EXCLUSIV. VIDEOREPORTAJ în Kursk. Cum se simt rușii când „războiul de pe canapea” a ajuns acasă la ei și cum arată discuțiile dintre soldații ucraineni și localnicii ruși

În a treia săptămână a incursiunii trupelor Kievului în Rusia, jurnalistul Mircea Barbu, trimisul special al HotNews, a însoțit militarii ucraineni în teritoriile ocupate din Kursk. Puteți vedea și citi un reportaj din cea mai fierbinte zonă a acestui conflict, care de aproape 1.000 de zile răscolește întreaga lume. 

Pumnii cu care Oleksandr bate în statuia decapitată a lui Lenin, în piața centrală din Suja, răsună ca un ecou sumbru pe străzile pustii ale micului oraș rusesc cucerit de ucraineni.

„Nu credeam vreodată că vom veni la Putin acasă”

Zgomotul mâinilor soldatului ucrainean lovind marmura care se păstrează rece, chiar și în vremea caldă de afară, e întrerupt de bubuiturile artileriei din apropiere. 

Un alt soldat, Vadim, îmi spune că frontul de aici e, totuși, neașteptat de calm. „Nu credeam vreodată că vom veni aici. Poate în Mariupol sau Crimeea, dar niciodată la Putin acasă”. Dar suntem la Putin acasă? Sau poate că suntem acasă la sute de mii de ruși, șocați și ei de faptul că războiul din fotoliu a năvălit peste ei, ca și cum s-ar vărsa filmele de acțiune din televizor. Pentru că nu Putin suferă acum, ci acești oameni din Rusia care redescoperă ce pățesc, de aproape 1.000 de zile, vecinii lor din Ucraina.

„Zelenski e doar un păpușar”

Soldatul ucrainean Oleksandr lipește pe soclul avariat al statuii lui Lenin fotografii ce înfățișează masacrele și distrugerile din Bucea și Irpin. Sunt cele două localități din apropiere de Kiev, sinonime astăzi cu crimele de război comise de ruși de la invazia pe scară largă a Ucrainei. 

Pentru mulți nostalgici, Lenin evocă o perioadă de stabilitate și tradiție sovietică. Însă pentru o bună parte din ucraineni el reprezintă o epocă a guvernării represive și a unor timpuri de mult apuse. Astfel că mica statuie din piața unui orășel de la marginea Rusiei a devenit acum punctul zero al unui rift istoric.

Puțin mai târziu, câteva femei ruse, localnice, aveau să se certe cu soldatul Vadim. Civilii sunt curajoși în acest război. Vă amintiți de ucraineanca virală, postată în fața soldatului rus? Femeia i-a oferit atunci ocupatorului rus semințe, în mod ironic, pe care să și le pună în buzunar, să crească floarea-soarelui după ce el nu o să mai fie. 

La fel, femeile din Kursk îi spun soldatului ucrainean că Zelenski e doar un păpușar. Se naște o polemică. Vadim le explică, cu exemple, cum acolo unde Rusiei nu-i convine ceva, începe un război. 

În acest timp, Oleksandr continuă să lipsească poze acolo unde altădată stătea Lenin. „Această expoziție foto a călătorit în vreo 10 țări din lumea asta, iar acum va putea fi văzută și aici, de locuitorii orașului Suja”, ne spune soldatul ucrainean, în timp ce netezește colțurile fotografiilor cu o atenție contrastantă cu realitatea din jurul său. 

„Asta ca să nu spună (n.r.- locuitorii) că le e greu cu noi, că i-am ținut închiși în pivnițe în ultimele două săptămâni”, referindu-se la puținii civili ruși rămași în orașul ocupat momentan de armata ucraineană.  

HotNews: Ne vom apăra jurnalistul

Suntem la Suja, orășelul centru administrativ al regiunii Kursk din Federația Rusă. Am ajuns aici însoțiți de soldații ucraineni, într-o incursiune de doar câteva ore – o mână de jurnaliști străini și câțiva locali înghesuiți într-un TAB al armatei. 

Nota editorului: HotNews a decis să trimită un jurnalist în regiunea Kursk a Federației Ruse cu armata ucraineană în timpul ofensivei transfrontaliere aflate în plină desfășurare. Întrucât călătoria constituie o trecere neautorizată a frontierei de stat dintre Rusia și Ucraina, anumite detalii legate de numele localităților sau locul prin care am intrat nu sunt dezvăluite din motive de securitate. 

Includerea tuturor celorlalte detalii în material a fost făcută cu respect maxim pentru securitatea tuturor celor implicați. Armata ucraineană a cerut ca fiecare jurnalist acreditat pentru această deplasare să trimită în prealabil imaginile foto și video. Dar nu articolul sau forma finală a videoreportajelor. 

