Furtuna Goretti provoacă probleme în vestul Europei. Val de frig, ninsori neobișnuit de abundente și transporturi date peste cap
Europa de Vest se confruntă, miercuri, cu o furtună puternică ce a adus cantități mari de zăpadă, precum și un val de ger. Furtuna Goretti a afectat și transporturile: mai multe zboruri au fost anulate, serviciile feroviare au fost perturbate, iar drumurile au fost și ele blocate, relatează Reuters.
Avertizările de vreme rece emise de meteorologi acopereau miercuri vaste zone din Franța și Marea Britanie. Ninsori abundente au afectat regiunea Parisului încă de la primele ore ale dimineții, în timp ce condiții deosebit de severe sunt așteptate joi și vineri în sudul Marii Britanii.
Franța este deosebit de afectată de vremea rea. Serviciul meteo Météo-France a plasat 38 de departamente din Franța metropolitană în stare de alertă portocalie pentru zăpadă și gheață pentru întreaga zi de miercuri, potrivit BFM TV.
Oficialii francezi au interzis camioanele și autobuzele școlare pe drumurile din o treime din toate departamentele administrative, majoritatea în jumătatea de nord a țării.
Météo France a avertizat că ninsorile se vor extinde în jumătatea nordică a țării miercuri, iar Met Office din Marea Britanie a anunțat că avertizările de polei vor rămâne în vigoare în Scoția.
Perturbări în transportul din Paris
În regiunea Île-de-France, ninsorile mai abundente decât de obicei pentru această regiune au provocat haos în transporturi în această săptămână.
Serviciile de autobuz din Paris au fost suspendate miercuri, iar trenurile circulă cu viteză redusă pe toată linia RER A din cauza zăpezii. Sunt de așteptat întârzieri și anulări de trenuri.

Potrivit BFM TV, peste 700 de kilometri de ambuteiaje au fost înregistrate pe drumurile din regiunea Île-de-France miercuri, la ora 9:00, fiind o situație excepțională. Ambuteiajele au fost cauzate de încetinirea traficului și închiderea autostrăzii N118 din cauza zăpezii.
Drumurile din jurul Parisului au fost, de asemenea, aglomerate în această dimineață și s-au format ambuteiaje.
Zboruri anulate pe toate aeroporturile de lângă Paris
Ministrul Transporturilor, Philippe Tabarot, a anunțat marți anularea a „peste o sută de zboruri” la Aeroportul Internațional Charles de Gaulle, cel mai mare aeroport al Franței din cauza ninsorilor.
La aeroportul Paris-Orly, aproximativ 40 de zboruri au fost anulate miercuri dimineață.
La Paris, din cauza vremii rele, este blocat și președintele Nicușor Dan, care nu s-a putut întoarce în România, după ce a participat la reuniunea „Coaliției de Voință”. El se află la aeroportul Paris – Le Bourget, folosit în special pentru zboruri private.
Președintele trebuia să revină marți seară la București, dar decolarea este întârziată și miercuri în condițiile în care ninge puternic, iar pista aeroportului este acoperită cu zăpadă.
Aeroportul Amsterdam-Schiphol, nevoit să anuleze 800 de zboruri
În același timp, aeroportul Amsterdam-Schiphol, unul dintre cele mai mari din Europa, a anunțat anularea a cel puțin 800 de zboruri miercuri din cauza zăpezii și a vântului, transmite France Presse.
Peste o mie de persoane au petrecut noaptea la Schiphol, a informat acesta, care a instalat paturi de campanie și a oferit micul dejun celor care au fost nevoiți să doarmă în aeroport.

Pentru această zi erau programate 1.100 de zboruri, din care au fost anulate 800, dar numărul lor este așteptat să crească pe parcursul zilei.
Traficul feroviar este, de asemenea, puternic perturbat în Țările de Jos. Compania feroviară NS recomandă călătorilor pentru care deplasarea nu este absolut necesară să își amâne călătoria.
La Bruxelles, unele zboruri au fost anulate, iar degivrarea pistelor și a aripilor aeronavelor a cauzat întârzieri.
