… drumul spre iad al Papei Francis

… si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei, si nici macar pandemia, ci o stire tratata de catre mass media la rubrica „fapt divers”. E, insa, o stire care va avea afecta pe termen lung intreaga omenire, mai mult decat ar putea-o face orice pandemie, orice sarbatoare sau sughituri electorale. Iar aceasta nu e nici exagerare stilistica, nici metafora. Daca nu ma credeti, uitati-va la computerul sau smart-phone-ul pe care cititi aceste randuri si incercati sa intelegeti: au fost facute de idei. Nu de Steven Jobs sau de Bill Gates, nu de IT-isti si programatori, ci de ideile care au urnit lumea cu secole inaintea lor. Iar ideile, bune sau rele, odata pornite, sunt greu de dat inapoi. Intreaga istorie a omenirii poate depune marturie. Cum ar spune St. Exupery, nu stiinta lemnului, a suruburilor sau a panzelor a facut corabia. Ci ideea de corabie, ideea de a vedea ce e dincolo de orizont. Restul – panze, suruburi, busola, internet, nave spatiale, descifrarea ADN-ului, sunt detalii care vin de la sine.

Nadajduiesc ca v-am starnit suficient atentia asupra stirii trecuta de mass media la „fapt divers” pentru a va sforta sa cititi in continuare.

Aceasta ignorare in sine s-ar cuveni sa ne puna pe ganduri: inseamna ca ne-am pierdut abilitatea de a deosebi esentialul de ne-esential, ca ne-am infantilizat pana-ntr-acolo incat numai ceea ce sclipeste si face zgomot ne mai poate atrage atentia. Ca la copii sau la cotofane.

Si acum stirea: Incepand din aceasta duminica, catolicii de pe intreaga planeta vor schimba, cu binecuvantarea Papei Francis, cuvintele rugaciunii Tatal Nostru – Rugaciunea Domnului, cum mai este cunoscuta, singura rugaciune pe care Iisus ne indeamna s-o spunem (Matei 6). In loc de „si nu ne duce pre noi in ispita” (Matei 6:13), de acum incolo catolicii vor rosti „si nu ne lasa sa cadem in ispita„! De ce? Pentru ca, dupa cum a explicat inca din 2017 ani Papa Francis (conform The Guardian), „traducerea”, folosita inca de la inceputurile crestinismului ar fi … gresita! Hristos n-ar fi putut spune asa ceva, pentru ca Tatal nostru nu ne-ar duce in ispita – asta ar fi un rol rezervat Satanei. Ispitirea ar fi „departamentul lui Satan”.

La o prima vedere, pare o explicatie cat se poate de rationala: Daca Dumnezeu e bun, de ce ne-ar duce in ispita, dupa cum sugereaza cuvintele rugaciunii? Ce fel de Dumnezeu ar fi acela care trebuie rugat sa nu ne duca in ispita. Pe noi, pe toti. Ce fel de Tata ar fi? E musai sa se fi strecurat o eroare, haideti s-o corectam. Logic, nu? Desigur, dar doar daca alegem sa ignoram un „detaliu”. Or, se stie ca acolo ii place diavolului sa se ascunda – in detalii. „Detaliul” cu pricina este ca nu e vorba despre nicio greseala de traducere. Daca mergem la originalul in care a fost scrisa Evanghelia lui Matei, greaca Koine (un dialect de tranzitie intre greaca veche si cea moderna), cuvantul este εἰσφέρεται (eispheretai) – si, peste tot pe unde apare in Noul Testament, este tradus fie prin a „duce”, fie prin a „aduce” (ceea ce-ar fi si mai greu de digerat, conform logicii mai sus enuntate). Simplu spus, asa, si nu altfel, ne-a indemnat Iisus Hristos sa ne rugam. Fie ca ne convine, fie ca nu.

Aici nu e vorba nici despre traducere, nici despre o posibila interpretare. Aici este vorba despre ceea ce scrie c-a zis Iisus in Matei 6. Acesta e un fapt.

