Sari direct la conținut

Fostul șef al DIICOT Codruț Olaru se pensionează la 49 de ani / Suspectat de plagiat, înaintat recent în grad de către Iohannis

HotNews.ro
Codrut Olaru, Foto: Agerpres
Codrut Olaru, Foto: Agerpres

Fostul şef al DIICOT Codruţ Olaru se pensionează. El are 49 de ani şi este procuror militar la Secţia Parchetelor Militare, fiind general-maior, înaintat recent în grad de către președintele Klaus Iohannis.

Administrația prezidențială a anunțat miercuri că Iohannis a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de procuror militar la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, a general-maior magistrat Codruţ Olaru, care se va pensiona începând cu 31 decembrie 2022.

Tot miercuri, în plin val de pensionări în magistratură, Iohannis a semnat decretele de pensionare pentru alți cinci procurori și 15 judecători.

Codruţ Olaru, în vârstă de 49 de ani, membru CSM, a condus Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din 11 ianuarie 2007 până în mai 2013. De la acea dată și până în mai 2016 a fost adjunct al procurorului general al României. În 2016, a fost numit la Secţia Parchetelor Militare.

În 29 noiembrie, preşedintele a semnat decretul ”privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a generalului de brigadă cu o stea Olaru Codruţ din Ministerul Apărării Naţionale, la data de 31 decembrie 2022”.

Olaru a fost acuzat că şi-a plagiat întreaga teză de doctorat intitulată „Particularităţile criminalităţii organizate în România”, conform Pressone, care a scris că teza de doctorat, susţinută în 2013 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, are 250 de pagini, toate copiate din diverşi autori români, dar şi din surse online. Codruţ Olaru a susținut, însă, că lucrarea a fost scrisă de el: „Indiscutabil nu a fost scrisă de altcineva. Eu am scris-o”.

În mai 2021, PressOne a scris că procurorul Codruț Olaru rămâne fără titlul de doctor în drept, după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că teza acestuia este plagiată „grosier”.

Înainte de ședința Consiliului General al CNATDCU în care urma să se decidă menținerea sau retragerea titlului său de doctor, Codruț Olaru a încercat să blocheze emiterea unui verdict printr-o acțiune deschisă în instanță împotriva CNATDCU și a Ministerului Educației. Mai mult, Olaru le-a cerut ministrului Educației Sorin Cîmpeanu și președintelui CNATDCU Ioan Aurel Pop clasarea sesizării asupra căreia CNATDCU urma să se pronunțe, pe motiv că în martie 2020 primise – pe o altă sesizare – verdict de neplagiat, scria PressOne.

Olaru și-a susținut public lucrarea științifică în 2013, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), sub coordonarea actualului rector Tudorel Toader, fost ministru al Justiției în perioada 2017-2019.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro