„Greu de spus”: Gheorghiu-Dej știa să aștepte

Gheorghiu-Dej nu a fost un comunist național. A fost un stalinist antisovietic. E suficient sa citesti stenograma intalnirii de la Moscova din 8 iulie 1953 ca sa intelegi aversiunea sa profundă pentru urmașii lui Stalin. Avea toate motivele sa fie furios, sa se simta umilit, nedreptățit. Fusese făcut cu ou si cu oțet de cei care știau la fel de bine ca si el ca nu se abatuse nici măcar cu o iota de la sfaturile celui pe care-l venera drept “eliberatorul popoarelor”. Molotov excela în a-i biciui orgoliul. La intalnirea din 13 iulie, vechiul bolșevic îl întreba pe Dej dacă o considera pe Ana Pauker “cinstita”. Se va fi gândit si la propria soție, Polina Semionovna Jemciujina. Ceea ce era spus era, într-un fel mai puțin important decât ceea ce era nespus, le non dit. “Greu de spus” raspundea Dej laconic.

Simțea ca sovieticii vor să-l schimbe. Nu accepta sa fie el țapul ispășitor. Nu era genul de “voluntar spre esafod”. Stalin il tratase ca pe un discipol demn de încredere. Aprobase, chiar sugerase, eliminarea Anei Pauker. Acum veneau acești pigmei să-l urecheze ca pe un elev repetent. Ii văzuse cum se prosternau in fata “genialului generalissim”. Peste ani, Dej îi facea cu tifla lui Hrușciov amintindu-i ca el, Dej, era proletarul care făcuse 10 ani de închisoare pentru crezul sau leninist. Nu avea motive sa accepte zguduirea tronului său. Asemeni lui Hoxha, Dej a sfidat harapnicul moscovit. Dar, spre deosebire de tiranul de la Tirana (titlul unui roman din seria SAS), Dej a descoperit avantajele unei deschideri spre Vest.

Dej știa sa astepte. Așteptase la Doftana, tragand sfori si cladind un nucleu de loialisti indefectibile. Așteptase la Târgu-Jiu unde a învins în lupta pentru controlul organizației de partid din lagăr. Asteptase intrarea trupelor sovietice știind ca aceasta garanta transformarea sectei comuniste într-un partid de masa. Asteptase alegerile din 1946 si abdicarea forțată a Regelui Mihai. Asteptase distrugerea partidelor de opozitie si a potențialuluI rival din PCR, intelectualul marxist Lucretiu Patrascanu. Asteptase sa scape de exasperanta tutela a “incercatei revolutionare” care, deși prevenitoare, il trata ca un învățăcel. Acum, cand nu se știa cum vor evolua lucrurile la Kremlin, Dej aștepta. Un Patrascanu în viața era o primejdie mortală. Deznodamantul trebuia accelerat. Omorarea sa nu a fost impusă din exterior. A fost o crimă politica urzita si comisă din ordinul lui Gheorghiu-Dej care, în acest caz, nu mai putea aștepta.

Cel care a surprins cat se poate de lamuritor rolul lui Dej a fost Belu Zilber: “Intre 1944 si 1964 nu există crimă, blestematie care sa fi avut loc în România fără ordinul ori consimtamantul lui Gheorghiu-Dej. –Citeste restul articolului pe Contributors.ro