Skip to content

Grindeanu spune ce „recomandare” i-a făcut premierului desemnat. Cu cine vrea PSD la guvernare

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că îndemnul său către celelalte partide „să intre activ” în guvernul Luca Niculescu se referă la „toți ceilalți” în afară de USR și AUR, care „spun că vor anticipate, nimic altceva”.

Într-un interviu difuzat joi seară de Antena 3, liderul social-democrat a spus că i-a recomandat premierului desemnat Luca Niculescu „să prezinte situația fiscală la zi” a României, în Parlament, în eventualitatea în care el și guvernul pe care îl va propune vor fi învestiți.

„Indiferent dacă PSD va face parte din Guvern sau nu, i-am recomandat ca în primele două-trei săptămâni, după învestire, să vină în fața Parlamentului și să prezinte situația fiscală la zi. Pentru că eu cred, în acest moment, că românii trebuie să știe în ce situație exactă ne aflăm”, a declarat Sorin Grindeanu.

Liderul PSD dă calificativul „îngrijorător” pentru situația economică

Întrebat ce calificativ ar da pentru situația economică a României, Sorin Grindeanu a răspuns: „Îngrijorător”.

În acest sens, el a invocat declarația recentă a Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), conform căreia, deși constructorii au executat lucrări de circa 6 miliarde de euro prin PNRR, aceștia au încasat deocamdată doar aproximativ 3,1 miliarde de euro.

„Asta înseamnă 15-16 miliarde de lei care nu sunt prinse. De asemenea, la rectificarea bugetară, absolut obligatorie pentru funcționarea statului, și aici mă refer la spitale, la partea de sănătate, administrație ș.a.m.d., eu estimez că mai e nevoie de 10-12 miliarde”, a continuat Grindeanu.

La această situație, potrivit președintelui PSD, se adaugă faptul că bugetul de stat pentru 2026 „a fost construit pe o creștere economică de 1,2%”, însă „estimările pe care le-a dat Banca Mondială sunt de -0,7%”.

„Atunci Guvernul trebuie să spună exact în ce situație a luat România, în Parlament, transparent, astfel încât românii să fie conștienți de această situație, pe care eu o consider îngrijorătoare”, a mai spus el.

Sorin Grindeanu a spus cu cine vrea PSD să intre la guvernare

Întrebat care ar fi formulele dorite de PSD pentru a intra la guvernare, Sorin Grindeanu a precizat că apelul său la „responsabilitate” s-a referit la „toți ceilalți” în afară de AUR și USR.

„Eu am făcut apel la toate partidele politice să dea dovadă de responsabilitate și să intre activ în acest guvern. Sigur că trebuie să țin cont de realități și există două partide politice în Parlament, AUR și USR, care am văzut că spun că vor anticipate, nimic altceva, vor anticipate și s-a terminat… Pentru că ei își văd doar de interesul propriu, trecând peste interesul românilor. Și atunci apelul meu e către toți ceilalți. Haideți să punem umărul să trecem această perioadă!”, a adăugat liderul PSD.

Luca Niculescu a început joi negocierile cu partidele din fosta coaliție. După discuția cu premierul desemnat, Ilie Bolojan a declarat că PNL nu va intra într-un guvern alături de PSD. Ulterior, Robert Sighiartău a precizat că liberalii pot lua în calcul să voteze un cabinet care cuprinde miniștri social-democrați.

În interviul pentru Antena 3, liderul PSD a spus că nu va renunța la apelul său de a pune „umărul cu toții, astfel încât să trecem această perioadă”.

„PSD, deși de șase luni nu mai este parte a arcului guvernamental, își asumă intrarea la guvernare într-o, să spunem, formă mai largă – și, de aceea, am făcut acest apel – astfel încât să trecem această perioadă. Nu se poate altcumva. Nu se poate la sfârșitul zilei să considere cineva că se dă deoparte și i-a fraierit pe ceilalți, și o să vedem peste trei luni, românii au uitat… Nu merge. Hai să facem toți acest efort!”, a afirmat președintele social-democraților.

El a menționat, de asemenea, că în acest moment „nu există scenariu perfect” pentru niciunul dintre partide.

„Noi trebuie, în schimb, să evităm scenariul dezastruos pentru România. Scenariul perfect pentru vreun partid sau altul nu există în acest moment”, a mai spus Sorin Grindeanu.