Festivalul George Enescu, Ateneul Român și Filarmonica. În așteptarea Patronului

Ateneul Român și Filarmonica „George Enescu”. După ce, în primele zile ale războiului, guvernul și instituțiile sale ziceai că nici nu auziseră sau că sînt cu toții în Maldive la team building, au reintrat in modus operandi, și chiar, odată de măsurile impuse de situație, au început să se ocupe și de treburile curente. La Ministerul Culturii e în desfășurare concursul de proiecte de management pentru Filarmonica „George Enescu”. După ce, de probă, a fost numit un director de Festival. Câteva dileme despre proceduri „invizibile” public pe vreme de război. Ateneul Român și Filarmonica „George Enescu”.

Zilele trecute, neverosimil pentru viteza uzuală de lucru, se anunțase că, pentru Festivalul Internațional „George Enescu” avem director artistic plin, domnul Măcelaru a acceptat poziția. Dar, și director executiv, Cristina Uruc. Trecând peste faptul că, în opinia mea, festivalul din 2023 va fi un semirateu iar concursul de anul acesta cam tot așa, timpul fiind foarte scurt, când am deschis să citesc știrea care se rostogolea cu veselie, ce să vezi?

Era vorba de un mandat de director pe șase luni. Adică, cineva cu experiență, chiar în cadrul companiei care organizează festivalul, cu studii, cu tot ce trebuie, are perioadă de probă. Mă întreb cum arată profilul celui care ar trebui să ocupe un asemenea scaun cu mandat deplin? Mă rog, păcatul lor, dar cred că maestrul Enescu se răsucește în mormânt. Dacă n-o fi și fugit după episoadele cu licitațiile.

Anunță ministerul, fără o conferință de presă, chiar și virtuală, concursul de proiecte de management pentru Filarmonica „George Enescu” din București.

Anunțul fost pus pe 8 februarie cu termen până pe 2 martie (februarie are 28 de zile). Filarmonica din Botoșani, pentru pregătirea concursului de proiecte de management a dat termen 10 decembrie 2021 – 10 februarie 2022. Știți, acolo de unde se agață harta în cui. Ei au știut că un proiect serios n-ai cum să-l faci în trei săptămâni. Bravo, Botoșani! Hai că mai avem speranțe! Un termen care exclude seriozitatea și credibilitatea. E ok, doar dacă pui blabla-urile care se scriu de 32 de ani. Dar ca la noi, dacă anunțul e joi și postul ocupat de marți (Trăiască, nea Tomiță!), totul are justificare. Deși, credeam, ca prostu’, că se va profita de această știută schimbare și se vor eradica, nu numai viziunile și criteriile bolnave, ci, și paradigma. Legislație, organizare etc.

Și că vom trece în deceniul 3, al mileniului 3.

Mai ales că, interimatul putea fi foarte bine asigurat de actualul director adjunct, Iosif Ion Prunner. Și nu neapărat pentru că, în calitate de dirijor al Corului, a reușit să-l facă cel mai bun din țară și competitiv în Europa, nu pentru că știm că este tobă de muzică, aș spune chiar unicat, ci, pentru că, ca director adjunct (a preluat de la Horia Andreescu), s-a simțit pe partea de programe artistice de care răspundea, inclusiv participările memorabile din Festivalul Enescu.

Dar, nu, n-avem noroc.

Asistăm la o nouă geampara. Fetele de la Căpâlna, varianta masculină. N-ar trebui să ne mai mire, având în minte și recentele numiri la ICR Paris și Lisabona. Totul bazat pe PR, auto promovare, bisericuță, partid etc. În Ateneu intru de când pe tineri, elevi, studenți îi lăsau să intre gratis, dar stăteai cu fundul pe jos, pe culoare sau pe scări. Acum, ar fi imposibil din cauza normelor PCI, costul biletelor e prohibitiv și nici nu există categorie elevi, pensionari. Probabil că, am ascultat mai multe spectacole decât au cântat mulți din orchestra de astăzi.

