Gafele Occidentului lucreaza pentru Rusia (de Laura Cernahoschi )

Cu argumentul Kosovo in buzunar, Rusia a trasat limita pana unde accepta sa ii fie incalcata hegemonia, iar puterile occidentale nu au un raspuns comun in fata Moscovei.

Presedintele georgian, Mihail Saakasvili, a cazut in cursa intinsa de Moscova si a raspuns armat provocarilor din regiunea separatista Osetia de Sud, contand pe un sprijin occidental ce nu urma sa vina. Putin avertizase, inca de la declararea independentei Kosovo, ca o situatie asemanatoare “s-ar putea intampla” si in regiunile separatiste din cadrul Georgiei.

O avertizare mai clara decat atat nu putea fi formulata pentru puterile occidentale, in frunte cu SUA, care au sprijinit independenta kosovara. Totusi, aceleasi puteri nu au pregatit nici un plan pentru momentul in care Moscova urma sa intervina in sprijinul independentei Osetiei de Sud si a Abhaziei. Rusia are acum, dupa Kosovo, din punct de vedere formal, servite pe tava toate argumentele necesare pentru a interveni in Osetia de Sud cu “trupele de mentinere a pacii” – asa cum isi denumeste zecile de mii de soldati desfasurati in regiune si bombardierele.

Moscova sustine ca nu face decat sa sprijine o populatie care s-a exprimat liber in favoarea independentei (la fel ca si kosovarii) si ca lupta impotriva georgienilor care au provocat “un genocid” impotriva osetinilor (conform premierului Putin). In felul acesta, Moscova poate justifica inclusiv bombardarea oraselor georgiene: la urma urmei, si NATO a bombardat criminalii din Belgrad. Lipsa unei strategii comune a comunitatii occidentale reunite sub umbrela NATO sau sub cea a UE, in fata Rusiei, nu este o noutate.

Disonantele apar de fiecare data, faliile sunt deja cunoscute: statele baltice si Polonia cer imediat masuri dure contra Rusiei, Germania incercand sa aplaneze conflictul de teama lungii ierni pe care ar putea-o petrece in frig fara gazele venite de la rusi. Politica externa comuna a UE este o utopie, o vedem din nou. Saakasvili s-a bazat prea mult pe asigurarile primite de la americani, pe angajamentul aratat de Bush, inclusiv la Summitul NATO de la Bucuresti, privind sprijinul pentru integrarea in Alianta.

Administratia Bush nu va risca mai mult decat sa ceara Moscovei incetarea ostilitatilor. La urma urmelor, problema Osetiei de Sud este una mult prea marunta in relatia bilaterala dintre Washington si Moscova fata de dosarele grele. Georgia a fost un cap de pod inca de la dezmembrarea URSS pentru americani si pentru vest-europeni in coasta Rusiei, cu acces direct la resursele din Marea Caspica. Georgia a continuat sa fie privita ca o ruta prin care Europa putea obtine gazele si petrolul caspic, ca o salvare de la dependenta energetica de Moscova.

Rusia lui Putin (caci ramane Rusia lui Putin), dupa opt ani de mandat prezidential ce au avut drept efect o crestere economica uriasa bazata aproape exclusiv pe valorificarea resurselor, nu mai este nici macar Rusia din 2002, cand americanii isi trimiteau armata in Georgia, iar Kremlinul nu avea cum sa raspunda. Rusia a redevenit o mare putere si isi revendica zona de influenta.

Daca instalarea scutului american in Europa Centrala si extinderea NATO pana la Romania au fost primite pana acum din partea Rusiei doar cu maraieli si cu amenintari, Moscova traseaza acum limita: v-ati extins destul! Acum intrati in curtea noastra! Scenariul cel mai fericit acum este cel adus de Sarkozy la Moscova: revenirea la situatia de saptamana trecuta.