Sari direct la conținut

Faze tari: Cum arată primul zbor uman 100% autonom cu un costum care amintește de Iron Man; Un bărbat a mers 65 de metri pe un cablu întins între două hoteluri, la etajul 14, fără măsuri de siguranță

HotNews.ro
Faze tari, Foto: Colaj foto
Faze tari, Foto: Colaj foto

Un român este al treilea cel mai longeviv bărbat în viaţă. Pare că ”a descoperit” elixirul macrobiei. Un bucureştean pare să fi găsit elixirul tinereţii, ajungând al treilea cel mai în vârstă bărbat de pe Pământ, recunoscut de Guiness Book of Records. Dumitru Comănescu are 111 ani şi 3 luni şi a fost inginer agronom. Dumitru Comănescu are 111 ani şi 3 luni, s-a născut în Proviţa de Jos şi a fost inginer agronom. Bucureşteanul spune că secretul longevităţii sale a fost dragostea familiei, a soţiei, fiilor şi nepoţilor. Născut pe 8 noiembrie 1908, bărbatul este la ora actuală al treilea cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume, conform clasamentului „Ten oldest living men” şi al 75-lea cel mai vârstnic bărbat al tuturor timpurilor, conform Descoperă.ro.

Cum arată primul zbor uman 100% autonom cu un costum care amintește de Iron Man. Jetman Dubai este o companie care lucrează la dezvoltarea unui costum cu ajutorul căruia te-ai putea deplasa de unul singur prin aer. Cea mai mare reallizare a companiei a avut loc recent, în Dubai, când un pilot a reușit să decoleze orizontal de la sol cu ajutorul costumului. Mai mult, Cince Reffett, pilotul francez care a efectuat zborul, a reușit să plutească, să întoarcă și să facă câteva acrobații în aer. De altfel, pilotul francez a reușit să efectueze primul zbor uman 100% autonom din lume. Acesta a ajuns la o altitudine de aproximativ 1.800 de metri. De asemenea, viteza cu care costumul din fibră de carbon poate permite deplasarea este și ea impresionantă, notează Playtech.ro.

Un vapor-fantomă, apărut printre stânci, după furtuna Dennis. După furtuna puternică Dennis, în Irlanda, a apărut, marți, o navă cargo abandonată. Nava cargo de 80 de metri a fost în derivă mai bine de un an, în Oceanul Atlantic, dinspre Bermuda, iar acum s-a oprit lângă satul Ballycotton. Membrii echipajului au fost salvați de Garda de Coastă a Statelor Unite, în septembrie 2018. John Tattan, șeful salvatorilor locali spune că un astfel de caz este ”unul la un milion”. Construită în 1976, nava cargo Alta a avut numeroși proprietari și a navigat sub diferite alte denumiri, se arată în articolul Libertatea.

Scene virale la o cale ferată din Hunedoara. Cum a fost surprinsă o angajată CFR. Imagini inedite au fost surprinse în județul Hunedoara. O angajată CFR au fost filmată la calea ferată de pe DN7 în timp ce se chinuia să care în spate un gard, folosit pe post de barieră. Barierele de la calea ferată amplasate la intrarea în Simeria, s-au defectat marţi, astfel că cei de la CFR au fost nevoiţi să improvizeze. Un bărbat ce se afla în coloana care s-a format în așteptarea trenului a surprins imagini de la locul evenimentului. O angajată a CFR a blocat drumul cu două garduri, iar maşinile aflate în trafic au staţionat aproximativ 20 de minute în coloane formate pe mai mulţi kilometri, conform Știrile Pro Tv.

Un bărbat a mers 65 de metri pe un cablu întins între două hoteluri, la etajul 14, fără măsuri de siguranță. Un bărbat a traversat pe un cablu aflat la înălțime distanța dintre două hoteluri, fără nicio metodă de siguranță. Blake Wallenda, din trupa „Flying Wallendas” a parcurs distanța de 65 de metri pe un cablu întins între două hoteluri din Hawaii, la etajul 14. Familia Wallanda face traversări la înălțime de șapte generații. Bărbatul nu a folosit nicio metodă de siguranță, ajutându-se doar de o bârnă de 22 de kilograme pentru a-și menține echilibrul. Această traversare a fost cea mai lungă făcută până acum de Blake Wallanda, scrie Digi24.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro