Flotila cu care Greta Thunberg vrea din nou să ajungă în Fâșia Gaza s-a întors în port din cauza mării furtunoase
O flotilă de ajutor umanitar alcătuită din zeci de ambarcațiuni, care a pornit duminică spre Fâșia Gaza pentru a transporta ajutoare și activiști pro-palestinieni, printre care și militanta pentru climă Greta Thunberg, s-a întors luni în portul din Barcelona din cauza vremii furtunoase, au declarat organizatorii, citați de Reuters.
„Am efectuat o probă pe mare și apoi ne-am întors în port pentru a lăsa furtuna să treacă. Aceasta a însemnat amânarea plecării noastre pentru a evita riscurile de complicații pentru ambarcațiunile mai mici”, a transmis într-un comunicat Misiunea Global Sumud Flotilla, precizând că decizia a fost luată în condițiile în care viteza vântului a ajuns pe mare până la aproximativ 56 km/h.
Organizatorii nu au precizat când intenționează să reia călătoria.
Activiști printre care și actorul Liam Cunningham din serialul Game of Thrones se află la bordul flotilei formate din câteva zeci de ambarcațiuni, care intenționează să spargă blocada navală instituită de Israel și să livreze alimente și ajutoare umanitare în enclava devastată de aproape doi ani de război.
Israelul susține că blocada navală impusă încă din 2007 este necesară pentru a împiedica introducerea de arme către gruparea teroristă palestiniană Hamas. Autoritățile israeliene au descris alte încercări de a o încălca, inclusiv una din iunie la care a participat și Thunberg, drept o acțiune de propagandă în sprijinul Hamas.
Forțele israeliene au interceptat atunci vasul umanitar în timp ce acesta se apropia de Fâșia Gaza și i-au expulzat pe Thunberg si ceilalți activiști după ce au fost escortați la țărm.
