Fantezii constitutionale de vara (de Alina Mungiu Pippidi)

Rescrierea Constitutiei din Romania a ajuns sa fie jocul de societate favorit la Bucuresti.

Mai multe grupuri, cu idei foarte diferite intre ele, avand in comun doar vaga lor fundamentare, se agita sa ne scrie o lege curat fundamentala de data asta, care ne va transforma nu doar politica, ci si viata, ne va face din rai buni, din prosti destepti, din viciosi virtuosi, din marginali centrali si asa mai departe.

Presata de realitate si de conflictul politic, si Curtea Constitutionala a dat in acest an interpretari care pot fi considerate

creative, astfel ca textul din 1991 e mereu in miscare.

Nu vreau sa torn apa rece pe atata entuziasm revizionist. Daca subiectul nu ma pasioneaza, e pentru ca am scris prima mea Constitutie pe la vreo doisprezece ani, cand guvernam cu frate-meu, Cristi, o tara parte imaginara, parte reala, care acoperea jumatate din camera noastra si punea mari probleme la dat cu aspiratorul.

Tara noastra pornise de la niste ziduri de plastic modeste, dar ii crescusera incet-incet orase, armate, guverne, flotile de vapoare si avioane. Nu mai putea continua fara o Constitutie, ca de altfel si fara o istorie scrisa, care a fost eventual compilata si e si azi printr-un pod.

Am ascuns tuturor aceste activitati de teama ca vom fi considerati o familie cu totul ticnita, dar de cand frate-meu a ajuns om mare iar eu am descoperit recent ca si J.R.R. Tolkien, autorul Stapanului Inelelor, a scris si el istoria unei tari imaginare, publicata dupa moartea lui, am dedus ca nu e asa grav.

Ceva mai tarziu, cand nu ma mai jucam cu Cristi, ci cu Dragos Aligica si Sorin Ionita, scriind un program de guvernare pentru CDR prin 1996, nu m-am putut abtine si am scris un capitol de reforma constitutionala, care avea evident tot tacamul, adica mult mai putini parlamentari, un executiv unificat, vot uninominal etc.

Nu as schimba nici azi vreun cuvant din acel document cum a fost el adoptat (si apoi uitat) de cederisti, doar ca azi am mai putine iluzii fata de puterea constitutiilor de a transforma tarile si oamenii.

A fost proprietatea tratata mai bine in Romania dupa ce au facut liberalii marea lor modificare constitutionala? Eh, are aerul ca sunt printre putinii care au avut norocul sa se joace cat au avut pofta in copilarie si adolescenta si ca atare nu mai simte nevoia sa continue la o varsta mai matura.

Dar sigur ca ceva trebuie sa facem! – vor striga cei care cred ca orice actiune, chiar daca sortita esecului, e superioara inactiunii. Sigur, dar ce? Ideea ca o sa facem comisii de oameni competenti care vor face si vor drege nu poate proveni decat de la cineva strain de domeniu, oricat de bine intentionat.

Deschid orice baza de lucrari internationale in materie si caut numele oricarui specialist roman care imi e indicat de onor audienta. Nu gasesc pe nimeni, nici macar in bazele de date mai generoase, care includ si jurnale mai mici, desi BBC Romania mereu ne fericeste cu experti constitutionali de ei descoperiti.

In romaneste, desigur, s-a scris mult, iar eu ma numar printre cititorii domnilor Iorgovan si Moraru cu a lor Constitutie explicata, ca si a lui Valeriu Stoica sau a altor autori mai tineri, dar daca nimeni nu a lucrat niciodata la noi ca expert constitutional pentru vreo organizatie interguvernamentala (ONU, Consiliul Europei) si nu am trecut pragul macar al unei publicatii internationale suntem

inca in prestiinta si nu avem cu cine sa facem comisie, daca nu vrem sa avem doar veleitari in ea.

Dar nu puteam sa chemam specialisti straini? – vor intreba, pe buna dreptate, cititorii. Sigur, putem: si in 1991 au fost unii. Pe unul l-am intalnit la Strasbourg prin 1996, se lauda pe la banchete cum ne-a scos el din noaptea totalitara inzestrandu-ne cu republica noastra semiprezidentiala. Chiar si la Oxford sunt vreo doi profesori considerati cei mai buni constitutionalisti europeni.

Ii putem aduce si pune la un loc cu specialistii partidelor noastre, ca si cei ai societatii civile, asa modesti cum suntem noi. Vorba e, ce vor face? Vor asculta toate partile si, dandu-si seama ca parerile (si interesele) noastre sunt cu totul opuse, vor recomanda cateva schimbari limitate (care vor nemultumi pe toata lumea).

Orice om normal vede ca tragem in directii diferite, ca nu putem avea nici o majoritate simpla, daramite una de reforma constitutionala, si ca a face din aceasta mareata reforma cheia fericirii noastre, in loc sa ne vedem de lucruri mai concrete, de la fonduri europene la pensii, e o forma de a diversiona complet campania electorala viitoare si dezbaterea publica actuala!

Hai, va las, ca ma duc la o dezbatere cu reforma constitutionala din Turcia, am promis vorbitorilor ca o sa comentez. Mi-au trimis deja lucrarea, care spune, in esenta, ca Turcia are cea mai rea constitutie din Europa, din care se trag toate problemele ei! Solutiile sunt fie sa aleaga presedintele direct, nu ca acum, cand e ales de doua treimi din Parlament, fie sa renunte complet la presedinte.

Dincolo de aceasta dilema, toate taberele sunt de acord ca fara o reforma radicala nu se poate rezolva nimic!

Si cum asemenea reforme radicale nu au niciodata loc, fiindca revolutiile, din fericire, sunt o raritate istorica, nu se va rezolva intr-adevar nimic. Dar dupa ceva timp si mult zgomot inutil…