Efectul schimbarii Codului Fiscal: Ca sa pastreze actualele salarii nete ale angajatilor, patronii din IT spun ca trebuie sa creasca fondul de salarii cu pana la 10%
„In afara de faptul ca aceste modificari sunt anuntate extrem de tarziu in raport cu momentul aplicarii lor si companiile sunt in situatia de a-si adapta continuu calculele facute fie si pe 1 an, ele trasmit un semnal de instabilitate fiscala – si intern, si extern – ceea ce descurajeaza intentiile de investitii ale companiilor”, a declarat vineri pentru HotNews.ro Teodor Blidarus, presedintele ANIS, asociatia patronala a industriei de software, care reprezinta peste 145 de companii de softare cu peste 18.500 de angajati.
- Care este pozitia Asociatiei patronale a industriei de software (ANIS) fata de modificarile fiscale anuntate de Guvern si ce impact vor avea in industrie:
„Industria IT are cateva obiective de crestere pe termen mediu si lung care vizeaza atingerea a 10% din PIB, fata de 5.6%, cat reprezinta in acest moment (2016), si in acelasi timp dublarea productivitatii per angajat, de la aproximativ 40.000 euro. Sunt niste tinte ambitioase care pot fi atise, insa doar daca Romania isi consolideaza rolul de pot regional si isi creste orientarea catre inovatie, ceea ce inseamna o prioritate si sustinere strategica la nivel oficial.
Recentele masuri fiscale nu doar ca nu acorda aceasta sustinere strategica, dar genereaza un climat de instabilitate pentru industria noastra care este extrem de agila si de reactiva la genul acesta de semnale.
Conform calculelor pe care ANIS le-a validat cu companiile membre, masura de trasferare a contributiilor catre angajat genereaza o crestere intre 5 si 7.5% a fondului de salarii ale companiilor, in conditiile in care pastreaza salariile nete ale angajatilor. Daca adaugam si taxa de solidaritate de 2.25%, impactul poate ajunge pana la 10%.
In afara de faptul ca aceste modificari sunt anuntate extrem de tarziu in raport cu momentul aplicarii lor si companiile sunt in situatia de a-si adapta continuu calculele facute fie si pe 1 an, ele trasmit un semnal de instabilitate fiscala – si intern, si extern – ceea ce descurajeaza intentiile de investitii ale companiilor.
Intreaga discutie trebuie plasata in contextul anului 2017, care a debutat cu eliminarea peste noapte a plafoanelor la CAS, si care a adus dezbateri continue timp de mai multe luni pe diverse teme fiscale ¬ chiar daca la unele s-a renuntat pentru moment (impozitul pe gospodarie, taxa de solidaritate din vara, split TVA, modificarile pe Codul Muncii etc).
Genul acesta masuri – unele abandonate, altele implementate imediat – genereaza impredictibilitate si nesiguranta, ceea ce afecteaza pozitionarea Romaniei pe radarul zonelor atractive pentru industria de tehnologie (companii, investitori etc.).
Ceea ce ne dorim ca industrie si ca asociatie reprezentativa a industriei din partea Guvernului este stabilitate si predictibilitate, reflectate in masuri care sa creeze premisele pentru dezvoltare sustinuta si care sa genereze mai multa bunastare, inclusiv la nivel de tara.”, a declarat vineri pentru HotNews.ro Teodor Blidarus, presedintele ANIS.
ANIS are peste 135 de companii membre, cu reprezentare nationala, a caror cifra de afaceri reprezinta mai mult de 35% din cifra de afaceri a intregului sector. Numarul total de angajati ai companiilor membre depaseste 18.500 de salariati (peste 25% din numarul de angajati din sector).