Sari direct la conținut

Donald Trump laudă academia West Point după ce a anulat un premiu pentru actorul Tom Hanks: „E distructiv”

HotNews.ro
Donald Trump laudă academia West Point după ce a anulat un premiu pentru actorul Tom Hanks: „E distructiv”
Tom Hanks, fotografiat la premiera din Los Angeles a noului său film „Here”, FOTO: Xavier Collin-Image Press Agency / SplashNews.com / Profimedia Images

Președintele american Donald Trump a reacționat pe rețelele de socializare după ce prestigioasa academie militară West Point a anulat o ceremonie de premiere menită să-l onoreze pe actorul Tom Hanks, pe care liderul de la Casa Albă l-a descris drept un „beneficiar distructiv, woke” al distincției, relatează revista Variety.

„Măreața noastră academie West Point (care devine tot mai măreață pe zi ce trece!) a anulat deștept Ceremonia de Premiere pentru actorul Tom Hanks”, a scris Trump într-un mesaj distribuit pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

„O mișcare importantă! Nu avem nevoie de beneficiari distructivi și WOKE care să primească prețioasele noastre Distincții Americane!!! Sperăm că Academia Americană de Film și alte spectacole false de premiere vor analiza standardele și practicile lor în numele Corectitudinii și Dreptății. Priviți cum RATINGURILE lor MOARTE vor EXPLODA!”, a adăugat el.

Mark Bieger, președintele și directorul general al Asociației Absolvenților West Point, a anunțat anularea ceremoniei de decernare a premiului pentru Hanks într-un email trimis cadrelor universitare. El a apărat decizia spunând că aceasta va permite West Point să „se concentreze pe misiunea sa de bază: pregătirea cadeților pentru a conduce, a lupta și a învinge ca ofițeri în cea mai letală forță din lume, Armata Statelor Unite”.

Ceremonia de premiere West Point urma să aibă loc pe 25 septembrie. Hanks ar fi fost onorat ca un „cetățean remarcabil” din afara organizației West Point, datorită istoriei sale de implicare în activități de filantropie care exemplifică „Datoria, Onoarea, Țara” – cele trei idealuri fundamentale ale academiei West Point.

Trump este cunoscut pentru folosirea rețelelor sociale ca armă împotriva actorilor de la Hollywood. El l-a atacat anul trecut pe George Clooney, numindu-l un „actor de filme fals”, după ce Clooney i-a cerut lui Joe Biden să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale organizate de SUA în noiembrie anul trecut.

INTERVIURILE HotNews.ro