Sari direct la conținut

Faze tari: Adevărul din spatele imaginii cu avionul din Emiratele Arabe acoperit cu diamante; Huawei va avea telefonul cu 48 de megapixeli și ecran impresionant; Călătoriile în spaţiu nu afectează o parte importantă a sistemului imunitar uman

HotNews.ro
faze tari, Foto: Colaj foto
faze tari, Foto: Colaj foto

Adevărul din spatele imaginii cu avionul din Emiratele Arabe acoperit cu diamante. Fotografia unui avion al companiei Emirates, acoperit cu diamante, postată pe pagina oficială de Twitter, a impresionat internetul. Imaginea orbitoare cu avionul plin de diamante i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă măcar este posibil așa ceva. “Te joci cu fizica și aerodinamica?”, se întreabă un utilizator Twitter. Iar reacțiile de uluire au fost nenumărate. Poza le-a furat privirea utilizatorilor, pentru că Emirates a spus chiar din descrierea imaginii că este vorba de o imagine modificată și editată de Sara Shakeel. Sara Shakeel este o artistă care lucrează în cristal, cu numeroși fani pe Instagram. Imaginea cu avionul a fost creată special pentru Emirates, potrivit Știrile Protv.

Huawei va avea telefonul cu 48 de megapixeli și ecran impresionant. Brandul Honor, deținut de Huawei, va anunța curând un telefon impresionant. Pe 22 ianuarie, Honor View 20 va ajunge și în Europa. În primăvara lui 2018, Huawei a anunțat P20 Pro, un telefon cu trei camere foto printre care și un senzor de 40 de megapixeli. Pentru 2019, compania se pregătește de ceva și mai mare. Honor View 20 ar fi dotat cu o cameră foto de 48 de megapixeli. Veștile vin la câteva zile după ce s-a vehiculat că mai mulți producători, inclusiv Xiaomi, ar vâna un astfel de senzor pentru viitoare telefoane premium, scrie Playtech.

Călătoriile în spaţiu nu afectează o parte importantă a sistemului imunitar uman. Călătoriile în spaţiu nu au un efect atât de major asupra sistemului imunitar uman, conform unei noi cercetări ce ar putea schimba modul în care astronauţii vor pleca în viitoarele misiuni în spaţiu. Cercetătorii au prelevat probe de sânge de la 21 de membri ai unui echipaj ce a petrecut şase luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Probele au fost recoltate înaintea călătoriei, în timpul petrecut pe ISS şi după ce s-au întors pe Pământ. Conform Independent, cercetătorii au examinat probele şi au descoperit că timpul petrecut în spaţiu nu modifică nivelul de imunitate al celulelor B. Anterior se credea că timpul petrecut în spaţiu afectează în mod negativ acest sistem, scrie Descoperă.ro.

Google şi Levi’s au lansat o jachetă inteligentă care are grijă să nu îţi uiţi telefonul. Ecosistemul produselor „smart” are din această lună un nou membru. Producătroul austriac de articole realizate din denim şi nu numai, Levi’s, a intrat într-un parteneriat cu gigantul tech Google pentru a realizat un obiect vestimentar inetligent, care se conectează la telefonul tău şi te atenţioneză atunci când uremează să-l uiţi pe undeva. Noua funcţie de pe jachetă se numeşte „Always Together” şi este destinată mai ales persoanelor care, în general, nu au atât de multă grijă de lucrurile lor. Obiectul vestimentar se conectează la smartphone prin Bluetooth şi îl avertizează pe purtător atunci când se îndepărtează prea mult de telefonul său printr-o notificare push. De asemenea, senzorul Always Together este amplasat la încheietura jachetei şi se aprinde de fiecare dată când îţi laşi telefonul pe masă, de exemplu, şi te îndepărtezi prea mult de el, scrie Adevărul.

mul care a vizitat de două ori toate țările din lume. Babis Bizas, un bărbat de 64 de ani din Grecia, a început să călătorească în 1976, când avea 22 de ani. De atunci, a văzut toate cele 195 de țări ale lumii de câte două ori. Să călătorești toată viața și să nu te oprești niciodată – aceasta pare să fi fost deviza lui Babis Bizas, care a fost oficial „cel mai umblat om din lume”. De fel din Arta, Grecia, el a început să călătorească în 1976, când era student, și de atunci nu s-a mai oprit. Bărbatul în vârstă de 64 de ani spune că l-au motivat curiozitatea sa nativă și dorința de a vedea colțurile necunoscute ale lumii, locurile în care nu este ușor de ajuns, scrie eva.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro