Elitele de la Davos și noul război cultural global

În acest an Karl Schwab, inițiatorul Forumului Anual de la Davos (WEF) l-a invitat pe Xi Jinping să țină „keynote speech„. Imaginea proiectată în exterior este aceea a unui univers paralel în care evoluează și Xi Jinping și mai ales elitele occidentale, marii beneficiari ai globalizării din ultimele trei decenii, după cum scrie și Will Lloyd în UnHerd. După cum observa cineva pe Twitter, Klaus Schwab a fost întotdeauna slugarnic față de invitații săi însă prin maniera în care a preluat entuziast punctajul din discursul lui Xi Jinping el atinge un nivel record în materie transformînd Forumul Economic de la Davos într-o marionetă a Chinei. O țară al cărui minister de externe tocmai a transmis într-o serie de postări pe Twitter (care, previzibil, nu le-a considerat în nici un fel false sau măcar problematic e așa cum vigilent a procedat în America cu cele ale multor personalități de orientare conservatoare) că acuzele privind munca forțată la care ar fi supusă populația uighură „sunt cea mai mare minciună a secolului al cărei obiectiv este acela de compromite autoritățile și companiile chinezești pentru a sabota dezvoltarea Chinei”.

Deloc surprinzător, Xi Jinping a lăudat virtuțile globalizării și multilateralismului. Cu precizarea, știm deja asta deși nu ni s-a spus explicit, că acestea trebuie să aibă obligatoriu „caracteristici chinezești”, ca să parafrazăm felul în care Beijingul descrie comunismul practicat în China. Adică să țină cont de interesele Chinei. La fel de previzibil el nu a avut nici o referire la Hong Kong, Taiwan sau uighuri iar în ceea ce privește pandemia pornită din Wuhan care a dat peste cap întreaga planetă s-a mulțumit să constate că „ghidată e știință, rațiune și spirit umanitar lumea a obținut progrese în lupta cu COVID-19”. Este interesant de subliniat că noua administrație de la Washington a interzis utilizarea sintagmelor „China Virus” sau „Wuhan Virus” în toate documentele oficiale. Această grijă pentru menajarea sensibilității Beijingului vine în contrast, după cum observa Ionuț Popescu pe Facebook, cu maniera deschisă și tolerantă din Occident față de denumiri precum rădăcina COVID-19 „Britanică”, „Braziliană” sau „Sud-Africană”.

Spre satisfacția audienței și în aplauzele lui Karl Schwab care s-a arătat încîntat de discursul liderului chinez despre „viitorul nostru comun”, Xi Jinping a repudiat fără să o spună deschis abordarea Statelor Unite în timpul mandatului lui Donald Trump pe care a caracterizat-o drept „un nou Război Rece„, un demers izolaționist care nu poate duce decît la diviziune și confruntare. Ceea ce ar avea, sugerează el destul de explicit, un impact economic negativ inacceptabil asupra marilor corporații occidentale prezente pe piața chineză. Avertisment pe care elitele occidentale, în special cel corporatiste, în conștientizează perfect. Singura problemă este aceea că audiența de la Davos ignoră complet semnalul transmis de alegerea lui Donald Trump din 2016, de entuziasmul cu care a fost votat de 75 de milioane de americani anul trecut sau de nervozitatea în creștere din Europa, dacă ar fi să ne uităm doar la revoltele recente din Olanda sau Austria. Nu ar trebui. O reamintire utilă ar fi maniera în care celebrul diplomat francez Talleyrand caracteriza comportamentul Bourbonilor reveniți la putere după înfrîngerea lui Napoleon la Waterloo: „nu au învățat nimic și nu au uitat nimic”.

La fel de bulversantă, este imaginea acestor proeminenți lideri politici, corporatiști și ONG-iști, mulți dintre ei abonați permanenți la reuniunile anuale din Elveția, care nu scapă nici un prilej să facă trimitere la principii generoase și valori înalte, care par cu toții cuprinși de o amnezie generalizată în privința naturii regimului de la Beijing. „Caracterizarea făcută de Xi influenței Chinei în afacerile mondiale s-ar potrivi perfect într-o discuție despre social- democrația scandinavă sau într-o dezbatere dintr-un workshop organizat de Barack Obama„, remarcă Will Lloyd. „Acum că a devenit o „țară socialistă modernă,” China va lucra cu alte țări pentru a construi „o lume deschisă, incluzivă, pașnică și frumoasă” unde va domni „pacea durabilă, securitatea universală, și prosperitatea comună.” E greu de crezut că Klaus Schwab și restul audienței nu realizează că maniera în care China și Occidentul văd „viitorul comun” este fundamental diferită de cea occidentală și că întreg discursul liderului chinez nu este nimic altceva decît o înșiruire de platitudini menite să rezoneze cu frazele standard agreate în Occident. Însă se pare că acest lucru este de interes secundar în raport cu beneficiile imediate ale afacerilor făcute în China și salvarea globalismului în forma sa actuală, extrem de dezechilibrată.

În acest sens este interesant de menționat faptul că, așa după cum relevă Wall Street Journal, anul trecut a fost prima dată cînd investițiile directe făcute în China au fost mai mari decît cele din Statele Unite iar printre marii investitori se numără mari corporații occidentale, de la Walmart, Starbucks (o investiție de $150 milioane), gigantul industrial Honeywell International, Adidas din Germania, la Tesla și Walt Disney sau corporații farmaceutice ca Astra Zeneca, care va deschide în acest an birouri in 5 orașe chinezești. Toate par prea puțin preocupate de faptul că pandemia a plecat din China, de reprimarea dură din Hong Kong, de amenințarea Taiwanului (chiar înaintea discursului lui Xi de la Davos Beijingul a trimis, un exercițiu de intimidare, avioane militare în spațiul aerian al Taiwanului) și de comportamentul agresiv al Beijingului față de companiile străine. Iată cum problema lanțurilor de aprovizionare riscante, de pildă în domeniul medical, dependente de voința unui guvern autoritar, chestiune intens discutată anterior, la începutul pandemiei, s-a evaporat brusc între timp.

Corporațiile occidentale, sunt interesate doar de impactul imediat și deloc de cel geostrategic, și pînă la urmă de viitorul lumii occidentale, spre deosebire de cele chinezești care, ca Huawei sau ZTE, de pildă, sunt parte integrantă, ca vectori de influență și control, a strategiei Chinei de obținere a hegemoniei globale. Am primit o ultimă confirmare chiar zilele trecute, din Suedia, unde CEO Ericsson, Borje Ekholm, a avertizat că o decizie a țării sale de interzice echipamentele Huawei și ZTE pentru rețeaua 5G va avea un impact negativ asupra afacerilor corporației în China într-un moment în care profiturile din ultimul trimestru din 2020 au fost extrem de promițătoare.

Davosul confirmă încă o dată ruptura enormă dintre majoritatea elitelor occidentale din spațiul politic, din cel academic și cultural, din mediul de afaceri, care promovează un cinic corporatism geo-economic, și restul populației. Tema acestei rupturi fundamentale nu este neapărat nouă. În 1941 James Burnham vorbea despre ceea ce el descria drept mariajul dintre capitalism și un amplu stat birocratic în care vechea burghezie este înlocuită de o „nouă clasă managerială” care, spunea el, la sfîrșitul procesului va obține dominația socială pentru că deși nu reprezintă decît 10-15 procente din populație, se bucură de o enormă influență asupra guvernării, în mass media, în spațiul academic și în economie. Alte două cărți apărute anul trecut, „Culture Wars” a lui Michael Lind și „The Coming of Neo-Feudalism” (un titlul mai mult decît sugestiv) sub semnătura lui Joel Kotkin, abordează și ele această confruntarea majoră, de natură culturală, care a înlocuit vechea confruntare dintre Dreapta și Stînga, de natură preponderent economică. Ceea ce explică acest nou „război cultural”, amplificat de globalizare, între o clasă superioară, elitele politice, manageriale, din spațiul media, din universități, din aparatul birocratic al statelor și din cel al organizațiilor internaționale, de la structurile în mare parte osificate de la ONU la cele din Uniunea Europeană, cosmopolite și educate, și restul societății.

După o perioadă remarcabilă prin dispersia mare a bogăției și oportunităților, scrie Kotkin, ne întoarcem inexorabil spre o eră de tip neo-feudal caracterizată de o concentrare a bogăției, de stagnare demografică și de un dogmatism sporit. În opinia sa noua structură de clasă seamănă cu cea din timpurile medievale. „În vîrful noii ordini se aflăo elită clericală renăscută, „clerisy”, care domină etajele superioare de decizie profesionale din universități, mass-media și spațiul cultural, și o nouă aristocrație în care rolul principal îl joacă noua oligarhie tehnologică care se bucură de o bogăție fără precedent și exercită un control în creștere asupra informațiilor. Aceste două clase corespund celor două stări dominante din perioada premergătoare Revoluției Franceze„.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro