Guvernul își va angaja răspunderea de șase ori în aceeași zi în Parlament / Calendarul de adoptare pentru pachetul 2 de măsuri
Pachetul 2 de măsuri pe care guvernul condus de Ilie Bolojan își va asuma răspunderea în Parlament va conține 6 proiecte de lege, nu 5 cum s-a precizat anterior, deoarece pentru restructurarea autorităților de reglementare (ANCOM, ASF, ANRE) a fost creat un proiect de lege separat de cel privind guvernanța corporativă a companiilor de stat, a anunțat joi Ioana Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
Aceste autorități sunt autonome și au alt regim de reglementare și funcționare decât cel prevăzut în proiectul de lege privind guvernanța corporativă a companiilor de stat, existând riscul unui aviz negativ de la Ministerul Justiției, a precizat Ioana Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
Calendarul estimat pentru adoptarea pachetului 2
Toate cele șase proiecte de legi din pachetul 2 de măsuri pentru asigurarea cheltuirii eficiente a fondurilor publice vor intra joi în avizare interministerială, iar vineri la ora 12:00 se vor afla pe agenda ședinței Consiliului Economic și Social (CES).
Planul este ca vineri după-amiază să fie ședință de guvern în care să se aprobe toate aceste proiecte, care vor fi trimise apoi pentru amendamente în Parlament.
După integrarea amendamentelor admise, Guvernul va face la începutul săptămânii viitoare o nouă ședință de guvern în care va aproba forma finală a celor șase proiecte de legi pe care își va asuma răspunderea, săptămâna viitoare, în Parlament.
„Vor fi 6 angajări de răspundere în aceeași zi în Parlament”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
5 proiecte de legi au ajuns la CES. Mai este așteptat pachetul cu măsurile fiscale
La Consiliul Economic și Social (CES) au fost trimise spre avizare 5 proiecte de legi, care sunt puse în consultare publică:
- proiectul de lege privind pensiile magistraților
- proiectul de lege privind reforma administrației publice centrale și locale
- proiectul de lege privind reforma în sănătate
- proiectul de lege privind guvernanța corporativă a companiilor de stat
- proiect de lege privind unele măsuri fiscale pentru sustenabilitatea financiară a României și eficientizarea activității unor autorități administrativ autonome (ANCOM, ANRE și ASF)
În prezent mai este așteptat proiectul de lege cu noile taxe și măsuri fiscale de la Ministerul de Finanțe.
Noile taxe și măsuri fiscale din pachetul 2, încă în așteptare
Coaliția de guvernare încă discută asupra formei finale pe care o va avea proiectul de lege cu noile taxe și măsuri fiscale inițiat de Ministerul Finanțelor, condus de Alexandru Nazare.
Ministerul Finanțelor a publicat în transparență încă din 14 august proiectul de lege cu măsurile fiscale din pachetul 2, însă propunerile au fost actualizate între timp, în urma discuțiilor din Coaliție.
Astfel, potrivit Digi24.ro, se discută despre posibila taxare cu 16% a tranzacțiilor cu criptomonede și despre o eventuală eliminare a CASS pentru veterani.
Luni, ministrul Alexandru Nazare a propus noi praguri pentru capitalul social al firmelor, astfel:
- În cazul companiilor cu venituri mai mici de 395.000 lei, capitalul social minim propus este de 500 lei
- Companii cu venituri între 395.000 și 7.000.000 lei, capitalul social minim devine 5.000 lei
- Iar în cazul firmelor cu venituri de peste 7.000.000 lei, capitalul social minim propus devine 90.000 lei
Pentru societățile nou-înființate, capitalul social minim pornește de la 500 lei. „Odată cu creșterea activității, crește și capitalul social minim”, a spus Nazare, menționând că propunerea vine „în urma dezbaterii publice și a numeroaselor sugestii pe care le-am primit din mediul antreprenorial”.
Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat deja răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care a intrat în vigoare de la 1 august. Printre cele mai importante măsuri se numără creșterea TVA de la 19% la 21%, creșterea accizelor pentru alcool și băuturi alcoolice și introducerea CASS de 10% la pensiile care depășesc pragul de 3.000 de lei.
