Donald Trump, încolțit de dosare judiciare, îl atacă pe Jeff Sessions
Condamnarea unuia dintre foștii lui directori de campanie, Paul Manafort, și decizia fostului lui avocat Michael Cohen de a-l implica într-o încălcare a regulilor de finanțare a campaniilor electorale, l-a ridicat pe Donald Trump, joi, 23 august, împotriva propriului ministru al justiției, “Pun acum totdeauna ‘justiție’ între ghilimele”, a asigurat președintele Statelor Unite într-un interviu în forță acordat canalului conservator Fox News, potrivit Rador, care citează Le Monde.
Donald Trump îi reproșează de un an ministrului său Jeff Sessions, fost senator republican de Alabama, decizia lui de a se recuza din ancheta privind amestecul atribuit Rusiei în timpul campaniei prezidențiale din 2016. El este convins că această decizie, motivată de faptul că procurorul general omisese să facă publice întâlniri cu oficiali ruși în aceeași perioadă în timpul audierilor în Senat, l-a lipsit de o pavăza contra investigațiilor în curs.
“Democrații sunt cu adevărat puternici în cadrul ministerului justiției. (…) Jeff Sessions n-a preluat niciodată controlul ministerului și asta e ceva destul de incredibil”, a adăugat el joi, reluând teza unei abordări ideologice reproșate cu regularitate echipei procurorului special însărcinat cu ancheta rusă, Robert Mueller, numit de propria sa administrație.
Speculații privind o eventuală demitere
Procurorul general al Statelor Unite, deși obișnuit cu aceste critici repetate, a decis să riposteze imediat anunțând că atâta vreme cât își va exercita funcția, “acțiunile ministerului justiției nu vor fi influențate nepotrivit de considerente politice”.
În vreme ce ruptura dintre cei doi oameni care au participat la o reuniune comună la Casa Albă, joi, apare ca ireparabilă, acest schimb de mesaje alimentează speculațiile privind o eventuală demitere grăbită a lui Jeff Sessions, ceea ce a determinat mai mulți senatori republicani să reacționeze, separat. “Nu avem timp și nu există un candidat probabil care să poată fi confirmat, după părerea mea, în actualele împrejurări”, a asigurat John Cornyn (Texas).
Președintele comisiei legislative răspunzătoare de audierea unui candidat la conducerea ministerului justiției, Chuck Grassley (Iowa), a jurat, dimpotrivă, că o asemenea audiere s-ar putea ține în toamna. În interviul acordat Fox News, Donald Trump i-a atacat virulent de “denunțători” (flippers), termen pe care îl folosește pentru a desemna persoanele care încheie înțelegeri cu autoritățile judiciare pentru a obține clemență.
“Asta ar trebui să fie aproape interzis. Nu e drept. (…) [Asta îi incită] să spună lucruri rele despre cineva (…) să inventeze minciuni”, a continuat președintele.
Imunitate judiciară
Avea desigur în minte decizia fostului său avocat de a pleda vinovat în dosarul care-l privește, cel al unei finanțări oculte legate de campania prezidențială din 2016.
Michael Cohen a cumpărat cu bani grei tăcerea a două femei care susțineau că au avut în trecut o relație extraconjugală cu magnatul imobiliar. După-amiază, presa americană a dezvăluit totuși că un apropiat al președintelui, patronul unui grup de presă care l-a susținut constant în campanie, a obținut imunitate din partea justiției, ca și unul dintre apropiații lui, în schimbul unor informații privind aceste tranzacții.
David Pecker, care conduce tabloidul The National Enquirer, ar fi plătit suma de 150.000 de dolari pentru a obține exclusivitatea confidențelor unei foste model a Playboy, Karen McDougal, fără a le publica însă. El ar fi jucat un rol și în tranzacțiile cu o fostă actriță porno, Stephanie Clifford, cunoscută și sub numele de “Stormy Daniels“. Potrivit informațiilor publicate joi, documente prezentate ca potențial deranjante pentru Donald Trump ar fi fost păstrate într-o casă de bani.
The National Enquirer își înmulțise în timpul campaniei electorale manșetele excesive care sunt marca sa de fabricație contra candidatei democrate, Hillary Clinton. Una dintre ele afirmase chiar că fostul secretar de stat, prezentată ca grav bolnavă, nu mai are decât șase luni de trăit.