Factorii-cheie în dezvoltarea încrederii unui copil. Psiholog: „În cabinet, constat că mulți părinți pedalează mulți ani în locul copiilor și iau decizii în locul lor. Gestionarea eșecului, indiferent de vârstă, este decisivă”

Încrederea în sine are o importanță vitală pentru dezvoltarea armonioasă a unui copil, pentru fericirea, sănătatea și succesul lui viitor. Copiii care au încredere în ei sunt mai bine pregătiți să facă față provocărilor viitorului, presiunii colegilor, competiției, responsabilităților, pot tolera mai bine frustrările, emoțiile pozitive sau negative. Doi psihologi și psihoterapeuți, Oana Puican și Mihai Copăceanu, îndrumă părinții și fac recomandări pentru a crește copii care au încredere în forțele proprii.

„Dezvoltarea și consolidarea încrederii de sine încep să se dezvolte din primii ani de viață și se poate îmbunătăți sau înrăutăți pe durata întregii vieți”, este de părere psihologul Mihai Copăceanu.

Acest demers, mai spune Copăceanu, poate fi comparat cu mersul pe bicicletă: „Când suntem mici, suntem purtați de părinți în brațe, suntem dependenți de părinți în totalitate. Apoi, pe bicicletă avem scăunelul nostru mic, deși un adult conduce bicicleta și tot el se îngrijește de siguranța noastră. Când am împlinit câțiva ani, suntem învățați să pedalăm noi singuri pe o bicicletă, dar cu roți ajutătoare. La început, părintele este în spatele nostru, apoi, lângă noi. În faza aceasta nu suntem lăsați singuri. Și mai târziu pedalăm singuri și ne alegem singuri traseul pentru ca, la maturitate, să lăsăm bicicleta și să o înlocuim cu o motocicletă, de mare capacitate cilindrică.”

Lucrurile importante în dezvoltarea încrederii

Două lucruri sunt importante în dezvoltarea încrederii în sine. „În primul rând, să avem un adult lângă noi care ne susține, ne încurajează „hai că poți” și apoi ne supraveghează. Și, în al doilea rând, atunci când am căzut și suntem mici, avem tot adultul matur lângă noi care ne oferă primul ajutor și iar ne încurajează să continuăm”, adaugă Mihai Copăceanu.

Însă, mai spune psihologul, în viața reală nu se întâmplă tocmai așa: „Ce constat eu ca psiholog la cabinet este că foarte mulți părinți pedalează mulți ani în locul copiilor. Și nu doar că pedalează, dar acești părinți stabilesc ei direcția, parcursul și destinația. De la banalele teme pe care le fac părinții în locul copiilor, și până la alegerea liceului și a facultății și până la decizii importante în viața unui adult”, atrage atenția specialistul.

Eșecul face parte din acest proces al consolidării încrederii în capacitățile proprii. Copiii trebuie să știe că fac față și pot depăși obstacolele, chiar dacă „au căzut de pe cal”. Doar încercând și greșind un copil poate deveni un adult rezilient.

„Gestionarea corespunzătoare a eșecului, indiferent de vârstă, este decisivă pentru dezvoltarea încrederii de sine. Sunt copii care nu au depășit primul eșec, prima căzătură și, de atunci, nu s-au mai urcat vreodată pe bicicletă. Și aici avem două extreme ale adultului: «Nu ești bun de nimic, ești prost și neatent», «nu vei învăța niciodată să te descurci singur» și  «lasă că rezolv eu totul, aranjez eu, fac eu în locul tău», să mă asigur că vei avea succes.”

„Lăudați efortul, nu doar rezultatul”

La rândul ei, psihologul și psihoterapeutul Oana Puican atrage atenția că, pentru a crește un copil cu încredere în sine care să ajungă un adult echilibrat psihoemoțional este nevoie ca părintele să valideze și să încurajeze emoțiile copilului, lucru care poate fi dificil în anumite momente: „Este esențial să ascultați copilul și să îi validați sentimentele. Aceasta îi arată că emoțiile sale sunt importante și acceptate. Că el este acceptat așa cum e. Are voie să fie trist sau abătut, furios, mânios, necomunicativ sau neprietenos în anumite momente. Nu este necesar să zâmbească tot timpul, să râdă mereu sau să fie numai iubitor, ascultător, vesel sau fericit. Nu vă lăsați înșelați de dimensiuni! Orice copil este un om, cu complexitatea emoțională a oricăruia dintre noi. Doar că este un om de dimensiuni mai mici  – în corp de copil – și care nu știe încă toate denumirile sentimentelor și emoțiilor. Sincer vorbind, nici mulți oameni mari nu știu cu adevărat să își recunoască propriile emoții sau sentimente.”

Oana Puican adaugă că responsabilitățile pe care le are un copil îi cresc acestuia încrederea în forțele proprii. Iar atunci când copilul se străduiește să realizeze ceva să fie lăudat, validat și acceptat: „Împărțirea unor sarcini adecvate vârstei copilului îl ajută să se simtă capabil și valoros. Lăudați efortul și progresul, nu doar rezultatele. De exemplu, dacă copilul ajută la aranjarea mesei, recunoașteți efortul depus și apreciați contribuția sa.”

