Fotbal povestire cu povestire – Sorin Stoica, Valentin Protopopescu, Cip Iesan

Ce au in comun cateva povestiri mucalite cu decor vag bucurestean, o colectie de eseuri pe teme de psihanaliza si sport si alte cateva povestiri mucalite cu decor universal iesean? Daca e musai sa aiba ceva in comun, atunci as spune, la repezeala, ca fotbalul e ceea ce au toate trei in comun.

Sorin Stoica, Aberatii de bun-simt, Editura Polirom, Bucuresti, 2007

In povestirile lui Sorin Stoica se joaca fotbal pe rupte. Emil Constantinescu, de pilda, a jucat fotbal la Cotroceni si-a pierdut. De acolo crede fostul presedinte al Romaniei ca i se trage declinul. Acum viseaza sa-si relanseze cariera politica la o miuta, insa de data aceasta va sta in aparare.

Se mai joaca fotbal la gramada, pe lungul si pe latul terenului comunal, cu mingi dezumflate, fara strategii sofisticate, unde-i mingea, acolo sunt si baietii, toti in jurul ei.

Nesofisticat pare si stilul lui Sorin Stoica. Fraze scurte, observatii fruste, acelasi prozator-ziarist-antropolog atent la tot ceea ce se intampla in jurul lui. Cu unele dintre personajele sale prozatorul s-a intalnit apoi pe strada, iar acestea l-au ocolit, i-au batut obrazul, l-au amenintat ca-l dau in judecata.

Or fi fruste observatiile lui Sorin Stoica, insa nu sunt deloc lipsite de subtilitate. Vede tot felul de lucruri despre care oamenii au impresia ca reusesc sa le ascunda, intuieste, dintr-o privire, caracterul unui ins sau al unei intamplari si-l schiteaza din trei miscari de condei.

Pe scena defileaza un intreg circ uman, cu profesorasi de provincie pe nume Paganel si plasatoare intitulate Titi Magdalena, cu un unchi scartar, o dactilografa, un yoghin, un pompier filosof, o calugarita in viata careia nu s-a intamplat nimic.

Unele personaje, precum Nae Stabiliment, sunt vechi cunostinte din cartile lui Sorin Stoica, altele, precum Constantinescu si Ciuvica, sunt invitate, pentru prima data, dincolo de pragul fictiunii. Nu doar oamenii, ci si intamplarile cu un talc oarecare, auzite sau traite, cuvintele din vorbirea curenta sau lista de obiecte de la pescuit defileaza, sub lumina reflectoarelor, pe scena.

Ceva merita spus, impartasit, pentru ca i-a atras, cumva, atentia povestitorului, i s-a fixat in minte. Fie prin asocierea cu mutra unui personaj, fie printr-un amanunt memorabil, fie printr-un sunet anume. Fotbalul – pentru ca de la el am pornit – este o astfel de intamplare memorabila.

E principala activitate a copilariei, pe terenul prafuit din curtea scolii si, pentru multi, e si activitatea principala a varstei adulte, pe fotoliul din fata televizorului.

Sorin Stoica a trait putin (doar 27 de ani) si a scris foarte mult. A debutat la 21 de ani cu „Povestiri cu injuraturi” si a publicat, in timpul vietii, sapte carti – doua romane („Dincolo de frontiere”, „O limba comuna”), trei volume de povestiri, doua volume de antropologie (coordonate alaturi de Zoltan Rostas).

„Aberatii de bun-simt” este al doilea volum postum al lui Sorin Stoica, dupa „Jurnal”, aparut la Polirom, in 2006.

Valentin Protopopescu, Mintea si muschii, Editura Tritonic, 2007

Pentru Valentin Protopopescu, fotbalul este un prilej pentru a discuta despre inclestari si razboaie, despre temperament si tarie de caracter, despre rafinamentul stilistic al gazetarilor de la „l’?quipe” si, nu in ultimul rand, despre complexe paterne si mentalitati balcanice.

Si nu doar fotbalul sau, mai bine zis, nu in primul rand fotbalul: sportul alb, tenisul, este adevarata pasiune, in materii de competitii fair-play, a psihanalistului transformat in gazetar sportiv.

Dupa cum stie, probabil, multa lume, Valentin Protopopescu este un jurnalist de radio carismatic, un eseist de prima mana, un filosof care se pricepe, deopotriva, la psihanaliza si la literatura. Dupa cum, mai mult ca sigur, lumea nu stie, Valentin Protopopescu isi petrece o gramada de timp pe terenul de tenis, exersand forehand-uri si revere.

Si, pana la marturisirea din prefata acestui volum, nu cred ca se laudase nici ca cu visul sau din copilarie – acela al unei cariere in jurnalismul sportiv. In sfarsit, a venit vremea ca, printr-un volum tematic, sa se incununeze o pasiune si sa se implineasca un vis: mintea si muschii vibreaza impreuna, precum racordajul unuei rachete de tenis pentru profesionisti.

In materie de finete si stil, Ioan Chirila este, pentru Valentin Protopopescu, Tatal, eseistul sportiv de neegalat, iar Traian Ungureanu este Fratele mai mare, admirat pentru viziune si rafinament, insa zgaltait, nu de putine ori, de pe soclu.

O relatie ambivalenta o are psihanalistul si cu idolul sau din teren, Roger Federer, „Expresul din Basel” si numarul unu, pentru multi ani, in clasamentul ATP. In egala masura, Protopopescu este fascinat de precizia elvetianului si de uimitoarea siguranta de sine pe care o afiseaza in joc si e enervat de exactitatea infailibila a acestuia.

„Mintea si muschii”, desi aduna articole publicate in „Cultura”, „aLtitudini” si „Tenis Partener”, nu lasa impresia unei carti incropite din bucati; volumul contureaza o perspectiva unitara si ii asigura autorului sau un loc in club, alaturi de T.R.U., Paraschivescu sau Tolontan. In clubul oamenilor cultivati care scriu in mod inteligent despre sport.

Carti publicate: „Dincolo de seninatate. Eseuri de psihanaliza aplicata” (2001), „Cioran in oglinda. Incercare de psihanaliza” (2003), „Sufletul si umbra. Noi texte de psihanaliza culturala” (2006), „Marci ale inconstientului. Eseuri de psihanaliza exploratorie” (2006) etc.

Cip Iesan, Mersul trenurilor, Volum realizat de Obiectiv de Suceava si Ziarul de Iasi, 2007

Pentru Cip Iesan fotbalul este prilej de sotii: lingvistice, narative si culturale. Cultural-artistice, pe limba unui umorist care ia peste picior, la fiecare pas, limbajul sau limbarnita de lemn. Amuzante sunt trasnaile pe care le povesteste Iesan, felul cum vorbesc oamenii si, nu in ultimul rand, numele acestora.

De sorginte moldoveneasca, in cea mai mare parte, pentru ca Cip Iesan chiar traieste si-si castiga existenta, ca jurnalist, la Iasi.

In functie de obiceiuri si ocupatii, personajele sale se numesc Grigore Sfesnic, Crisan Viezure, Escalup Rapita, Axinte Ramurel, Cornel Tava, domnul si doamna Ciozvarca s.a. De profesie, posesorii acestor nume sunt pensionari, locatari de bloc, primari de comune, hingheri, mesteri, nepoti, parinti, frecatori de menta si, impreuna, traverseaza tranzitia, cu vicisitudinile si aspectele ei.

Multe povestiri reusesc sa fie, spuneam, foarte amuzante. Atat de amuzante incat nu mi-a venit prea usor sa ma apuc de prezentarea cartii: rasfoind-o, imi venea, mai mereu, sa rad. La fel ca Sorin Stoica, Iesan surprinde esentialul, extrage trasaturile tipologice, lucrurile repetabile.

Spre deosebire de Sorin, care te face, uneori, sa razi ramanand aproape de situatie si mimand naivitatea, Cip Iesean ingroasa tusele, schimba macazurile, isi arunca personajele pe traiectorii de coliziune, forteaza accidente apocaliptice.

Povestirile sale nu sunt, totusi, doar comedie continua, alunecari hazoase pe coaja de banana. Multe texte sunt fundaturi absurde, efecte si jocuri lingivistice, pura intuitie a limbajului.

Sunt foarte rare catile umoristice aparute in ultima vreme sub semnatura unor romani; „Mersul trenurilor” mertia atentia cu atat mai mult, cu cat e scrisa nu doar de un umorist bun, ci si de un prozator bun.

Carti publicate: „Vaca la bariera” (2003) si „Intoarcerea pungutei cu doi bani” (2005)