020 cu 25.000 lei, sumă din care eu personal nu am văzut niciun leu și care au fost restituiți în momentul în care AEP a returnat banii de campanie (așa se finanțează campaniile electorale în România)”, mai spune Fritz.

Prefectul de Giurgiu, în incompatibilitate

ANI o acuză pe Florentina Stănculescu, prefect al județului Giurgiu, de incompatibilitate.„Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 noiembrie 2022, întrucât, exercită funcția de vicepreședinte al unui partid politic simultan cu deținerea funcției publice din cadrul Consiliului Județean Giurgiu, încălcând astfel prevederile art. 98, alin (2) din Legea nr. 161/2003”, spune ANI.

ANI mai precizează că „persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

INTERVIURILE HotNews.ro