Mediul pozitiv de învățare în cadrul familiei este o altă cărămidă pe care se clădește încrederea în sine. „Încurajați curiozitatea și explorarea. Oferiți feedback pozitiv și constructiv pentru a îmbunătăți încrederea în abilitățile lor. De exemplu, dacă copilul desenează, chiar dacă desenul nu este perfect, apreciați creativitatea și încurajați-l să continue. Prin jocul liber, explorarea naturii și a mediului, și încercarea repetată ajungem să ne cunoaștem propriile capacități, să învățăm despre noi înșine și despre lume, să ne dezvoltăm. Un renumit neurolog american dădea următorul sfat pentru părinți: „Vreți să creșteți următorul Einstein? Lăsați copiii să se joace cu mâinile în noroi, să alerge în natură, să exploreze, nu îi puneți să învețe să numere sau să scrie de foarte mici. Vor avea timp. Copiii se dezvoltă prin jocul liber.”

Două exemple despre cum pot acționa părinții

Oana Puican oferă două exemple în care părinții s-au implicat adecvat în clădirea încrederii în capacitățile proprii ale copiilor lor. Primul exemplu: în curtea familiei lui Matei, 10 ani, există peste 15 căsuțe pentru păsări. „Le-a construit împreună cu tatăl său. Mai exact, Matei le-a construit, iar tatăl a fost ajutor de nădejde. Lui Matei îi era frică să greșească, așa că alegea să nu facă nimic. Nu învățase să meargă cu bicicleta fără roți ajutătoare de frică să nu cadă și că nu poate. Nu se juca fotbal cu băieții din parc spunând că nu știe să dea gol. Nu se juca cu Lego de frică să nu mai reușească să recompună construcțiile la loc. Așa că tatăl lui Matei a decis să îl pună pe acesta să construiască căsuțele de păsări pentru curte. Îi arăta, îl îndruma și îl ajuta la ce nu putea să facă fizic. În rest, Matei a făcut totul singur, greșind, stricând, reparând, nereușind, făcând greșeli. Așa se construiește încrederea de sine – încercare cu încercare, din greșeli, cu ghidaj din partea părinților, sprijin și susținere. Și toate încercările, încă de la prima căsuță construită, stau acum prin copacii curții lor.”

Al doilea exemplu: ”O fetiță de 6-7 ani a venit la terapie împreună cu mama ei. Fetița era timidă, extrem de timidă în interacțiunile cu ceilalți copii. Pentru a o ajuta să-și dezvolte încrederea în sine, mama a început să o implice în activități de grup, cu răbdare și susținere.”

A înscris-o pe fetiță la cursuri de dans. „Și mergea cu ea de fiecare dată. Și mămica dansa cu fetița de fiecare dată. La fiecare lecție, mama îi arăta fetiței cât de mândră este de curajul și efortul ei, chiar și atunci când nu reușea perfect, sau chiar când nu făcea deloc un anume exercițiu cu ceilalți copii. Îmi povestea răzând cum jumătate de lecție, ea dansase cu copiii și fetița o urmărise de pe bancă. Și fetița a învățat că e ok, că e normal să fie așa cum este ea. Și că poate fi și altfel. Cu răbdare și blândețe, în timp, fetița a devenit mai deschisă și mai sigură pe ea în interacțiunile cu alți copii. Azi dansează amândouă – prin casă, prin parc sau încă la cursuri uneori”.

Cinci recomandări de la specialiști pentru părinți

Cinci sunt recomandările pe care psihologul psihoterapeut Mihai Copăceanu le face părinților interesați să consolideze încrederea copiilor în ei înșiși.

1. Dă-i voie să experimenteze,  chiar când e greșit, susține-l în proiectul său de viață. Nu-i reteza aripile!

2. În fața oricărui eșec, la orice vârstă, fii lângă el ca un adult matur și responsabil, puternic și protectiv, nu ca au avocat sau un polițist, cineva care în permanență critică. Încurajează atunci când a căzut de pe bicicletă, să se ridice singur și să continue deplasarea.

3. Nu lăsa copilul ca înainte să stăpânească mersul pe bicicletă și înainte de a învăța cu un instructor competent cum să conducă o motocicletă, să se aventureze pe motocicletele periculoase și mortale. Cele mai mult situații tragice se întâmplă atunci când tinerii fac lucruri pentru care nu sunt pregătiți nici emoțional și psihologic și nici tehnic.

4. Lasă-i libertatea de a-și asuma alegerile! Copiii învață cel mai bine din propria experiență, nu din predicile părinților. Nu mai lua decizii în locul lui!

5. Un copil imatur și dependent de părinți, cu încredere de sine scăzută va crește biologic și va deveni un soț și un tată cu același nivel de imaturitate psihoemoțională. Cu alte cuvinte, responsabilitatea este mult mai mare în consolidarea încrederii de sine deoarece, noi, educând copilul de astăzi vom clădi adultul de mâine.

Sursa foto: Dreamstime.com