De buna seama, nu-ti cere nimeni sa fii crestin, sa crezi in evanghelii, sau sa crezi ca Iisus a fost Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu totodata, ca Persoana a Sfintei Treimi, nascut dintr-o Fecioara, s.a.m.d.. Poti foarte bine sustine ca toata Biblia (sau orice alta carte, sfanta sau nu, daca exista „cati sfinte”) e o facatura, o superstitie, o poti ignora sau arunca pe foc, poti scrie piesa de teatru Evanghelistii, cum a facut-o, pe vremuri, Alina Mungiu-Pippidi, in care sa sustii ideea manipularii in masa, ca tot e crestinismul o tinta facila si convenabila intr-o epoca a progresului; poti decupa din Biblie, la propriu, cu foarfeca, pasajele care contravin logicii tale, cum a facut-o Thomas Jefferson, care nu putea accepta rational, miracolele savarsite de Iisus; poti avea, precum Gabriel Liiceanu, Iisusul tau, poti nega divinitatea, Sfanta Treime si cate si mai cate. Toate acestea si inca multe altele le poti face. Un singur lucru insa s-ar cuveni sa nu il poti face, si anume sa schimbi cuvintele pentru ca nu-ti convin. Asta e mai grav decat orice interpretare, ignorare sau omisiune. Asta deja nu mai are nimic de-a face nici cu adevarul, nici cu stiinta. Daca, bunaoara, as ignora sau re-interpreta un pasaj din Lincoln usurel stanjenitor pentru naratiunea anti-sclavagista, as putea fi iertat. Dar, daca as schimba cuvintelescrise si publicate de catre Lincoln in ziar, mi-ar sari toata comunitatea academica (serioasa, cata mai este) in cap si mi-as compromite viitorul in universitate. Pe buna dreptate.

Papa Francis, insa, isi da binecuvantarea sa se schimbe cuvintele lui Iisus, si lumea ridica din umeri. Or asta ar trebui sa trimita un fior rece pe sira spinarii oricarui om – crestin, musulman sau budist, credincios sau nu – caruia ii pasa de soarta omenirii pe termen lung.

De ce? Pentru ca asta are mai putina legatura cu crestinismul, cat are cu felul in care noi, oamenii, credinciosi sau nu, am inceput sa ne schimbam Weltanschauung-ul – privirea asupra lumii. Raportarea la lume. Intelegerea lumii. Ce nu ne convine la lume, schimbam! Ne vopsim, facem operatii estetice, botox, si cate si mai cate. Toate bune si frumoase cata vreme reusim sa schimbam realitatea de astazi pentru a o imbunatati pe cea de maine. Nu ne place ca ne ploua? Ne bagam intr-o pestera, ne facem un adapost din crengi si frunze, etc. Nu ne place nici acolo, ca ne ia frigul sau „ne trage curentul”? Ne facem o casa din caramida, invatam sa controlam focul, energia electrica, energia nucleara, inventam avioane si computere si Inteligenta Artificiala. Ne mutam pe alte planete. Nimic rau in asta. E parte din firea omului – sa vrea mai mult si mai bine. Problema e ca nu ne putem opri aici.Ispita e prea mare si a-i ceda e mult prea usor. Iar asta e tot parte din firea omului. Nu vrem doar „tinerete fara de batranete si viata fara de moarte” – asta nu ne mai multumeste. Vrem sa modificam si ceea ce nu se mai poate modifica. Vrem sa modificam pana si realitatea trecutului. Cu orice pret.

Or, cum pana la calatoria in timp mai avem ceva de muncit, ne multumim si cu surogaturi. Solutii lesnicioase, la indemana oricui, de cand lumea. De cand Adam a pasat responsabilitatea pe umerii Evei, iar Eva pe cei ai sarpelui. Rescriem istoria. Nu ne multumim s-a reinterpretam. Nu. O alteram. O corupem, o rasucim, in asa fel incat sa corespunda dorintelor noastre. Ne falsificam istoria personala in mod obisnuit, atunci de ce n-am proceda la fel cu istoria omenirii? Nu ma mai caznesc sa va dau exemple din trecutul indepartat, cand vechii egipteni stergeau monumente si nume sapate in piatra. Sa ne multumim cu trecutul recent, cu felul in care comunistii schimbau nu doar faptele petrecute ci si fotografiile din care disapareau persoanele non-conforme cu dorintele partidului (vezi faimosul exemplu dat de Milan Kundera in Cartea rasului si a uitarii), sau apareau cele dorite (vezi fotografia cu Ceausescu adolescent). Sau, inca si mai recent, sa ne amintim de modificarea textelor non-PC, de la povestile cu Scufita Rosie pana la romanele lui Mark Twain, ba chiar si textele lui Shakespeare. Nu le mai interzicem, nu le mai cenzuram – asta e simplu. Le rescriem.

