Sari direct la conținut

Federația Spiru Haret: Românii sunt printre cei mai buni în școlile din afară. Oare un elev dintr-o țară aflată în vârful ierahiei PISA ar putea face față sistemului de evaluare din România?

HotNews.ro
Federația Spiru Haret: Românii sunt printre cei mai buni în școlile din afară. Oare un elev dintr-o țară aflată în vârful ierahiei PISA ar putea face față sistemului de evaluare din România?

Federația „Spiru Haret“ acuză că, după apariția rezultatelor unor testări precum cele PISA ”începem să aruncăm cu pietre în cei care ne vin mai la îndemână – corpul profesoral”, acest sindicat din educație spunând că ”elevii români, când ajung în unitățile și instituțiile de învățământ din afară (și mă refer aici la toate nivelurile) sunt printre cei mai buni. Pe de altă parte, FSLI afirmă că rezultatele testelor PISA sunt un semnal că educația trebuie reformată urgent și cere Parlamentului și Guvernului constituirea unui grup de lucru în domeniu.

”Oare un elev care provine dintr-o țară aflată în vârful ierahiei PISA ar putea face față sistemului de evaluare din România?“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „Spiru Haret“, potrivit unui comunicat de presă.

„În România, formarea elevilor are la bază alte principii, iar programele nu sunt compatibile din punct de vedere al conținuturilor și structurii cu testele PISA. În mod similar, formarea cadrelor didactice pentru evaluare pune accentul pe alte aspecte decât cele din evaluările de tip PISA”, spune Nistor.

”Federația „SPIRU HARET“ cere experților să vină să spună care este adevărul despre aceste teste internaționale și dacă modelele de subiecte sunt adaptate la sistemul de învățământ românesc. De asemenea, solicităm public răspunsuri din partea experților la următoarele:

  • În România, testele PISA se susțin încă din anul 2000. De ce niciun ministru nu a modificat programele școlare și sistemele de evaluare astfel încât să fie în concordanță cu evaluările PISA?
  • Care sunt unitățile de învățământ unde s-au susținut testele PISA?
  • Câți dintre elevi au tratat cu indiferență aceste teste, la fel cum se întâmplă și la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și la simulările examenelor naționale? Sau, dimpotrivă, câți dintre elevi au tratat cu interes aceste teste?”, scriu sindicaliștii în comunicatul citat.

FSLI: Rezultatul la testele PISA, o radiografie a sistemului haotic, lipsit de substanță în care funcționează școala românească.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului României și Parlamentului să formeze un grup de lucru cu specialiști din zona educației, mediul economic, consiliere școlară, reprezentanți ai cadrelor didactice, părinților și elevilor care să construiască un plan concret pentru o reformă reală a sistemului de educație din România.

”Considerăm că aceste rezultate sunt un semnal de alarmă pentru noi toți că sistemul de învățământ din România se află într-un declin. Numeroasele modificări legislative care nu au fost coerente și care nu au ținut cont de necesitățile reale ale sistemului, subfinanțarea educației, menținerea unor programe excesiv de încărcate, lipsa finanțării cercetării din educației și a unui sistem care să sprijine și să dezvolte excelența în acest domeniu, lipsa unor politici sociale, care să sprijine copiii din familii defavorizate să nu părăsească școala din cauza lipsurilor materiale, discreditarea permanenta a profesorilor, salariile nemotivante, lipsa unor programe de formare continuă care să răspundă provocărilor la zi, dar și lipsa unei corespondențe între ce se învață în școli și nevoile de pe piața muncii sunt doar câteva din numeroasele cauze care au dus la acest dezastru din sistemul de educație.

În opinia noastră, testele PISA pot fi abordate cu succes de elevii care zi de zi sunt învățați și stimulați să gândească și să fie creativi, așa cum sunt proiectate programele școlare în țările care ocupă primele locuri în clasament. Țările care au rezultate bune la testele PISA sunt și acelea în care există un progres economic, pentru că cei care guvernează aceste țări au înțeles că investiția în educație este cea mai profitabilă. Când vom avea în România politicieni care vor înțelege acest lucru?”, spune FSLI într-un comunicat.

„Rezultatele testelor PISA sunt dureroase. Vă dați seama ce imagine are școala din România? Vă dați seama că acest sistem de educație este sufocat și noi stăm și asistăm la un declin? E deja târziu, dar cred că, în măsura în care ne mobilizăm cu toții forțele și reușim să punem pe picioare o reformă reală a sistemului de educație, vom reuși să nu mai avem acest analfabetism funcțional de 44%, un procent extraordinar de mare.”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro