Sari direct la conținut

Eurodeputaţii USR PLUS invită cetăţenii să contribuie la redactarea unui manifest privind Viitorul Europei

HotNews.ro
Eurodeputaţii USR PLUS invită cetăţenii să contribuie la redactarea unui manifest privind Viitorul Europei

Delegaţia USR PLUS în Parlamentul European a prezentat duminică, de Ziua Europei, viziunea USR PLUS pentru Europa de mâine şi propunerile partidului pentru Conferinţa privind Viitorul Europei, redactate sub forma unui manifest la care sunt invitaţi şi cetăţenii să contribuie, se afirmă într-un comunicat al formaţiunii, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, manifestul este punctul de plecare în Conferinţa privind Viitorul Europei, care va dura cel puţin un an şi care va stabili direcţiile UE pentru următorii ani.

Preşedintele Renew Europe şi copreşedintele USR PLUS, Dacian Cioloş, a afirmat că acum intrăm într-o etapă în care trebuie făcut în aşa fel încât în deciziile la nivel european să se poată implica mai mult cetăţenii.

„Discuţia despre viitorul Europei este importantă atât din perspectiva priorităţilor europene care trebuie puse pe masă – şi cetăţenii sunt invitaţi să-şi exprime opinia – dar şi din perspectiva funcţionării UE: cum trebuie împărţită puterea de decizie la nivel european, cum să facem să avem o voce mai bine auzită şi ascultată la nivel internaţional. Intrăm acum într-o etapă în care trebuie să facem în aşa fel încât în deciziile la nivel european să se poată implica mai mult cetăţenii. Să vorbim de o Uniune Europeană a cetăţenilor, pentru că, din punctul meu de vedere, în următorii ani, dacă nu vom avea o Uniune Europeană în care să aibă încredere cetăţenii, nu vom avea deloc o Uniune Europeană sau, oricum, ea nu va fi eficientă. Noi, în Parlamentul European, ne-am bătut ca un cuvânt cheie să-l aibă cetăţenii, nu doar politicienii, aleşii oamenilor din PE sau din parlamentele naţionale, nu doar membrii guvernelor statelor membre”, a declarat Dacian Cioloş.

Şi europarlamentarul Alin Mituţa a subliniat importanţa manifestului lansat duminică de către USR PLUS.

„Manifestul lansat astăzi de USR PLUS are rolul de a sintetiza ideile cu care intrăm în Conferinţa privind Viitorul Europei. Aceste idei sunt doar un început pentru o dezbatere amplă pe care vrem să o avem cu cetăţenii. UE are un impact imens în viaţa de zi cu zi a tuturor europenilor, din moment ce 70% din legislaţia aplicabilă în oricare dintre statele membre provine, de fapt, de la nivelul instituţiilor europene. Soluţiile propuse de noi? De exemplu, pe partea de implicare efectivă a cetăţenilor, USR PLUS propune să existe un de exerciţiu de consultare de genul Conferinţei nu o dată la 10 ani sau la 5 ani, ci în fiecare an. Iar opiniile cetăţenilor să nu fie doar o chestiune de bifat, ci să fie luate în consideraţie foarte serios. În ceea ce priveşte schimbările la nivel de arhitectură instituţională, noi propunem introducerea dreptului de iniţiativă legislativă pentru PE şi considerăm că este nevoie de mai multă transparenţă în modul de desemnare în funcţiile importante la nivel european”, a arătat eurodeputatul Alin Mituţa.

Europarlamentul Nicu Ştefănuţă a menţionat ca idei de inclus în manifest introducerea unui standard comun de sănătate sau recurgerea în viitor la achiziţii comune pentru medicamentele care nu se găsesc în anumite state.

„Dacă ar fi să caracterizez aceşti aproape doi ani de când am preluat mandatele oferite de români, aş spune că am încercat să profităm de orice oportunitate pentru a întări vocea României în UE. În ceea ce priveşte viitorul Europei, UE nu poate fi un gigant financiar, un loc din care doar vin fondurile europene, şi să fie în anumite situaţii un mignon legislativ. Consider că se impune clarificarea unor competenţe şi instrumente. Există o aşteptare a cetăţeanului ca atunci când statul lui nu este pregătit sau nu poate să răspundă, UE să intervină în costum de salvator. Văd o Uniune a solidarităţii în Sănătate şi o Uniune a Sănătăţii, stabilind şi un standard comun de sănătate. Cum ar fi să avem un standard minim european de sănătate? Cum ar fi ca nimeni să nu fie lăsat în urmă? Cum ar fi să facem achiziţii comune pentru medicamentele care nu se găsesc în anumite state?”, a declarat Nicu Ştefănuţă.

Totodată, eurodeputatul Dragoş Tudorache s-a referit la politica de extindere a Uniunii.

„În ceea ce priveşte extinderea UE, trebuie să avem o politică ambiţioasă de extindere pentru cele două zone care geografic şi istoric fac parte din Europa: Balcanii şi ţările din Parteneriatul estic. Moldova este şi ea pe lista de priorităţi a noastră, a României, şi va trebui să luptăm în fiecare zi, nu trebuie şi nu ne putem permite să uităm de Moldova”, a precizat Dragoş Tudorache.

Manifestul Viitorul Europei reprezintă punctul de plecare al delegaţiei USR PLUS din Parlamentul European în dezbaterile Conferinţei privind viitorul Europei. Mai multe informaţii pot fi găsite şi pe site-ul Viitorul Europei, care de asemenea a fost lansat duminică şi pe care cetăţenii pot transmite schimbările pe care le văd necesare în UE. USR PLUS va organiza dezbateri pe fiecare temă în parte la care vor fi invitaţi membri, miniştrii USR PLUS, parlamentari şi aleşi locali, se mai afirmă în document.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro