Este nevoie de mai multi bani pentru educatie?

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat recent, la o dezbatere despre Centenarul Unirii, care ar trebui să fie obiectivele României în educație, in situația ipotetică în care cineva cu foarte mulți bani ar oferi finanțare. Răspunsul său, conform Hotnews, a fost următorul:

“Nu ar putea să plătească lucrul pe care mi-am dorit și îmi doresc eu foarte mult să-l schimb: este vorba de mentalitate, mentalitatea celor care dau educație, mentalitatea celor care înlesnesc și mai puțin cei de educat, pentru că ei trebuie educați, nu trebuie sa le schimbăm mentalitatea. Nu este vorba de bani. Știu că am mai fost puțin simpatic când am spus oamenilor: știți, nu în bani stăm, că până la urmă, dacă folosim 4% cu cap e mai bine decât 6% fără cap. Noi, deocamdată, suntem cam între și cred că nu avem în primul rând nevoie de mai mulți bani, chit că o să mă contrazică și rectorii, și directorii, și profesorii, ar fi bine să avem. Dar, in primul rând, avem nevoie de o schimbare de paradigma”.

Argumentul meu în cele ce urmează este că banii pentru educație nu sunt suficienți. Educația are nevoie de multe schimbări, inclusiv de mentalitate, însă acestea nu sunt posibile la nivelul de finanțare din prezent. Astfel, o mare parte dintre elevi învață în condiții improprii, iar acest lucru se reflectă în rezultatele lor. Schimbarea acestor condiții nu este posibilă fără o creștere a finanțării pentru infrastructura școlară și pentru salariile profesorilor, în special a celor la început de carieră. Iată câteva date în sprijinul acestor afirmații:

Condițiile de învățare pentru o mare parte dintre elevii din România sunt inacceptabile

Reamintesc ce posta un ministru al educației la începutul acestui an: ”La 159 de ani de la Unirea Principatelor Române avem 2418 unități școlare cu grupurile sanitare în exterior”. Dintre cele 2418 din lista oferită de ministru, județul Vaslui are 389, Suceava, Iași și Botoșani peste 200 fiecare.

Și mai important este faptul că România are un deficit de profesori calificați, iar deficitul este într-o creștere rapidă. 58% dintre profesorii din România activează în școli despre care conducerea afirmă că se confruntă cu un deficit de personal calificat, iar discrepanța între urban și rural este majoră.

Cum să fie selectați profesorii noi cu ”mentalitatea” potrivită, când bazinul de selecție este aproape secat? Cum să fie convinși profesorii care își încep profesia să predea în rural? Salariul unui profesor debutant cu studii superioare este de 54% din salariul mediu pe economie, cu doar 10% mai mare decât salariul minim pe economie (Figura 1). Un profesor care a obținut gradul 1, cel mai înalt din sistem, poate egala salariul mediu pe economie doar dacă vechimea sa în învățământ trece de 20 de ani. Trebuie observat și că salariul mediu pe economie este calculat pentru toți angajații, indiferent de nivelul pregătirii profesionale, în timp ce marea majoritate a profesorilor au studii superioare.

Figura 1: Salariul net pentru diferite categorii de profesori

Sursa: G. Bădescu, O. Negru-Subțirică, D. Angi, C. Ivan (2017)

Rezultatele elevilor sunt pe măsura condițiilor școlare

Analiza comparată a datelor privind sistemele educaționale din țări diferite arată că pe durata ultimilor cinci ani, România a finanțat cel mai puțin educația dintre toate țările din Uniunea Europeană (proporții din PIB), cu valori în jur de 3%. În același timp, modelele statistice folosind date comparate între țări prezic într-o măsură remarcabilă performanța elevilor pornind de la sumele cheltuite în educație. Drept urmare, nu e suprinzător că România se află cu regularitate pe ultimele poziții dintre țările UE în evaluările internaționale ale cantității și calității educației preuniversitare, având în vedere aspecte dintre cele mai diverse. Astfel, România a avut în 2016 o rată de părăsire timpurie a școlii pentru cei între 18-24 de ani de 18,5%, locul trei in UE, dupa Spania si Malta, pe trend de creștere. În plus, valorile indicatorului pentru rural sunt dintre cele mai nefavorabile din UE, de 26,6%, fiind depășite doar în Bulgaria (Figura 2).

Figura 2. Proporțiile celor între 18 și 24 de ani care au părăsit prematur educația și pregătirea profesională (ELET 18-24) în funcție de mediul de rezidență, în țări ale Uniunii Europene, în 2016

Sursa: Eurostat (edat_lfse_30)

Nu doar aria de cuprindere ci și calitatea educației școlare ridică probleme serioase. Astfel, din perspectiva rezultatelor studiului comparat Programme for International Student Assessment (PISA), aplicat elevilor de 15 ani din școli o dată la trei ani începând cu 2000, România este pe unul dintre ultimele locuri în Europa, la egalitate (cu diferențe în marja de eroare statistică) cu următoarele țări: Emiratele Arabe Unite, Uruguai, Cipru, Moldova, Albania, Turcia.

În plus, în prezent mai puțin de jumătate dintre tineri reușesc să își încheie studiile cu examen de bacalaureat (43,56% în 2017), iar România este pe ultimul loc în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește ponderea populației cu studii superioare, cu valori la aproximativ două treimi din media acesteia.

Cu puțin timp în urmă, Florin Cîțu, senator PNL, afirma că ”sectorul privat trebuie sa fie principalul obiectiv in România, nu învățământul, nu sănătatea. Trebuie să muncim mai mult.”

Atunci când pune în opoziție învățământul și sectorul privat, senatorul PNL ignoră un fapt elementar: economia nu se poate dezvolta în mod sustenabil atunci forța de muncă este slab pregătită. Care sunt șansele sectorului privat din România în competiția globală, în condițiile în care peste jumătate dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcționali? Nu în ultimul rând, afirmația ignoră faptul că accesul la o educație de calitate este dreptul fiecărui cetățean, având valoare dincolo de cea dată de piața muncii.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro