VIDEO Înmormântarea Papei Francisc. Peste 400.000 de oameni și-au luat rămas bun de la liderul Bisericii Catolice. „Francisc a fost un papă printre oameni”

Papa Francisc a fost înmormântat astăzi, 26 aprilie, la cinci zile de la moartea sa, într-o ceremonie la care au luat parte sute de mii de credincioși. Oamenii s-au adunat în Piața Sfântul Petru, în apropiere de Vatican, precum și pe străzile Romei, pentru a-și lua rămas bun. La funeralii au fost prezenți și zeci de lideri din toată lumea, inclusiv președintele american Donald Trump. Suveranul Pontif a fost înmormântat în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) din Roma, aşa cum a cerut în testament.
- „Confruntat cu războaiele furibunde din ultimii ani, cu ororile lor inumane și cu nenumăratele morți și distrugeri, Papa Francisc și-a ridicat neîncetat vocea implorând pacea și făcând apel la rațiune și invitând la negocieri oneste pentru a găsi soluții posibile”, a amintit cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor, în timpul liturghiei.
Cel puțin 400.000 de oameni au fost prezenți la Vatican și pe străzile din Roma, pentru a-și lua rămas bun de la Papa Francisc, potrivit unei estimări realizate de ministrul italian de interne, citată de BBC.
„Estimăm că au fost peste 400.000 de oameni prezenți în Piața Sfântul Petru și de-a lungul traseului (n.r. – până la Biserica Santa Maria Maggiore, unde a fost înmormântat Papa Francisc)”, a spus Matteo Piantedosi, pentru televiziunea italiană TG5.

Peste 250.000 de persoane au asistat la slujba de înmormântare a Papei Francisc, a anunțat biroul de presă al Sfântului Scaun, scrie Agerpres care citează DPA și AFP.
Numeroși credincioși au umplut piața Sfântul Petru, precum și străzile din jur care duc la Vatican.
Potrivit AFP, circa 150.000 de persoane s-au reunit totodată sâmbătă pe străzile din Roma, de-a lungul traseului funerar, pentru a urmări papamobilul alb care a transportat sicriul papei Francisc prin capitala Italiei până la bazilica Santa Maria Maggiore.
Sicriul cu trupul papei Francisc a fost dus în Biserica Santa Maria Maggiore, unde urmează să aibă loc o scurtă procesiune, care nu va fi însă transmisă în direct.

Aici, este locul ales de papa Francisc pentru a fi înmormântat. Vaticanul a anunțat că biserica va fi deschisă publicului începând de duminică, 27 aprilie.
Mormântul papei Francisc nu va avea însă „decorațiuni particulare”, după cum a lăsat el scris în testament. Va fi simplu, doar cu inscripţia numelui său papal în latină: Franciscus.
Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost transportat cu un papamobil pe străzile din Roma, până la biserica Sfânta Maria Maggiore, aflată la aproximativ 7 kilometri distanță de Bazilica Sfântul Petru, în aplauzele oamenilor ieșiți pe străzi pentru a-i aduce un omagiu.





La finalul liturghiei, voluntarii au împărțit ediția de luni a cotidianului Vaticanului, „L’osservatore romano”, care anunță moartea Papei Francisc.

Ultimul drum al Papei Francisc
Sicriul suveranului a fost scos în aplauze din Bazilica Sfântul Petru și se îndreaptă spre Santa Maria Maggiore.
Carul mortuar care transportă sicriul Papei Francisc la Santa Maria Maggiore este un papamobil adaptat pentru această ceremonie funerară.
Slujba s-a încheiat. Cardinalii se întorc în Biserica Sf. Petru.
Sicriul Papei Francisc a fost purtat prin Poarta Sfântă a Bazilicii Sfântul Petru pentru ultima oară. Clopotele au bătut încet în timp ce sicriul s-a apropiat de altarul principal al bazilicii.
În curând, sicriul va fi adus la Santa Maria Maggiore pentru înmormântare.

„Trebuie sa învățăm din exemplul său”
Eduardo a venit cu soția din Argentina, țara din care provine si papa Francisc, şi spune că admiră devotamentul sau pentru cauza celor săraci.
„A vorbit despre noi şi despre problemele noastre si pentru asta îl prețuiesc”, a spus bărbatul reporterului HotNews, aflat în Piața Sfântul Petru.

În plus, spune Eduardo, papa Francisc a fost iubit şi pentru că a dialogat cu toți, indiferent de religie sau confesiune.
„Trebuie sa învățăm din exemplul său”, spune bārbatul care a venit la Vatican într-un grup de 35 de persoane, organizat din țara sa.
Vedeți mai multe imagini cu credincioșii aflați în Piața Petru:





Viața Papei Francisc a fost omagiată de cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor, în timpul predicii din cadrul funeralaliilor Suveranului Pontif.
Francisc a fost un „papă printre oameni, cu o inimă deschisă față de toată lumea”, a spus cardinalul.
„Bogat în căldură umană și profund sensibil la provocările de astăzi, Papa Francisc a împărtășit cu adevărat neliniștile, suferințele și speranțele acestei perioade de globalizare”, a mai spus el, adăugând că Suveranul a făcut nenumărate gesturi și îndemnuri în favoarea refugiaților și a persoanelor strămutate.
„Confruntat cu războaiele furibunde din ultimii ani, cu ororile lor inumane și cu nenumăratele morți și distrugeri, Papa Francisc și-a ridicat neîncetat vocea implorând pacea și făcând apel la rațiune și invitând la negocieri oneste pentru a găsi soluții posibile”, a afirmat Giovanni Battista.
Aproximativ 200.000 de oameni, la funeralii
Aproximativ 200.000 de oameni sunt prezenți la funeraliile Papei Francisc, au anunțat autoritățile, potrivit CNN.
Piața Sfântul Petru nu este complet plină, însă acest lucru se întâmplă deoarece autoritățile au decis să limitereze numărul celor ce pot intra în Piață.

În schimb, mulți credincioși sunt în spatele barierelor, pe străzile din apropiere.
CNN amintește că la funeraliile Papei Benedict al XVI-lea, în 2023, au participat 50.000 de oameni.
În 2005, aproximativ 300.000 de oameni au fost prezenț la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea.
Elicopterele nu au mai survolat Piața, în timpul liturghiei
Cele trei elicoptere care survolau deasupra Pieței Sfântul Petru s-au oprit pe tot parcursul slujbei dedicate papei Francisc.
Vaticanul a văzut, până astăzi, 255 de slujbe de înmormântare a papilor care au condus Biserica de-a lungul timpului, i-a văzut pe toți liderii lumii încercând sa fie pioși și umili în costumele lor de protocol, a văzut cele mai grele necazuri ale oamenilor și cele mai frumoase bucurii.
Papa Francisc e primul care pleacă dintre oameni în văzul întregii lumi, cu o procesiune transmisă nu doar de televiziuni, ci si de Facebook, Instagram, TikTik, de mii de telefoane care arată, în direct, cum arată despărțirea de un papă iubit, transmite reporterul HotNews, Laurențiu Ungureanu, aflat în Piața Sfântul Petru.
Sfânta Liturghie este oficiată de Giovanni Battista Re, decan al Colegiului Cardinalilor.
„Revărsarea de afecțiune la care am asistat în ultimele zile după trecerea sa de pe acest pământ în eternitate ne arată cât de mult a atins mințile și inimile pontificatul profund al Papei Francisc”, a spus Battista.

„Transmiteți tuturor ce om minunat a fost”
În piață se vede și o mulțime de steaguri – din Argentina, țara din care a venit cardinalul Jorge Mario Bergoglio, Italia, Vatican, Spania, Croația, Franța, Germania, SUA. Oamenii afișează drapelurile pentru a arăta cât de rāspândită e dragostea pentru papa Francisc.
„Am venit din Florida, pentru ca vrem sa fim lângă el în ultimele clipe. E papa care a fost cel mai aproape de omenii săraci şi neajutorați, pentru noi, misiunea lui e o inspirație. Transmiteți, vă rog, tuturor ce om minunat a fost papa Fancisc”, spune episcopul Masters, aflat în Piața Sfântul Petru.

Slujba de înmormântare a Papei Francisc a început.
Oamenii au aplaudat atunci când sicriul de lemn, pe care a fost depusă o cruce mare, a fost scos din Bazilica Sfântul Petru şi adus în piaţă.
Sunt cântate o selecție de versete din psalmi sau pasaje din Sfânta Scriptură.
Maestrul ceremoniilor liturgice a așezat o evanghelie deschisă pe sicriul simplu de lemn al Papei.

Papa Francisc, aplaudat de zeci de mii de credincioși aflați în Piață
Când sicriul cu trupul neînsuflețit al papei Francisc este purtat afară din Bazilica Sfântul Petru, aplauzele a peste o sută de mii de oameni au inundat Piața. Apoi, s-a lăsat din nou liniștea, transmite reporterul HotNews, aflat în Piața Sfântul petru.
Oamenii urmăresc procesiunea pe ecrane uriașe montate în piață. De la distanță, coregrafia funestă din fața Bazilicii îi face pe cardinali, pe episcopi şi pe preoți să pară nişte furnici negre sau roşii. Marii lideri ai lumii şi ai Bisericii sunt aşezați pe scaune, în față.
Un tânăr cu vizibile probleme psihice este ținut de aparținător mai in spatele mulțimii, să nu-i deranjeze pe cei prezenți. Când îl remarcă, oamenii îi fac semn să se apropie. E loc pentru toată lumea aici.
Imagini impresionante din Piața Sfântul Petru:
A început procesiunea
Procesiunea a început după ce Donald Trump i-a adus un ultim omagiu Papei Francisc la sicriul închis al acestuia în Bazilica Sfântul Petru, scrie BBC.
Mulțimea din piață aplaudă în timp ce pe ecranul mare sunt difuzate imagini cu sosirea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Clopotele de la Sfântul Petru bat în timp ce procesiunea este pe cale să înceapă. Piața a devenit liniștită, scrie The New York Times.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă la funeraliile Papei Francisc.

Președintele american Donald Trump și soția sa Melania tocmai au ajuns în Piața Sfântul Petru pentru a participa la funeraliile Papei Francisc, potrivit BBC.

Prințul moștenitor al Norvegiei, Haakon, și prințesa moștenitoare Mette-Marit, sosesc la funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru de la Vatican.

Și regele Suediei, Carl XVI Gustaf, și regina Silvia, au sosit la funeraliile Papei Francisc.

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a ajuns și el la funeralii.

Fostul președinte Joe Biden și Jill Biden au ajuns la Roma pentru funeraliile Papei Francisc, potrivit NYT.

În ianuarie 2025, Joe Biden l-a decorat sâmbătă pe Papa Francisc cu medalia prezidențială a libertății, cea mai înaltă distincție civilă din SUA.
Medalia este acordată „persoanelor care au avut contribuții exemplare la prosperitatea, valorile sau securitatea SUA, pacea mondială sau alte demersuri semnificative societale, publice sau private”, a transmis atunci Casa Albă.
Un program provizoriu al ceremoniilor a fost prezentat de presa străină și citat de Agerpres. Potrivit DPA, liturghia pentru Papa Francisc, procesiunea funerară pe străzi şi înmormântarea în Bazilica Santa Maria Maggiore vor dura câteva ore.
- 9:00: Sosirea cardinalilor la Bazilica Sfântul Petru
- 9:30: Sosirea oaspeților de stat la Bazilica Sfântul Petru
- 10.00: Începe Sfânta Liturghie oficiată de Giovanni Battista Re, decan al Colegiului Cardinalilor
- 11:45: Sfârșitul serviciului funerar
- 13:00: Plecarea cortegiului funerar cu sicriul, oaspeții de stat părăsesc Vaticanul
- De la 13:00 la 14:30: Călătorie prin centrul orașului la pas, pe lângă situri antice precum Colosseum și Forumul Roman
- 14:30 Sosire la Bazilica Santa Maria Maggiore
- 15:00: Înmormântarea, fără accesul publicului sau vizionare.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a sosit la Roma pentru a participa la funeraliile Papei Francisc, a declarat purtătorul său de cuvânt, Serghei Nikiforov, potrivit Reuters.
Zenenski participă la funeralii alături de soția sa, Olena Zelenska, transmite aceeași sursă.
Președintele ucrainean declarase vineri seară că nu mai este sigur că „va avea timp” să se deplaseze la Roma şi, eventual, să-l vadă pe preşedintele american, care va participa, de asemenea, la funeralii.
Mii de oameni se adună acum în Piața Sfântul Petru din Vatican pentru funeraliile Papei Francisc, potrivit BBC.

