Sari direct la conținut

Un film de Crăciun cu un buget uriaș și o distribuție de top a debutat pe primul loc la box office

HotNews.ro
Un film de Crăciun cu un buget uriaș și o distribuție de top a debutat pe primul loc la box office
J.K. Simmons este Moș Crăciun, în timp ce Dwayne „The Rock” Johnson este șeful securității sale în noul film „Red One” produs de Amazon MGM, FOTO: LMK / Imago Stock and People / Profimedia Images

„Red One”, o comedie de acţiune de Crăciun cu Dwayne „The Rock” Johnson în rolul şefului securităţii lui Moş Crăciun, a obţinut încasări de 34,1 milioane de dolari în cinematografele nord-americane în weekendul de debut, suficiente pentru a se clasa pe primul loc în clasamentul box office, dar modeste raportat la bugetul său de producție uriaș, relatează revista Variety, citată de News.ro.

Red One, o producție a diviziei cinematografice a Amazon, a pus astfel capăt hegemoniei de trei săptămâni a filmului DC Venom: The Last Dance în fruntea box office-ului. Însă filmul Amazon MGM a costat 250 de milioane de dolari înainte de a contabiliza eforturile de marketing globale de aproximativ 100 de milioane de dolari.

Încasările la debut sunt mai degrabă modeste pe piața sa internă din America de Nord, iar criticii de film nu au apreciat Red One, acesta având o rată a aprobării medie de doar 33% pe agregatorul de recenzii Rotten Tomatoes. Însă rata de aprobare a publicului este de 90% pe Rotten Tomatoes, în timp ce pe IMDb, unde numărul recenziilor este mult mai mare, el are o notă medie de 6,9 / 10.

Variety concluzionează că publicul a fost fermecat de povestea despre răpirea lui Moş Crăciun (jucat de actorul american J.K. Simmons), acţiune care declanşează o misiune de salvare de garda sa de corp de la Polul Nord (Johnson) şi un vânător de recompense priceput (Chris Evans). Filmul a obţinut o notă „A-” pe CinemaScore din partea publicului, ceea ce întărește concluzia celor de la Variety.

Filmul de Crăciun cu Dwayne Johnson și Chris Evans, o nouă investiție masivă a Amazon MGM

La nivel internațional, unde Warner Bros. se ocupă de distribuţie, Red One a adus în al doilea weekend de la lansare încă 14,7 milioane de dolari de pe 75 de pieţe. Astfel, filmul a ajuns la încasări totale de 84,1 milioane de dolari la nivel global din momentul lansării sale. Va avea nevoie însă să dea dovadă de reziliență pentru a-și recupera costurile înainte de a intra în streaming pe Amazon Prime Video.

Oricum, Amazon MGM are standarde diferite pentru ceea ce înseamnă succesul financiar al unui film în condițiile în care producțiile sale sunt destinate streaming-ului, piață pe care divizia cinematografică a companiei fondate de Jeff Bezos face o concurență tot mai mare Netflix și celorlalți jucători tradiționali.

Acest lucru este ilustrat și de faptul că, având un buget de producție de 250 de milioane de dolari, Red One este nu doar unul dintre cele mai scumpe filme de Crăciun produse vreodată, ci și unul dintre cele mai costisitoare filme din istorie create în baza unui scenariu original.

După cum arată și trailerul pentru Red One, filmul nu este însă unul tradițional de Crăciun, destinat întregii familii. În Statele Unite a fost clasificat cu un rating PG-13, ceea ce înseamnă că nu este recomandat minorilor sub vârsta de 13 ani din cauza unor secvențe de violență și a limbajului.

Fostul lider al box office-ului a căzut pe poziția a doua, în timp ce cinematografele nord-americane așteaptă „Gladiatorul II”

Venom 3: The Last Dance, lungmetrajul care încheie trilogia bazată pe anti-eroul DC, a obținut încasări suplimentare de 7,3 milioane de dolari din 3.421 de cinematografe nord-americane în al patrulea weekend de lansare. Până în prezent, filmul de la Sony cu Tom Hardy a generat 127,6 milioane de dolari la box office-ul naţional şi 436,1 milioane de dolari la nivel global.

The Last Dance este încă în urma predecesorilor săi din franciză, Venom din 2018 (213 milioane de dolari pe piaţa internă şi 856 de milioane de dolari la nivel mondial) şi Let There Be Carnage din 2021 (213 milioane de dolari pe piaţa internă şi 506 milioane de dolari la nivel mondial).

De weekendul acesta el se va confrunta cu o concurență puternică din partea noului film Gladiatorul II regizat de Ridley Scott. În mod mai puțin obișnuit, epopeea regizorului veteran a avut premiera internațională, inclusiv în România, weekendul trecut, înainte de cea de pe piața internă din America de Nord.

Iar semnele sunt cât se poate de pozitive pentru filmul cu Paul Mescal, Pedro Pascal și Denzel Washington în rolurile principale. Gladiatorul II a obținut încasări totale de 87 de milioane de dolari în cele 63 de piețe pe care a fost lansat, marcând cel mai puternic debut pentru orice film cu Rating R din istoria studioului Paramount, dar și filmul cu cele mai mari încasări internaționale în weekendul de debut pentru un lungmetraj regizat de Ridley Scott.

În SUA filmele cu Rating R sunt cele la care minorii sub vârsta de 17 ani trebuie însoțiți de un adult pentru a le putea vedea.

Un al doilea film de Crăciun completează podiumul box office-ului nord american

Filmul de familie de la studioul Lionsgate The Best Christmas Pageant Ever s-a clasat pe locul trei cu 5,4 milioane de dolari din 3.020 de săli, în scădere cu 50% faţă de debut. După două weekenduri pe marele ecran, filmul a avut încasări de 19,9 milioane de dolari în America de Nord.

Încasările sunt modeste întrucât acest film despre o familie cu 6 copii puși mereu pe șotii a fost lansat deocamdată doar pe piața internă din America de Nord. Lansarea este una limitată întrucât el a fost cumpărat de Apple TV+ pentru a fi difuzat în streaming.

Filmul de groază Heretic cu actorul Hugh Grant într-un rol șocant pentru el, a coborât pe locul al patrulea, cu 5,16 milioane de dolari din 3.230 de săli de cinema, scăzând, de asemenea, cu aproximativ 50% faţă de weekendul de debut. Thrillerul care urmăreşte două tinere misionare mormone până la uşa unui englez ciudat a strâns la nivel internațional 25,4 milioane de dolari după 10 zile de la lansare.

The Wild Robot al Universal şi DreamWorks Animation a completat clasamentul top cinci cu 4,3 milioane de dolari din 2.894 de săli de cinema în al optulea weekend.

Vânzările de bilete pentru filmul de familie au scăzut foarte puţin de la o săptămână la alta (în acest weekend, scăderea a fost de numai 35%, în ciuda faptului că filmul este disponibil pentru închiriere pe video-on-demand premium), ajungând la 137,7 milioane de dolari pe piaţa internă şi la 308 milioane de dolari la nivel global.

Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro