Groaznic accident national pe carosabil (de Doru Buscu)

Ziua de nastere a viitorului rezonabil se gaseste, asadar, in departari eterne. Clipa normalitatii are de infruntat o asteptare fara ceas.

Planurile noastre de viitor au murit intr-o necunoscuta zi de marti sau de joi, intr-o duminica de vara sau intr-o vinere ploioasa, in fine, undeva la mijlocul distantei dintre masa si pat, la intersectia lenei cu lacomia, in locul geometric al lipsei de imaginatie nationala, cindva intre prima treime a celui de-al doilea mandat Iliescu si a doua jumatate a primului mandat Basescu.

Luati un creion roz, o coala de hirtie si desenati urmatorii ani ai Romaniei. Faceti schita optimista a viitorului. Daca nu va vin idei, inchideti ochii si eliberati din Departamentul Vise toate minciunile necesare, toate fictiunile pozitive de pe Lista Personala de Sprijin Psihologic si Asistenta Tonica la Greu.

Inclin sa cred ca rezultatul e statistic acelasi, adica un autoportret la batrinete. Asta fiindca intre prezent si Momentul Binelui National Concret se asterne o distanta deprimanta. Ziua de nastere a viitorului rezonabil se gaseste, asadar, in departari eterne. Clipa normalitatii are de infruntat o asteptare fara ceas.

Explicatia acestei pauze fatale implineste curind 17 ani si are un complice minor: asfaltul.

Te intorci cu masina din Ungaria sau Austria, din Grecia sau Italia, din Cehia sau Polonia, ba chiar din Bulgaria si, la contactul brutal cu bitumul romanesc mincat de cratere, neluminat si nesemnalizat, intelegi ca vechile limes romane, acele valuri de pamint care separau civilizatia de barbari, au acum forma simbolica a frontierelor romanesti.

Intelegi ca, in loc sa fie portile comertului, caile profitului, mecanismul de injectie a capitalului extern si ideea elementara a progresului, drumurile noastre sint barierele de netrecut ale inapoierii, ale idioteniei endemice si ale autosabotajului.

E un fapt: rind pe rind, toate proiectele de sosele strategice, drumuri nationale si autostrazi au fost aminate cu deceniul, au fost aruncate intr-un minimalism sinucigas sau ingropate cu indiferenta politica la radacina vreunui nou sondaj. Cronica acestei automutilari economice e o lunga nesimtire: toate guvernele, parlamentele si presedintii au dispretuit nevoia urgenta si istorica de asfalt.

Prostia si durerea-n cot ale acestor gusteri cu chef de capatuire, in a caror minte strimta au incaput doar planurile de imbuibare privata, au condamnat la asteptare si depresie o intreaga generatie. Principiul universal al drumului lin si lat a ridicat imperii, iar rutele desfundate au tinut in bezna natiuni intregi.

Cu un mort la trei accidente, soselele noastre de azi detin recordul mondial la frinarea bunastarii rutiere. Nici la Posada, la Rovine sau la Marasesti n-au fost opriti mai eficient si mai singeros strainii doritori sa investeasca.

Sar peste o mie de nume de incapabili si ma opresc la primul competent al asfaltului, liderul puternic, inspirat si providential, autorizat de public, biografie si intemperii.

E uimitor ca un om ca Traian Basescu, umblat pe apele si pe uscatul lumii, de doua ori ministru la Transporturi, multiplu primar, presedinte si sofer impatimit, n-a gasit ragaz, intre o cuvintare, o lacrima si-un sprit, sa verse putina transpiratie pentru cauza nobila a autostrazii. Sub domnia lui pluridisciplinara, visul de a merge la Viena pe patru benzi e in aceeasi faza pasoptista.

Iar noi sarbatorim, in sala de asteptare a istoriei, noi si noi decenii de faliment ambulatoriu.