În piață au fost instalate ecrane mari pentru a se asigura că toți participanții pot urmări ceremonia.

Astăzi este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Prin urmare, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu.
Oamenii au început să se adune dis de dimineață în Piața Sfântul Petru pentru a participa la funeraliile Papei Francisc. Peste 200.000 de persoane sunt aşteptate să participe la ceremonii, printre care și zeci de lideri mondiali.
Serviciul funerar va începe la ora locală 10.00 (11.00, ora României) și va fi condus de Giovanni Battista Re, decanul în vârstă de 91 de ani al Colegiului de Cardinali de la Vatican.
Papa Francisc s-a stins din viață luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani. În cei 12 ani de papalitate, Suveranul Pontif a suferit de diverse afecțiuni și, potrivit medicilor săi, el a murit în reşedinţa sa Sfânta Marta de la Vatican, după ce a suferit un accident vascular cerebral și un stop cardiac.
Sicriul Suveranului Pontif a fost dus miercuri dimineață la Bazilica Sf. Petru, unde zeci de mii de oameni au stat la cozi pentru a-i aduce un ultim omagiu acestuia.
Sâmbătă, Francisc va fi înmormântat la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, la cererea sa, fiind primul papă de după Leon al XIII-lea, care a murit în 1903, ce va fi înmormântat în afara Vaticanului.

Cum se vor desfășura funeraliile
Serviciul funerar se va desfășura în Piața Sfântul Petru, sâmbătă, și va fi condus de Giovanni Battista Re, decanul în vârstă de 91 de ani al Colegiului de Cardinali de la Vatican.
După ceremonia din Piața Sf. Petru, sicriul va porni către bazilica Santa Maria Maggiore pe un traseu de șase kilometri. Cortegiul funerar va trece apoi pe lângă repere importante ale Romei.
Funeraliile Papei Francisc vor urma o serie de ritualuri vechi de secole, dar vor fi mai modeste decât cele pentru pontifii din trecut, la dorința Suveranului Pontif.
În testamentul său, Francisc a cerut ca rămăşiţele sale „să se odihnească în aşteptarea zilei învierii în Bazilica Papală Santa Maria Maggiore”. De asemenea, el a mai precizat că își dorește ca „ultima mea călătorie pământească să se încheie în acest sanctuar foarte vechi”. El a cerut un mormânt simplu, nedecorat, cu inscripția „Franciscus”.
Liderii care vor participa la funeraliile Papei Francisc
Lideri mondiali și credincioși catolici din întreaga lume vor participa la funeralii. Printre participanții așteptați se numără președintele SUA Donald Trump, Emmanuel Macron, Volodimir Zelenski, prim-ministrul britanic Keir Starmer, președintele argentinian Javier Milei, președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
- Președintele Argentinei, Javier Milei
- Regele Filip și Regina Matilda ai Belgiei
- Președintele și prima doamnă ai Braziliei, Luiz Inacio da Silva și Janja Lula da Silva
- Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
- Președintele Consiliului European, Antonio Costa
- Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola
- Președintele Timorului de Est, Jose Ramos-Horta, și ministrul de externe, Bendito Freitas
- Președintele Franței, Emmanuel Macron
- Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, și cancelarul în exercițiu, Olaf Scholz
- Președintele Ungariei, Tamas Sulyok
- Președintele Italiei, Sergio Mattarella, și premierul Giorgia Meloni
- Președintele Letoniei, Gitanas Nauseda
- Președintele Poloniei, Andrzej Duda
- Președintele interimar al României, Ilie Bolojan
- Președinta Elveției, Karin Keller-Sutter
- Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski
- Președintele SUA, Donald Trump, și prima doamnă, Melania Trump.
Ce urmează după moartea Papei Francisc
Conclavul pentru alegerea unui nou papă începe în Capela Sixtină de la Vatican la 15-20 de zile după decesul papei. Cardinalii, care sunt închiși la Vatican pe durata conclavului, decid ziua exactă.
Toți cardinalii cu vârsta sub 80 de ani pot lua parte la votul secret. Aceștia au nevoie de o majoritate de cel puțin două treimi plus unu pentru a-l alege pe noul papă, astfel încât votul poate dura mai multe runde, pe parcursul mai multor zile.
La încheierea alegerilor, noul papă este întrebat dacă acceptă demnitatea și ce nume dorește să ia.
Lumea află vestea alegerii unui nou papă atunci când un oficial arde buletinele de vot cu substanțe chimice speciale care generează un fum alb, ce iese pe coșul capelei. Aceștia folosesc alte substanțe chimice pentru a produce fum negru care indică un vot neconcludent.
Decanul Colegiului Cardinalilor urcă apoi în balconul central al Bazilicii Sfântul Petru pentru a anunța „Habemus Papam” (Avem papă). Noul papă apare apoi și dă binecuvântarea sa mulțimii din piață.

Viața Papei Francisc
Cardinalul Jorge Mario Bergoglio, devenit Papa Francisc în 2013, s-a născut la Buenos Aires, la 17 decembrie 1936, într-o familie de origine italiană. Deși a studiat şi a obţinut diploma de tehnician chimist, a ales apoi preoţia şi a intrat în seminarul din Villa Devoto, în 1958, urmând noviciatul în cadrul Companiei lui Isus, potrivit wikipedia.com.
A fost profesor de literatură şi psihologie la multe colegii, iar din anul 1967 până în anul 1970 a studiat teologia la Facultatea de Teologie din cadrul Colegiului „San José” din San Miguel, unde a urmat licenţa.
În 1969, el a fost sfinţit preot. Ulterior, el a fost profesor la Facultatea de Teologie şi, mai apoi, rector și paroh. În 1973 a fost ales superior provincial pentru Argentina, ocupând această funcţie 6 ani.
Pentru a-şi finaliza teza de doctorat, el a mers în 1986 în Germania, dar a fost transferat în oraşul Cordoba pentru a activa ca director spiritual şi confesor în biserica Societăţii lui Isus. Câțiva ani mai târziu, Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca şi auxiliar de Buenos Aires, iar apoi cardinal.
Pe 13 martie 2013, Papa Francisc a fost ales de către conclavul cardinalilor papă al Bisericii Catolice.
Citește și:
- „Papa Francisc a avut curajul care lipsește stângii globale”, spune un fost premier al Italiei / „A înțeles o temă de bază mai bine decât toți liderii occidentali”
- Papa Francisc: Până în 1978, papii erau transportați pe un tron purtat pe umerii celorlalți, în timp ce Bergoglio a ales să meargă prin oraș cu un mic Fiat și „a luat masa în sala comună”
- De ce Papa Francisc nu a mai fost în Argentina de când a fost numit Papă
- Fața mai puțin cunoscută a Papei Francisc: „Când venea să ne viziteze, își spăla șosetele pentru dimineața următoare. Își căuta inelul de cardinal prin buzunare”
- Cui i-a donat Papa Francisc ultimii săi bani, înainte de a muri
- Indiciile care sugerează cine va fi noul papă, descifrate de experți / Primul semn va fi clar la înmormântarea lui Francisc
- „A făcut mai multe decât orice alt papă”. Schimbările făcute de Papa Francisc care au deschis noi oportunități pentru femei