Oficialii militari nu au avut niciun cuvânt de spus asupra unghiului editorial sau al materialului final. Considerăm că interesul public ridicat justifică riscurile traversării frontierei de stat a Federației Ruse, fără o autorizare prealabilă și vom asigura protecție legală reporterului Mircea Barbu. Asta, mai ales că FSB-ul rus a pus sub acuzare jurnaliștii pentru că au relatat din Kursk. 

„Toți ochelarii, plasmele, toate sunt la locul lor”

„Asta e oficiul poștal rusesc, Banca Rusiei, vedeți?”, ne arată Vadim, ca și cum ne convinge pe noi, se convinge pe el, convinge lumea întreagă că Ucraina a fost în stare să pornească această verticală neașteptată în teritoriul rusesc. 

„Mai jos e un magazin de optică, o să vedeți imediat că nu au fost jefuite. Toți ochelarii, plasmele, toate sunt la locul lor”, adaugă soldatul. 

Orașul, în care până la incursiune locuiau puțin peste 5.000 de oameni, pare pustiu și destul de avariat. Clădirile sunt ciuruite de gloanțe, geamurile sparte, cel mai probabil de suflul exploziilor, iar în mijlocul drumului principal din localitate stă înfipt un proiectil ce pare că nu a explodat încă. 

Deși hărțile disponibile ale liniei frontului arată că luptele au loc la doar cinci kilometri distanță, Suja se simte mai degrabă ca o așezare departe de linia frontului. 

Obiective militare neclare

Pe cât de uluitor a fost succesul ucrainenilor din faza inițială a incursiunii, obiectivele finale ale Kievului în regiunea Kursk rămân neclare.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că principalul scop al acestei pătrunderi neașteptate este crearea unei „zone tampon” pentru a proteja regiunea vecină Sumî. 

Din punct de vedere strict militar, ofensiva vizează și forțarea Moscovei de a redirecționa unele trupe de la operațiunile ofensive din regiunea Donețk, deși în ultimele două săptămâni avansurile rusești spre orașul-cheie Pokrovsk nu au arătat niciun semn de încetinire. În plus, în apropiere, la granița cu Belarus, dictatorul Lukașenko a comasat un număr impresionant de trupe, spre îngrijorarea ucrainenilor, obligați să joace șah cu un număr sensibil mai mic de resurse umane și materiale decât ale Rusiei și aliaților ei.  

În urmă cu o săptămână, la 20 august, comandantul-șef ucrainean Oleksandr Sîrski a anunțat că avansurile ucrainene în teritoriul rus au ajuns până la 35 de kilometri. Potrivit generalului, forțele ucrainene au capturat acum 93 de așezări pe o suprafață ce măsoară 1.263 de kilometri pătrați. Estimările occidentale erau de aproape 1.000 de kilometri.

Cu ochii și urechile-n patru și mâna pe patul puștii, Vadim se îndreaptă spre un monument din Al Doilea Război Mondial a cărui stea sovietică din metal zace acum spulberată la câțiva pași de locul în care a fost cândva amplasată. 

Cu o engleză aproximativă amestecată cu ucraineană, acesta arată cu degetul spre simbolurile sovietice.„Soldați ucraineni și ruși au luptat împreună împotriva fascismului, Iar acum noi, soldații ucraineni, suntem forțați să luptăm împotriva „rusismului”. 

„Ce-i asta, ce-au făcut ei?”

Majoritatea populației din Suja a reușit să părăsească orașul pe cont propriu. Mai multe postări pe rețelele de socializare, în special pe Telegram, au arătat fotografii și clipuri video în care oamenii s-au descurcat cum au putut. Autoritățile locale sau regionale ruse au fost și ele la fel de surprinse precum armata rusă.

Pentru cei rămași în urmă, deocamdată nu au fost stabilite coridoare umanitare pentru evacuarea civililor în teritoriul controlat de Rusia.

În scene asemănătoare cu cele din orașele ucrainene ocupate de Rusia în timpul luptelor de la începutul invaziei, mulți localnici de aici au ales să rămână în beciuri până când situația s-a calmat. Când au ieșit, au dat nas în nas cu soldați ai unei armate străine, patrulând pe lângă casele lor.

Pe una dintre străzile principale Polina, o localnică în vârstă de 65 de ani, merge agale cu bicicleta, al cărei coș e plin cu produse alimentare. Se oprește să vorbească cu noi, vizibil emoționată. „Eu am învățat în Harkov, am lucrat acolo. De ce? Noi suntem frați!”, spune femeia, în timp ce strânge agitată coarnele bicicletei. „De ce au făcut asta?”. E o întrebare pe care majoritatea rușilor și-o pun pentru prima oară. Până acum, doar ucrainenii se întrebau de ce i-a atacat Moscova.

