Dragalasenia profesionista (de Razvan Exarhu)

As vrea sa ma bucur de crearea posibilitatii calaririi unui cal. Aceasta este o fraza rostita de o doamna (ca altfel nu pot sa-i spun aici) in emisiunea „Schimb de mame”, acum ceva timp. Ea voia sa spuna ca i-ar placea sa calareasca, dar pentru ca aparea la televizor si pentru ca voia sa fie si draguta, si interesanta, si elevata in acelasi timp, a formulat putin mai amplu.

Am mai intalnit un chelner cu fata de hot de masini, intr-un restaurant unde se aduna de obicei hotii de masini si dealerii de droguri, care a intrebat cu multa amabilitate: serviti masuta? Masuta???!!! O alta doamna, recitand reteta salatei dobrogene, s-a intrerupt atunci cand a ajuns la ingredientul marar, pentru a incerca sa afle cu multa deferenta, dar si cu un pic de ingrijorare: suportati mararul?!

De la suportati mararul si serviti masuta nu e decat un pas pana la conversatiile de plastic si mimica de latex care ne asteapta dupa ce vom deveni si noi ceva mai europeni. Zambetele de cretini, amabilitatea angro ca pentru handicapati, sentimentul obligatoriu ca traim intr-o lume minunata vor invada si ultimele oaze de normalitate in care gesturile si cuvintele exprima ceea ce sunt.

Observ cu spranceana ridicata cu cata bucurie trecem direct de la epoca de piatra la epoca de plastic.

Producatorii de legume particulari sunt mandri (am vazut reportaje entuziaste la televizor) ca obtin produse exact ca in UE, adica fix fara niciun gust. Adica o sa fim si noi la fel de anesteziati ca toate populatiile europene care cred ca normele sunt comestibile si ca majoritatea alimentelor trebuie ajutate sa aiba gust, pentru ca natura nu prea are posibilitati.

Uitati-va pe lista de ingrediente a iaurturilor naturale si o sa descoperiti ca mai toate contin lapte praf. Nu e trecuta si cantitatea de colagen, desigur, dar cine si-ar fi inchipuit ca specia umana e atat de sofisticata incat poate ajunge sa consume lactate care nu contin urma de lapte?!

In acelasi timp, la noi in tara exista un comitet, o comitie, ceva acolo, care se ocupa de brandul de patrie. Sigur ca o gaina fara cap, zbatandu-se, nu e un brand bun in aceste momente atat de aviare, dar el nu este lipsit complet de substanta.

Pentru ca acest simbol atat de apetisant ne arata ca suntem plini de vitalitate, ca nu renuntam la lupta, ca macar ne zbatem, ne aducem aportul, cum se mai spune pe la oras. Aceasta lunga absenta a actiunii nu exprima decat entuziasmul cu care vrem si noi sa devenim zombies.

Intamplarea si mimetismul primar sunt componentele de baza ale strategiei tuturor desteptilor care isi dau cu parerea pe viata noastra.

Si cum nimeni nu stie ce are de facut, incotro se indreapta si cine este, primul lucru pe care se apuca sa-l faca este sa-si puna gresie, faianta si termopane, dupa care isi vopseste casa in galben, pune jaluzele verticale albastre si se simte al dracului de european. In loc sa cheme o salvare, el cheama televiziunea sa le arate si altora in ce hal de imbecilitate ar trebui sa ajungem cu totii.

Iar in tot acest timp lumea trebuie sa zambeasca amabil, tot din ratiuni europene, sa vorbeasca profesionist, adica fara sa inteleaga ce spune, sa execute programul de dragalasenie fara sa clipeasca si fara sa se implice.

Vai, si ne punem toti ochelari de oameni cu o psihologie complexa si ne imbracam dragut, si mancam mancare draguta in restaurante dragute, unde chelnerii ne scuipa dragut in farfurie daca le cerem dragut ceva.

Si putem sa si zambim dragut tot timpul si sa ni se para dragut faptul ca nu intelegem nimic si sa discutam numai lucruri dragute, fara sa atingem subiecte delicate, remarcand cat de draguta este sotia unui imbecil numai pentru ca este puternic. Mai putem sa facem si glume dragute si sa subliniem faptul ca lumea este, de fapt, foarte draguta, pentru ca si casele sunt la fel, si canapelele.

Si e foarte dragut si faptul ca si masinile sunt identice. Mai ales, cel mai dragut e faptul ca toti gandim acelasi lucru si ca suntem convinsi ca suntem la fel de draguti si ca trebuie sa fim poate chiar mai draguti decat oamenii pe care ii dispretuim. Dar si in acest caz, noi stim sa fim profesionisti si sa ne exprimam corect politic: Fiti amabili, hai sictir, daca nu va suparati!