Pentru ca nu doar viitorul trebuie sa se plieze dupa dorintele noastre, ci si trecutul. Noi, luminati fiind, stim mai bine decat eiceea ce ei vroiau sa spuna si cum. Noi stim mai bine ce ar fi trebuit sa spuna X sau Y, ce cuvinte sa foloseasca. Iar, daca mai retrograzi fiind, personajele cu pricina au avut „exprimari nefericite„, e de datoria noastra sa le aducem in conformitate cu trecutul imaginat de noi. Noi le facem lor un serviciu. Vedeti ce usor se aluneca pe toboganul ispitei pana la contradictia in termeni care nu mai surprinde pe nimeni, ba dimpotriva, starneste un entuziasm nemarginit, si anume „realitatea virtuala„?

Aceasta ispita devine din ce in ce mai irezistibila, pe masura ce realitatea virtuala incepe sa semene tot mai tare cu cea … reala (sic), chit ca n-o va putea ajunge niciodata din urma, precum nici Ahile nu poate ajunge din urma broasca testoasa intr-un faimos paradox al lui Zenon. Dar cine mai stie asta acum si cui ii mai pasa? Nici macar Papei Francis, capul Bisericii Catolice, Vicarul lui Dumnezeu, potrivit credintei catolice.

Astazi, Papa Francis stie mai bine decat Iisus Hristos Insusi ceea ce El vroia sa spuna de fapt. Pentru ca, repet, nu e vorba de o greseala de traducere. Cuvantul „duce” – εἰσφέρεται (eispheretai) – e un fapt. Il poti interpreta in fel si chip, dar nu il schimbi! Nu ma indoiesc nicio clipa ca Papa Francis a avut cele mai bine intentii din lume – a vrut sa elimine din sufletele credinciosilor o ditamai nelamurirea, una cat se poate de serioasa: Ce fel de Tata Ceresc avem? In ce credem? Iar cata vreme cuvintele Domnului ridicau sprancene intrebatoare, de ce sa smintim credinciosii? Mai bine reformulam, in asa fel incat sa spunem ceea ce, cu siguranta, Domnul Dumnezeu a vrut sa zica, dar s-o fi luat si El cu altele.

Drumul spre iad e pavat adesea cu bune intentii.

La nivelul crestinismului catolic aceasta decizie va starni un cutremur cu efecte vizibile pe termen lung. Iertat imi fie datul cu parerea acolo unde nu-mi „fierbe oala credintei”, dar, calcand pe urmele protestantismului, catolicismul incepe un proces accelerat de adaptare la progresul lumesc. Incearca sa ramana „in pas cu lumea”, uitand ca menirea sa nu e de pe lumea aceasta. (Despre pacatele crestinismului ortodox, cu alta ocazie.) Crestinismul catolic devine accelerat unul „politically correct” – un crestinism confortabil, unul care sa nu-ti dea batai de cap, sa nu te scoata din amorteala tihnita a platitudinilor. Un crestinism care nu te obliga sa-ti pui intrebari fundamentale, ci unul care iti ofera raspunsuri gata preparate. Hrana sufleteasca, dar una fast-food. Un crestinism care nu te obliga sa gandesti. Un crestinism caldicel. Si stim din Apocalipsa 3:16 ce se va intampla cu „caldiceii”.

Pentru ca crestinismul numai caldicel nu e. Numai confortabil nu e. Dimpotriva. Iisus e scandalos, cum bine au remarcat multi (recomand calduros, pentru sensibilitatile contemporane, Chesterton si Steinhardt), dar nu de dragul de a fi scandalos, de a iesi in evidenta cu orice pret, cum se intampla atat de des in zilele noastre. „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17-18). Aceasta e cu adevarat scandalos – sa faci scandal de dragul de-a salva Legea. Dar Papa Francis a ales calea caldicica. Vine de se leaga cu alte declaratii si gesturi mai mult sau mai putin controversate.

Bine, bine, m-ati putea intreba, si de ce m-ar ingrijora asta pe mine, care nu sunt catolic, poate nu sunt nici macar crestin, poate am depasit fazele astea mai primitive, obscurantiste, cu pupat de maoste, poate acum ma intereseaza salvarea planetei, nu a sufletelor care nu exista, ci politica, acolo unde se fac si se desfac destinele omenirii si ale planetei, si unde „fake news” a alterat profund procesul democratic?

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro