Două filme de Krzystof Kieslowski

Nu e pentru prima oară când observ că TVR nu are nu știința, căci știință cred că ar mai avea dat fiind faptul că încă dispune de profesioniști dintre care mulți de top, ci capacitatea de a-și promova așa cum s-ar cuveni faptele bune. Cele care îi justifică, la urma urmei, existența și înseamnă esența cărții sale de vizită.

Iată, de câteva săptămâni încoace TVR Cultural difuzează o neasumată și nici prezentata ca atare retrospectivă Krzysztof Kieslowski. Regizorul polonez căruia i-a fost consacrată o retrospectivă similară la ediția din anul 2022 a TIFF. Telespectatorul român are astfel șansa nesperată de a vedea sau revedea câteva dintre cele mai bune filme produse în Polonia anilor 80. O Polonie contestatară, marcată de evenimentele din august 1980, de acțiunile sindicatului Solidaritatea, fie el legal sau nu, de Legea marțială promulgată de generalul Wojciech Jaruzelski la 13 decembrie 1981. Lege ale cărei efecte s-au resimțit ca atare până către finalul ultimului deceniu comunist.

În respectiva Polonie s-au produs filme de un curaj inimaginabil pentru noi, românii, filme în care se vorbea deschis despre mai toate hibele societății comuniste. Despre falsele valori, despre utopie, despre minciuni și inegalități, despre lipsuri, frig și foame, despre imoralitate ca politică de stat, despre cenzura care figurau printre principalii ei descriptori. Sigur, nu toate aceste filme au fost pe placul autorităților, nu toate au trecut ușor. De pildă, un film precum Autorul, care vorbea despre cenzură, i-a nemulțumit pe mulți. În Fără sfârșit (alt prilej de critici și discuții contradictorii, criticile venind și dinspre putere, și dinspre Solidaritatea)se auzea întrebarea referitoare la viitorul comunist al țării. Care părea atunci incontestabil. Și care în alte părți nici nu putea fi în vreun fel pus la îndoială. Însă și numai a pune problema unei posibile căderi a comunismului era ceva inimaginabil în România comunistă. Și cu toate acestea, Kieslowski a putut lucra pe mai departe și nu altundeva decât în țara lui, a putut filma și oferi publicului larg, între altele, celebrul său Decalog, difuzat și de TVR la începutul primului deceniu post-comunist.

Filme precum cele regizate de Kieslowski, precum Un scurt filmdespre omor, despre care am intenția de a scrie în rândurile ce urmează erau de neimaginat în România comunistă. În 1982-1983, Dan Pița, de pildă, realiza Faleze de nisip, un film infinit mai benign decât producțiile poloneze lui Wajda sau Kieslowski (cf. Cristian Tudor Popescu- Filmul surd în România mută), și cu toate acestea creația respectivă a stârnit furia dictatorului Nicolae Ceaușescu. La numai o săptămână de la premiera de la finele lui ianuarie 1983, producția a fost scoasă de pe marele ecrane, iar în vara aceluiași an Cel mai iubit fiu al poporului denunța cu voce tare ” decadența care se vede că este în capul scenariștilor și regizorilor”. Încă o dovadă, după Reconstituirea, după O sută de lei, după Un film cu o fată fermecătoare, după piedicile puse în calea lui Pintilie că regimul comunist nu a fost peste tot la fel, că în România el are o formă dură, încă o confirmare a justeței întrebărilor referitoare la câte feluri de socialism există pe care le formulase marele jurnalist Noel Bernard într-unul dintre editorialele sale rostite de la microfonul Europei Libere.

Încă de la primele secvențe, Un scurt film despre omor șochează prin violență. Vedem un șobolan în apă, mai apoi o pisică spânzurată, ceva mai încolo câteva cadre insistă asupra unui grup de golani care se recomandă ca atare agresându-i pe toți cei aflați întâmplător pe stradă. Jacek Lazar (Miroslaw Beka), tânărul plecat de acasă fiindcă nu mai suporta amintirea circumstanțelor în care murise în urmă cu cinci ani unica lui soră, hoinărește prin oraș ore întregi aiurea, lovește fără motiv un alt tânăr întâlnit întâmplător într-o toaletă publică. Pentru ca mai apoi să îl omoare cu o patologică plăcere a crimei pe șoferul de taxi Waldemar Rekowski (Jan Tesarz). Nici el tocmai un sfânt. Șoferului îi place să își agreseze clienții, să chinuie animalele, acceptă comenzi bizare și are aninate în mașină tot felul de obiecte simptomatice pentru înclinația lui înspre rău.

Filmul este scurt, așa cum îl definește titlul, are de abia cu ceva mai mult de 80 de minute, este dezvoltarea pentru marele ecran al celui de-al cincilea episod din Decalog, filmat în 1987. Scurt fiind, însă nu numai din această cauză, Un scurt film despre omor nu ne oferă nici cel mai mic indiciu asupra motivelor ce l-au determinat pe Jacek să omoare, despre cum a fost prins și arestat de miliție, despre cum s-a întâmplat să îl aibă la proces drept avocat pe nou intratul în profesie Piotr Balicki (Krzystof Lobisz), adept al abolirii pedepsei cu moartea. Abolire pe care o susține cu un citat celebru din Marx cu ocazia examenului de intrare în barou. În schimb, pelicula insistă asupra spălatului îndelung al mașinii de taximetrist, asupra mizeriei copleșitoare din cartierele de blocuri mărginașe, asupra pregătirii crimei. Șoferul de taxi se va întâlni pentru câteva secunde absolut întâmplător cu fata pe care ar vrea să o plimbe cu mașina de abia furată Jacek, avocatul Balicki se va afla în același bar prin care va trece viitorul criminal. Să fie oare fata respectivă cea care îl denunță pe Jacek, să însemne oare acea întâlnire întâmplătoare motivele ce explică starea de disperare ce îl domină pe tânărul avocat după ce, după o pledoarie impecabilă, pierde un proces care nu prea avea cum să fie câștigat? De fapt, nu asta interesează. Citeste intregul articol si ccomenteaza pe Contributors.ro