Pentru mulți, această Filarmonică este clar că reprezintă mai mult decât pentru majoritatea care se ocupă de sănătatea sa. Filarmonica, o instituție comunistă. La fel ca toate celelalte, dar nu din vina lor, ci din vina paradigmei.

Puțin backward pentru înțelegere. Descălecarea cu scandal a dirijorului-director Mandeal, 2009, venit de pe vremea lui Ceaușescu, n-a avut ca obiect divergențe ireconciliabile de viziuni artistice, ci, strict managerialo-financiare și, în niciun caz, evenimentul la care face referire dumnealui în interviuri, dar care, ghinion, îl trădează. Dar asta se va fi aflat de-abia mai târziu. Însă, nici până în ziua de astăzi, nu s-a auzit de vreun audit care să fii acoperit acea perioadă și nici mai târziu. După, a venit un trimis politic. Care n-a făcut nimic. Reușitele Filarmonicii, cele câteva, au fost de ordin artistic. Pentru ele NU este nevoie de un manager. Explic mai târziu. Uitându-mă pe rapoartele acestui domn, pur și simplu, mi se face RUȘINE. Însă, asta e o fotografie învechită de atâta copiere.

Auditul, totuși, e obligatoriu înaintea începerii unui nou mandat. O imagine pentru ultimii 32 de ani și nu din schiloditele rapoarte manageriale.

Tot de trecut țin și procedurile afișate pentru concurs: Numele celor care și-au depus candidaturile și proiectele acestora sînt secretizate. Ironia e că, pentru a ocupa un post în orchestre, nu se organizează audiții blind, ca afară. Pentru că, unii trebuie să intre după nume (rudenie) iar doar cântatul nu prea i-ar ajuta. Termenul de depunere proiecte sub 30 de zile. Formal, documentul trebuie să arate prost, dar toate la fel, ba, inclusiv trimiterile bibliografice nu duc toate undeva. Parcă am fi în epoca calculatoarelor Pentium 286, nu a telefoanelor inteligente. M-am pus în pielea „cantindatului”.

Citești: Ordinul de ministru cu regulament, un ritual inutil.

Amintesc doar de comisia de evaluare: Principiul treimii, ca în biblie. La un concurs pentru manager OperaNB, comisia era formată dintr-un critic muzical!, un director de la o altă instituție din provincie, acuzat de plagiat la proiectul cu care își obținuse jobul! și cineva cu finanțele din minister! Adică, toți calificați și cu experiență managerială!!! Toți români. La fel ca și cantindatul. Mai primești un istoric cu sumarul bugetar, inclusiv bugetul aprobat de anul acesta! Organigrama, treptele de salarizare, regulamentul de funcționare, legislația… Primești cadou și un mort. Act de înființare a unui Trio instrumental conceput în 2017, dar nenăscut!? În ditamai instituția, ce-o fi căutând această mortăciune? Nimic de-a face cu rangul și prestigiul ei.

Gurile rele spun că a fost solicitat pentru ceva progenituri.

Și, nu în ultimul rând, caietul de sarcini, obiective. Invariabilul copy paste de decenii. Chiar și așa, dacă evaluările ar fi fost făcute pentru toate instituțiile după ce scrie (chiar dacă nu există măsurabilitate cum impun normele manageriale), toată cultura ar fi avut altă față. Cifrele INSului referitoare la consumul cultural. Limbajul de lemn te îndeamnă la somn, până ce, brusc, te iluminezi. Concursul, de fapt, este de ocupare a unei ierarhii într-un ecosistem închis. Legislația n-a fost adusă la standardele europene (voit), e un fel de ceaușism care se vrea cu față occidentală. Trecând peste cerințele privind persoana, ce găsești în bibliografie: Descrierea mediului, planul general de acțiune al filarmonicii. Nu sînt menționați decât indicatorii și variabilele ce țin de piața internă. Ce e dincolo de ușă nu interesează, nu facem concurență cu BBC sau Berliner, e adevărat, dar facem cu standardul artistic.

Deși, când vrei prestigiu, wannabe, în primul rând trebuie să ai turnee în picioare (ca Halep), iar pentru turnee trebuie standarde.

