Fractură în coaliția anti-Trump din Groenlanda, care rămâne fără principalul negociator cu Washingtonul
Partidul Siumut din Groenlanda s-a retras din guvernul de coaliție, slăbind eforturile cabinetului de la Nuuk de a prezenta un front unit împotriva campaniei președintelui american Donald Trump de a prelua controlul asupra insulei arctice, transmite Reuters.
Retragerea vine după ce Aleqa Hammond, președinta Siumut, a avertizat că partidul va părăsi coaliția după ce doi miniștri groenlandezi și-au anunțat candidaturile la alegerile parlamentare din Danemarca, ce vor avea loc pe 24 martie, fără a solicita în prealabil permisiunea.
Ca teritoriu autonom al Danemarcei, Groenlanda are dreptul de a alege doi parlamentari pentru legislativul de la Copenhaga, la fel ca Insulele Feroe.
Jens-Frederik Nielsen, prim-ministrul Groenlandei, și-a exprimat dezamăgirea față de decizia social-democraților de la Siumut, dar a spus că guvernul său își va continua activitatea și a subliniat importanța guvernării într-un moment de atenție globală sporită.
„Apă la moară pentru străini”, deplânge prim-ministrul Groenlandei
„Cred că este un moment extrem de prost ales și sunt foarte frustrat și dezamăgit că se întâmplă într-o perioadă în care ar trebui să fim uniți”, le-a declarat el reporterilor.
„Orice ar putea părea o divizare în țara noastră le dă apă la moară străinilor și ar trebui să evităm acest lucru cu orice preț”, a adăugat el.
Coaliția largă fusese o piatră de temelie a strategiei lui Nielsen de a răspunde la ceea ce el a numit cea mai periculoasă perioadă din istoria recentă a Groenlandei.
Plecarea Siumut înseamnă că Vivian Motzfeldt, ministrul de externe al Groenlandei care a jucat un rol-cheie în discuțiile diplomatice cu Statele Unite, își părăsește funcția, potrivit postului de televiziune KNR.
Pierderea sprijinului partidului Siumut, care deține patru locuri în parlamentul groenlandez Inatsisartut, format din 31 de membri, nu amenință majoritatea guvernului, deoarece coaliția lui Nielsen are 19 mandate.
Premierul danez Mette Frederiksen a avertizat la jumătatea lunii trecute că ambiţia preşedintelui american Donald Trump de a dobândi Groenlanda nu s-a diminuat nici după ce el a exclus folosirea forței pentru acest obiectiv și a acceptat un acord-cadru care să sporească securitatea insulei.