După ce faza frenetică de început a operațiunii Kursk a trecut, conducerea Ucrainei a anunțat crearea unei administrații militare în părți ale regiunii, deși au declarat clar că nu vor să ocupe zona. Prioritatea de acum este restabilirea furnizării apei curente în oraș, în timp ce au fost înființate și centre pentru ajutor umanitar și medical.

La un astfel de centru cu alimente o întâlnim și pe Alla, o localnică.

„Am văzut la televizor” 

„Aici, la noi era liniște. Pe noi până acum nu ne-a deranjat nimeni”, ne mărturisește Alla, la școala din localitate, transformată peste noapte în centru pentru sinistrați, alimente, ajutoare. Aici, puținele femei și cei câțiva bărbați rămași, majoritatea vârstnici, gătesc ce mai aveau pe acasă sau ce primesc de la soldații ucraineni. 

„Ce mai zburau drone, dar ne gândeam că se vor juca cât se vor juca și gata”, adaugă femeia, surprinsă de faptul că viața de la televizor s-a transferat în casă, în stradă, lângă ea. 

„Sunteți la curent cu ce se întâmplă în Ucraina, că deja de doi ani și jumătate e război?”, o întreabă colegul meu, jurnalist suedez. 

„Am văzut la televizor. Dar să știți, sincer vă zic, când arată astfel de știri eu opresc televizorul și mă duc să-mi caut de lucru. Nu mă interesează politica. Eu vreau să trăiesc în pace”. 

Mulți au rude dincolo de frontieră. Războiul era și el acolo. Acum e aici. Și declarațiile lor sunt, cu siguranță, filtrate de teama răsturnării realității și de prezența soldaților ucraineni. 

Fiecare cu dreptatea sa

Cu drone rusești deasupra capului și soldați ruși care, spun ucrainenii, s-ar mai putea ascunde prin oraș, e timpul să ne punem în mișcare. „La mașini, acum!”, strigă Vadim. 

Într-un sat din raionul Kursk, câteva femei privesc de pe banca din fața blocului, cu un amestec de curiozitate și indignare, cum soldații ucraineni patrulează prin grădinile lor, deranjând găinile și rațele. 

Nu se sfiesc să-și spună părerea de față cu aceștia și chiar să-i contrazică. „Nu noi am venit peste voi. Soldații voștri au venit peste noi”, încearcă să le explice Vadim. Dezbaterea continuă. 

„Și cum rămâne cu 2014?, întreabă una dintre femeile așezate pe bancă. „Ce e cu 2014?”, spune soldatul. „Atunci am avut un președinte care nu a ascultat de voința poporului”, explică Vadim. „Pe care l-am dat jos. Noi alegem pe cine ne dorim. Dacă ne place, îl alegem. Dacă nu ne place, repetăm alegerile. Nu vrea să plece singur, îl fugărim”, le explică, insinuos, ucrainieanul rusoaicelor din fața blocului, cu apropo la faptul că Putin e la putere, mai mult sau mai puțin, de peste două decenii. 

„Eh, s-a mai schimbat cu Medvedev”, îl corectează repede o localnică. Vadim mai că nu izbucnește în râs. „Aha! Da, gata, am priceput. Democrație! Respect”, spune soldatul. 

Pe porțile caselor scrie, mare, „Oameni”

Continuăm drumul prin localități. Văzut din fuga mașinii, peisajul e rănit, dar nu distrus. Uneori, ai zeci de secunde când, dacă creierul e neatent, îți poate furniza senzația chimică a normalității.

Doar din când în când, pe porțile caselor scrie mare cu spray „Oameni”. E o inscripție tipică războiului, pe care Europa nu o mai întâlnise de zeci de ani. Un semn că acolo sunt câteva suflete, aveți grijă. Ucrainenii au afișat și ei același cuvânt, pe porțile lor, când au venit rușii. E o indicație, dar și o rugăminte. O inscripție care ne semnalează originea comună. „Oameni”. 

De regulă, în curți și în case stau oameni, de ce ai scrie „Oameni”? Dar nu în casele copleșite, peste care, e ceea ce te stăpânește la capătul acestei incursiuni de o singură zi, s-a așternut un război care e foarte aproape. 

Când stăm în fotoliu și-l privim nu ne dăm seama cât de aproape e. E omenește să nu ne dăm seama. ”Oameni”.

Fotografii de Mircea Barbu.