Desfășurătorul afișat al activităților de până acum indică o matrice perfect închisă. Cele mai izbitoare sînt cifrele aferente gratuităților, restul fiind doar exprimarea nivelurile de impotență. Salarizarea (acoperită de subvenție) n-are componentă performativă. Doar niște limite impuse, probabil, de sindicat, fără nicio acoperire în practica internațională. Pentru personalul main task, salariile încep cu 1300 €/lună până la 3250 €/lună. Nu sînt expertă, am doar un amărât AMBA și am citit contractele câtorva orchestre simfonice, unele celebre, care au fost și prin Festivalul Enescu, de ne miram noi că ce-or mânca de cântă atât de bine, altele mai micuțe. La BBC Philharmonic, personalul main task are între 3570 €/lună și 4400€/lună. Cu alte cuvinte, eglejii ăștia sînt mai egalitari ca noi. Nu știu dacă nu ar fi mai bine, chiar cu un mic efort, să închiriem BBCul?

Biletele, acum, costă ca afară, bugetul acoperă salariile, ei oricum au finanțare doar 30% de la stat. Sînt obișnuiți cu turnee și să cânte multe concerte.

Îi ajutăm și noi pe ei, ne ajută și ei pe noi. Sigur, vorbim de o orchestră fanion care are gradul de salarizare mai mare și mai fix. În rest, acolo domnește contractul de freelancer, angajat pe proiect, stagiune etc. Și, în acest context, veniturile coboară sub ce primesc cei de la noi. Obiectivele nu sînt legate de indicatori, doar o frazeologie tâmpă. Ce era de așteptat? Ieșirea din paradigmă Cazul Filarmonica „George Enescu”, chiar dacă nu curiosul… Orchestra este și rezident și administrator, pe șleau, este patron. Nu există așa ceva. Ateneul Român este o instituție, în sine, care trebuie să palpite, să se întâmple evenimente culturale zilnic și nu condiționate numai de filarmonică și mai nou, mizeria Trio Arte.

Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Faptic, Ateneul e prizonierul unui singur director. De multe ori m-am întrebat ce face zilnic? De ce ia atâția bani (110.000 lei)?

Într-o săptămână sînt 2 concerte în sala mare și unul în sala mică. Dacă cineva vine cu o propunere, ca să nu le strice feng shui-ul îi centrează un preț de chirie de zici că vrea să închirieze Opera din Berlin (5.000 €/seară). Și pot face lucrul acesta că n-au prețurile afișate nicăieri! A fost chiar distractiv când, un eveniment anunțat pe 19 februarie la Ateneu a trebuit să-și schimbe locul că, s-au trezit „proprietarii” că vor bani cât nu face. Prin urmare, Directorul trebuie să fie administrator și atât. Să producă bani, să aducă evenimente împreună cu directorul artistic, să aibă un calendar propriu în care Filarmonica e rezident cu programele sale. Să asigure un minim de turnee pentru orchestră. Filarmonica este condusă de directorul muzical. End of story.

Acum, toți directorii sînt pe capul orchestrei iar Ateneul stă gol și neluminat tot anul.

Bătaie de joc în totalitate. Iar directorii să nu fie și dirijori, și colaboratori, și soliști, și șefi de orchestre, și părinți de copii cu cariere în întreținere etc. Cât privește codul de conduită, poate că ar trebui împrumutat de la americani principiul, top position – no family & relatives. Să dăm niște exemple pentru iluștrii noștri conducători, în caz că, Ministerul Culturii se decide dacă se ocupă de cultură sau, cum zicea dl. Mandeal, manager, rămâne doar să aplice legi proaste și vireze lunar banii pe carduri. Tonhalle Zurich, Ateneul lor, are orchestră (concert maistru este românul George Bănică, fost FGE), au orchestră de tineret, grupuri camerale în rezidență etc. Este program de concerte în fiecare zi, și cu toate felurile de muzică. Orchestra mare are 3 concerte pe săptămână. Celebra ElbPhilharmonie, Hamburg, are orchestră proprie, se țin câte 2 spectacole în fiecare zi (două săli), în weekend, de obicei, câte 4. Toate genurile muzicale. Și tot așa…..

Dacă nu se schimbă acum filosofia, nu se va schimba nimic încă 30 de ani de acum încolo. O altă inevitabilă schimbare, în urgență maximă, un fel de SMURD al artelor spectacolului, este abordarea performativă. În primul rând, toate orchestrele simfonice trebuie preluate și finanțate centralizat, pentru a nu mai fi la cheremul unor aleși sau numiți, unii afoni, alții microbiști și, rareori, oameni care au auzit de cultură. Cheltuielile ținând de administrare clădiri, localuri, săli, doar acelea trebuie acoperite obligatoriu de administrațiile locale. Salarizările trebuie orientate spre numai spre performativ, pe bune. Iar modele de contracte se găsesc pe internet. Dacă se traduc și se iau cu copy paste toate condițiile, vă asigur că într-un an de zile, vom avea altfel de filarmonici/orchestre simfonice. Trebuie să existe turnee interne, nu numai în Festival Enescu, astfel încât, să se dea șansa tuturor să își construiască faima.

Pe măsură ce standardele cresc, trebuie să li se asigure, prin concurs, reprezentare externă, nu ca acum, merge cine țipă mai tare. Și, ca la fotbal, trebuie să existe pentru toți orchestre de juniori/tineret, construite prin audiții și întreținute prin stagiuni. Și, da, angajările și evaluările performanței se fac cu audiții blind, dacă se poate cu comisii, inclusiv, din afara instituției, exact ca la examenele școlare, când lucrările sînt corectate de profesori din alt oraș. În acest caz, ar fi interesant chiar din altă țară. Să înceteze practica „înființării” de orchestre care sînt, de fapt, colaborări cu angajații altor orchestre. Mai câștigă un ban plus, doar ați văzut ce salarii mici au!, și nici nu se plictisesc că au puține concerte pe săptămână. Și, nu în ultimul rând, trebuie să înceteze această promovare ermetică, recirculare între instituții.

Ca de ex. De la panoul de zvonuri, aflăm că, pt. această rundă de calificări la Filarmonică, în pole position ar fi actualul director de la Centrul „Tinerimea Română”.

Mă rog, și numai semantic și ar fi fost de dorit să fie un tânăr. Dar nu, la noi cine are gură mare și coate mai puternice obține tot ce vrea. Nici măcar propriile declarații nu a fost capabil să și le pună pe site, ca să nu mai vorbim cât de mult se autoapreciază în rapoarte cu ce de orchestre a ”creat”, de parcă orchestra ca formație muzicală a fost invenția proprie sau parcă le-a făcut cu bani de-acasă. În fine, în primul rând e o jignire la adresa confraților, care nu au avut șanse egale să arate ce pot să facă. Dacă mai faci greșeala să te uiți și pe site, parcă e site de autor, de cultul personalității, lăsăm aspectul, funcționalitatea și informarea deoparte, că nu există, nu de alta.

Știm, au fost și turnee în străinătate, în condițiile în care nu există nici stagiune, dar asta doar pentru că la noi selecțiile se fac cum se fac.

Știm, există liste interminabile de activități cu cei aflați în chirie (fără prețuri afișate), dar atât. Și mai știm că, toată această ambalare, a fost și pentru propria familie. Dar, cred, n-a ajuns statul facilitator pentru următoarea haltă-stația Ateneul Român. Și aceeași problemă ca la Ateneu, niciun audit ca raport public. Dacă întrebi pe stradă, cine a auzit de Orchestra Simfonică a României, cine zice că știe îți spune că e cea de la Ateneu sau, majoritar, n-a auzit de ea. Dar de Sinfonietta… Să stea acolo, mai întâi să vedem, pe bune ce-a făcut, nu ce zice că a făcut. E foarte trist, chiar foarte trist, să auzi tineri talentați, majoritatea plecați, povestindu-ți cum din școală se împiedică de rețelele familiale, decizionale, carieristice, financiare. Iar noi, aici, trebuie să ne mulțumim, invariabil, cu ce primim. Trebuie profesionalizate și crescute standardele. Basta con la falsa retorica!