Frații criminali Lyle și Erik Menendez își joacă una dintre ultimele cărți pentru eliberarea din închisoare după ce Netflix le-a readus în atenție cazul

Lyle și Erik Menendez se vor prezenta marți în fața unei instanțe din Los Angeles pentru o audiere crucială în încercarea lor de a obține reducerea pedepselor cu închisoare pe viață, pe care le ispășesc pentru uciderea cu pușca a părinților lor, comisă în locuința familiei din Beverly Hills acum 35 de ani, relatează Reuters.
Avocații apărării solicită o reducere a pedepsei pentru cei doi frați, acum în vârstă de 57 și 54 de ani, care să permită eliberarea lor imediată sau cel puțin să-i facă eligibili pentru a fi luați în considerare pentru eliberare condiționată.
Rezultatul ar putea depinde de noi probe aduse de apărare în sprijinul afirmației fraților, susținută încă din primele zile ale acestui caz spectaculos, că au fost abuzați sexual de tatăl lor, un director în industria muzicală și de divertisment.
Nu era clar dacă inculpații vor fi prezenți fizic la ședință sau vor urmări procedurile prin videoconferință, așa cum au făcut în audierile anterioare, din închisoarea din San Diego unde sunt încarcerați.
Fostul procuror al comitatului Los Angeles, George Gascón, a depus o petiție pentru anularea pedepsei, invocând toamna trecută noile dovezi privind abuzul sexual și cazierul disciplinar curat al fraților în închisoare.
Frații Menendez au fost la un pas de eliberare în toamna anului trecut
Gascón a susținut că cei doi și-au plătit datoria față de societate și ar trebui să fie eligibili pentru eliberare condiționată conform legislației statului privind infractorii tineri, deoarece aveau sub 26 de ani la momentul comiterii faptei.
Însă succesorul lui Gascón în funcția de procuror, Nathan Hochman, s-a opus revizuirii sentințelor lor de la preluarea mandatului după alegerile organizate de SUA în noiembrie, argumentând că frații nu și-au recunoscut pe deplin responsabilitatea pentru crimele comise.
Frații au fost găsiți vinovați în 1996 de omor cu premeditare și condamnați la două pedepse consecutive de închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate, pentru că și-au împușcat mortal părinții, Jose și Kitty Menendez, în data de 20 august 1989, în timp ce aceștia se uitau la televizor în sufrageria din locuința familiei.
Condamnarea a venit în urma celui de-al doilea proces – primul s-a încheiat cu un juriu în imposibilitate de a ajunge la un verdict unanim – și a atras atenția asupra aspectelor întunecate ale bogăției și privilegiului.
Înainte de a fi arestați, frații susțineau că s-au întors de la cinema și și-au găsit părinții uciși de niște intruși.
În timpul procesului, au recunoscut că ei au comis crimele, dar au afirmat că le-au săvârșit de teamă că părinții aveau să-i omoare, după ani de abuzuri sexuale din partea tatălui și de maltratări emoționale din partea mamei. Lyle avea 21 de ani, iar Erik 18 în acel moment.
Procurorii au susținut că omorurile au fost comise cu sânge rece, din lăcomie, frații dorind să moștenească averea de mai multe milioane de dolari a părinților lor.
Noile dovezi care ar putea duce la eliberarea fraților Menendez
Rezultatul audierii privind revizuirea pedepsei, care se estimează că va dura două zile, ar putea depinde de noi probe aduse de apărare, inclusiv o scrisoare pe care Erik Menendez ar fi trimis-o unei verișoare cu opt luni înaintea crimelor, în care descria abuzurile sexuale comise de tatăl său.
Apărarea indică de asemenea acuzațiile formulate de un membru al trupei pop Menudo din anii ’80, care a spus că a fost abuzat de Jose Menendez. Aceste acuzații au fost prezentate într-o serie documentară difuzată în 2023 de Peacock despre acest caz, care a stârnit din nou interesul public, amplificat de un serial dramatic în nouă părți de pe Netflix și de un film documentar lansat în toamna trecută.
Unii membri ai familiei Menendez au sprijinit eliberarea fraților, inclusiv surorile lui Jose și Kitty Menendez. O excepție notabilă a reprezentat-o Milton Anderson, fratele lui Kitty Menendez, care a decedat recent. Anderson s-a opus în mod repetat eliberării nepoților săi și a contestat afirmațiile privind abuzurile.
Separat, guvernatorul Gavin Newsom, care are autoritatea de a comuta pedepsele, a cerut comisiei de eliberări condiționate să analizeze dacă frații Menendez ar reprezenta un pericol pentru siguranța publică dacă ar fi eliberați.