Sari direct la conținut

Exercițiu NATO în România. Operațiune de desant aerian cu peste 2.000 de parașutiști

HotNews.ro
Operațiune de desant aerian, Foto: APFootage / Alamy / Alamy / Profimedia
Operațiune de desant aerian, Foto: APFootage / Alamy / Alamy / Profimedia

România participă cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice la un exerciţiu multinaţional organizat, în luna mai, de Comandamentul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa. SWIFT RESPONSE 24 presupune recuperarea unei baze militare ocupate, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de desant aerian din Europa de după Al Doilea Război Mondial, informează News.ro.

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că 5.000 de militari şi 320 de mijloace tehnice, din şapte state aliate şi partenere, vor participa, în perioada 5-24 mai, la exerciţiul multinaţional SWIFT RESPONSE 24/ DEFENDER 24 al Comandamentului Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa (USAREUR-AF). România participă la acest exerciţiu cu 2.300 de militari şi 220 de mijloace tehnice.

„SWIFT RESPONSE 24 este un exerciţiu specific misiunilor de desant aerian, al cărui scenariu presupune recuperarea unei baze militare ocupate, prin realizarea superiorităţii aeriene, paraşutarea unei forţe aliate şi executarea de trageri reale în poligon. Pe teritoriul României, exerciţiul este condus de Forţele Armate Germane în parteneriat cu Forţele Terestre Române, cu sprijinul Forţelor Aeriene Române”, au precizat reprezentanţii MApN.

Ei au adăugat că, în timpul exerciţiului, va avea loc una dintre cele mai mari operaţiuni de desant aerian din Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu implicarea a aproximativ 2.000 de paraşutişti din Franţa, Germania, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos.

Exercițiu în mai multe baze aeriene

„Principalele secvenţe ale exerciţiului se vor desfăşura în Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu din Câmpia Turzii, poligonul Bogata din Turda, Centrul Naţional de Instruire pentru Luptă Getica din Cincu şi poligonul din comuna Ştiuca. De asemenea, se vor folosi facilităţi ale Bazei 90 Transport Aerian Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu din Otopeni, Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic Aurel Vlaicu din Boboc şi Aeroportul Banat din Caransebeş”, a menţionat sursa citată.

MApN a mai afirmat că militari şi coloane de tehnică de luptă, însoţite de echipaje de poliţie militară, se vor deplasa, începând de marţi, pe căi rutiere din ţara noastră către facilităţile de instrucţie de mai sus.

SWIFT RESPONSE 24 este condus de Corpul V al Forţelor Terestre ale Statelor Unite şi presupune operaţiuni aeriene comune pentru creşterea gradului de pregătire şi de interoperabilitate cu forţele aliate, contribuind la eforturile de descurajare ale NATO. Exerciţiul implică aproximativ 3.650 de militari din SUA şi 9.500 din statele aliate şi partenere, fiind programat să înceapă cu operaţii aeriene şi de desant.

Anul acesta, SWIFT RESPONSE este conexat cu exerciţiile naţionale QUADRIGA SOUTH din Germania, DACIA 24 din România şi SPRING STRIKE din Suedia.

Exerciţiul se desfăşoară în perioada 28 martie – 31 mai, include peste 40.000 de militari din 20 de ţări aliate şi partenere şi este cel mai mare exerciţiu al armatei americane din Europa. Acesta urmăreşte dezvoltarea instruirii în format aliat şi consolidarea capacităţii de apărare a Alianţei, fiind conexat cu exerciţiul STEADFAST DEFENDER 24 al NATO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro