Dragi colegi, acum e momentul (scrisoare deschisa)

Dragi colegi ziaristi, fotoreporteri, reporteri, producatori, sefi de productie, soferi si general manageri, a venit si vremea noastra. Dinu Patriciu tocmai a achizitionat „Adevarul” si planuieste lansarea pe piata a inca doua televiziuni si a unui tabloid, transformandu-si vechiul trust, Satiricon („Dilema”, „Plai cu boi” etc.) in breloc.

Dan Voiculescu a aruncat pe taraba un titlu nou, „Felicia” (aici urmeaza gluma cu Felicia si Felix), Sorin Ovidiu Vantu a achizitionat „Academia Catavencu” (trustul), iar Adrian Sarbu si-a adaugat in portofoliu „Gandul” si lunarul „Target” si inca doua televiziuni, una economica si alta de sport.

Cat priveste Ringier, mai-marele presei scrise pana acum, habar n-am ce planuri are, dar l-as sfatui sa-si tina ziaristii acasa. Fiindca asta e vestea buna, dragi colegi: ca sa scoti doua televiziuni si un tabloid, cat vrea Patriciu, iti trebuie, absolut la ochi si fara nici un fel de calcule, vreo 15 milioane. De euro.

O parte din acesti bani vor veni si la noi, cei merituosi, sub forma de oferte duble fata de cat castigam. Doua televiziuni inseamna probabil vreo 500 de oameni, iar tabloidul, inca 100. Daca mai punem televiziunile noi ale lui Sarbu, agentia de stiri a lui Vantu si intentiile serioase ale lui Voiculescu, se aduna de vreo 1.500.

Cine sa fie astia, o mie cinci sute de sefi si subalterni care se vor infrupta din milioanele cu pricina? Ghici, ciuperca.

Cristian Tudor Popescu face deja un spagat intre Sarbu si Vantu. Amicul lui de sueta Emil Hurezeanu evolueaza la paralelele inegale numite „Romania libera” si „Realitatea TV”. Cornel Nistorescu va trebui sa treaca precum o racheta de ceata, in noua si ascendenta lui traiectorie de moderator TV, prin norii densi ai ofertelor directoriale.

Din care va aduna vreo doua in mers – pariu? – fara a renunta la chestia cu televiziunea.

In fine, refugiat in barcuta Mix FM, Carol Sebastian isi va infunda pe cap castile in care i se da emisia ca pe o caciula. Si se va lega de antena radioului pentru a nu ceda cantecelor fredonate de capitalistele sirene.

Ganditi-va: investitorii nostri media ar putea cumpara chiar si redactii la pachet. In graba, in lipsa de oameni, se va gasi cineva deja transferat, care sa-si aduca aminte de un amic de-al lui, tanar si promitator in anii ‚90, dar care conduce azi o spelunca de foaie santajista, in prag de inchidere.

Amicul promitator va invia cu tot cu echipa la o gazeta noua si stralucitoare, unde va trebui sa-si dezvete oamenii de tot ce i-a invatat…

Iar noi, cei multi si fara nume, vom ajunge redactori-sefi cu totii. Fiecare va primi o turma bleaga de studente la Jurnalistica, cu picioare mai vizibile decat ale unui miriapod, cu care sa alcatuiasca cel putin o sectie de investigatii beton.

Investigatiile vor iesi ca dracu’, dar cititorul le va inghiti pana la urma, fiindca art directorul de la „Star”, transferat pe leafa dubla la „Gandul”, va avea ideea sa le vanda la pachet cu o poza de-a autoarei-studente, cadru intreg, fusta scurta.

Premiile Clubului Roman de Presa vor lua in considerare si poza si numarul de picioare ale investigatoarei, iar din Consiliul de Onoare vor face parte toti ziaristii cu cel putin un articol aparut undeva, candva. In presa de provincie, vor fi cooptate aspiratoare, fiindca toti ziaristii vor lua calea Bucurestilor, unde vor fi intampinati cu paine, sare si tepe.

Nu mai vorbesc de alti patroni ca WAZ, Dogan Media, Conde-Nast, care ciocane cu degetele lor uscate in coperta cartonata a cartii noastre de munca, model Ceausescu.

Acestia probabil vor avea in vedere faptul ca noi, geniile anonime ale presei, suntem disponibile in cantitate finita, ca ficatul mare al lui X, paranoia lui Y, coruptia lui Z si frustrarile lui W nu se pot croi atatia Frankensteini cati sa ajunga pentru toata lumea.

Altfel, cui ii pasa ca in Romania sunt mai multe ziare proaste decat ziaristi buni? S-au gandit Patriciu, Vantu, Voiculescu si Sarbu la asta? Nu. Ofertele noastre curg. Atunci?

Asadar, dragi colegi, bucurati-va, fiindca noi, ziaristii, vom fi iar ce-am fost, acum vreo 10 ani. Si mai multi de-atat. Nu, nu am spus „mai mult”. Si nu ma refer la „ani”.